Nu exista prietenie de “dupa” iubire. A nu se intelege gresit: exista prietenii lungi si sincere dupa o relatie platonica. Insa nu exista si nu va exista niciodata prietenie de „dupa” iubire. Indiferent cat de mult s-ar stradui, cat de tare ar incerca, din momentul ultimului sarut pana in momentul uitarii complete, cel ranit va avea intoteauna de suferit pentru ca s-a abatut in calea necrutatoare a dragostei. Prietenia propriu-zisa intre doua persoane care au trecut nu demult printr-o experienta intima - de orice natura si calibru, din urma careia unul din indivizi si-a pierdut echilibrul cautand echilibrul celuilalt – acea prietenie e iluzorie.
Sexul uneste si destrama, indiferent cat de carnal ar fi el, indiferent cat de salbatic il purtam; suntem, la urma urmelor, rationali si insasi prin acea ratiune deschidem poarta celui mai mare val de irationalism pur – pasiunea. Sau dragostea . Si-atunci intervine un alt act, mai presus de toate, sacru – oferirea pura a dragostei prin actul reproducerii; in alte cuvinte, a face dragoste.
Cum poate oare sa reziste o relatie care a cunoscut Totul odata, transformandu-se nu din omida in future, ci invers? Cum poti trai fiind alimentat cu o dragoste ce cunoaste transformari inferioare, de la iubiea erotica la cea amicala? Nu poti. Si atunci supravietuesti fiecare clipa de agonie atunci cand il vezi, atunci cand saruta alte buze de femeie decat pe ale tale, atunci cand bratul de care te prindeai tu se incolaceste alta. Instinctul primar e sa-i ramai in preajma din dorinta de a nu uita perfectiunea sentimentului si poate chiar de a-l readuce in prezent. In scurt timp iti realizezi impotenta erotico-emotionala fata de el, iar tot ce mai ramane e sa fugi, sa te conservi pe tine sau ce a mai ramas din tine pentru a vindeca ce mai poti.
Rad cu lacrimi cand ascult iubiti povestindu-mi cum au facut un pact de a ramane in relatii chiar de ar fi sa se desparta. Afirma aceste lucruri marete iubind, traind momentul, gandindu-se la un viitor optimist: o casnicie, un copil, o casa, o masina – viata normala de cuplu. Cand insa visul se destrama tot ce mai raman in locul lui sunt dezamagirea si implicit reactia adversa a sentimentului – resentimentul.
Resentimentul e orb si puternic. Va macelari comunicarea perfecta de pana atunci prin cuvinte dureroase, va omori orice activitate de care va bucurati odata, inrobindu-te individualismului anti-social. Va sterge orice zambet prin lacrimi de doliu. Singurul mod in care ai putea invinge lupta cu rautatea puerila pentru celalalt ar fi sa te maturizezi peste noapte, dar in fond, toti murim niste copii adulti. Cum sa poti sa nu te superi cand un idiot iti sparge masina, cand o fufa iti fura iubitul, cand casa iti arde in flacari, cand iti pierzi slujba? Cineva ti-a luat CEVA. O proprietate. La fel ca niste copii, plangem, dramatizam, scriem tragedii din experientele noastre atunci cand cineva ne-a furat jucaria cu care vroiam sa ne jucam noi in exact acel moment. Am investit timp pentru a ne juca cu ea. Am investit si bani cateodata. E dreptul nostru si doar al nostru, e proprietatea noastra si doar a noastra. Si da, e de inteles.
Ceea ce nu putem concepe e ca un individ prin definitia lui inglobeaza o serie de trairi, experiente, concepte, schimbari de stare, fluctuatii. Un individ respira si nu se va putea compara niciodata cu o masinuta rosie din plastic. Un individ e menit sa-si schimbe traiectoria cel putin odata (oricat de constanta in viata) la un moment dat. Ca si tine, individul isi traieste viata dupa filosofia maximizarii si potentializarii oricarei idei, situatii si actiuni. Va cauta intotdeauna ceva mai bun, ceva suficient dorintelor si (pre)conceptiilor sale despre lume si sine. Individul acela niciodata nu-ti va apartine; el isi va apartine siesi. Din pacate nu putem intelege aceste lucruri atunci cand noi suntem cei ce-si pierd partenerii. Totul insa devinde clar ca lacrima atunci cand noi lasam in urma o relatie, cand noi alegem sa ne continuam viata singuri departe de o relatie in care ne chinuim sau in alt cuplu pe care il consideram mai productiv. Intr-un final, totul e un joc de „a da sau a ti se da papucii” pana in momentul final al intalnirii predestinate ce dureaza o viata de om.
Exista uneori si un compromis existential al unei astfel de prietenii; el dainuie atata timp cat cel care abandoneaza nava nu-si gaseste colacul de salvare in bratele unei terte persoane. Statutul de burlac al individului ce a decis sa-si ia viata in piept departe de identitatea ta de partener iti confera un echilibru iluzoriu din prisma sperantei de reimpacare si lipsa unei gelozii acute, insa si acest echilibru precar e amenitat constant de posibilitatea ca fostul partener sa-si gaseasca pereche. In momentul producerii acestui act, abandonatul va intelege gestul ca o afirmatie a lipsei sale acute de orice utilitate in viata celuilalt, resentimentele apeland la orgoliul narcisist ce extermina orice legatura cu celalalt.
“Te iubesc.” Si-atunci, plecand de la afirmatia asta, cum de nu-l poti iubi suficient pentrua te bucura de succesele lui posterioare relatiei romantice dintre voi? “Vreau sa ramanem prieteni.” De ce insa lovesti cu cuvinte grele in el cu orice ocazie oferita, victimizandu-ti singuratatea pe de-o parte, blamandu-i noua iubire pe de alta? “Cred ca ar fi mai bine sa nu ne mai vedem si sa intrerupem orice legatura.” De ce? Pentru ca sinele tau e egoist. Iubirea simtita e egoista. Sentimentele noastre se nasc adesea cu acest stigmat. Iubesti pentru ca persoana iubita prezinta interes prin faptul ca-ti poate indeplini standardele personale legate de viata in doi. Dar asta nu inseamna ca o va face vreodata sau la nesfarsit. Nu vei putea iubi niciodata un individ ale carui conceptii nu se conformeaza conceptiilor tale asa cum nu vei mai putea iubi persoana ce s-a debarasat de ele, odata ce ranile ti-au fost vindecate de timp.
Tot ce-ti mai ramane la finele zilei esti tu. Tu esti singurul care stie ce vrea, zeul atotputernic al propriei tale vieti. Tu iti decizi singur destinul si-ti alegi singur oamenii pe care vrei sa-i ai in jur. Iar mai presus de toate, atunci cand dragostea-si va fi ofilit ultima petala, tu ramai vesnic prima, ultima si cea mai mare iubire a vietii tale.
