Mi s-a sugerat sa fac un exercitiu practic impus tuturor pesimistilor deprimati ca mine (da, daca nu v-ati prins pana acum, sufar de depresie, adnotat si clasificat stiintific si psihologic de doctori) - sa notez pe un caiet motivele pentru care sunt fericita. Le-am explicat tuturor ca NU SUNT FERICITA. Aparent, ma insel... cica as fi, dar nu sunt constienta de acest aspect pentru ca le las pe celalalte sa-mi innegreasca viata. Da, dom'le.. cum zice tanti psiholog...
SUNT FERICITA (ce cuvant abstract si fals!) pentru ca:
1. am un acoperis deasupra capului
2. conexiune la internet
3. ce manca atunci cand mi-aduc aminte
4. niste parinti care inca ma mai suporta si iubesc.
5. skyrim inca instalat pe PC si merge exceptional
6. un pachet de tigari oricand la indemana
7. doar 10 cosmaruri anul asta si nu mai multe
8. apa, caci este de negasit in anumite regiuni
9. ca sunt roman dom'le, da! da, da, da!
10. ca pot auzi muzica de taiat venele ce canta momentan...
Maica-mea ma- intrebat intr-o zi cand se saturase sa ma vada in halul asta "care e problema ta, de fapt?!" m-am uitat la ea traznita pentru ca defapt... nici eu nu stiam ca sa-i rspund. nu stiu care e problema mea. stiu doar ca am una. psihologii au numit-o depresie acuta, plm... si s-au grabit s-o clasifice si pe asta ca pe o conditie, pe lista lor. adevarul e ca nici ei nu sunt departe. ceea ce simt eu e o forma de depresie. acuta, cronica... nu stiu. eu as numi-o alergie la capitalimul nesimtit si tupeist din tot ce reprezinta mai nou nenorocita asta de omenire ce-si mananca propriul rahat.
simt un fel de "opriti pamantul! vreau sa cobor!" simt un fel de "ceea ce au simtit madalina manole si kurt cobain inainte sa isi ia viata". simt un fel de apatie de a trai si de a mai da fata cu alte fete. am obosit sa mai deschid gura pt a vorbi pentru ca stiu ca eu una latru ca un caine la luna. am obosit sa ma mai scarbesc, chiar. iar incapacitatea de a mai fi scarbit, desi necesitatea exista - duce la depresie, probabil. ulterior, la suicid, daca doar m-ar lasa astia care-mi sunt apropiati in viata sa o fac... dar deh... mustrarile constiintei. eu plec definitiv si irevocabil, altii traiesc cu lipsa mea... nu pot sa ofer ceva ce mie nu mi-ar conveni.in rest, o astept. o astept cu o nerabdare de copil ce urmeaza sa viziteze parcul de distractii. imi astept sfarsitul asa cum altii asteapta un nou inceput. ma trezesc in fiecare zi pentru ca trebuie, nu pentru ca vreau. in week-end-uri dorm pana la minim 12.00... la lucru mi se spune ca am "o atitudine neprofesionala" (lol, serios? wow, chiar nu mi-as fi dat seama daca nu erati voi, astia care ati mancat atata cacat sa ajungeti sus si sa-mi fiti exemple demne de urmat!), acasa sotul meu mai degraba absent fizic si plecat in delegatii mai tot timpul... la cealalta casa parintii care ma intreaba daca mananc si dorm suficient... caci hei, daca manci si dormi suficient esti perfect fericit... iar prietenii, ei bine, ei lucreaza mai mult decat mine, nu au timp de discutii filosofice de genul oul si gaina...
dar hei... e chiar OK! am skyrim pe pc, internet la botul calului si multa muzica de taiat venele pe hard. ce mai poti dori altceva...?
ma bag sa ascult gandul matei in continuare... poate ceva alternosfera... si multa vodka. ma imbat azi.
