1. Barbatul este vanatorul. El initiaza – si erectia, si cererea in casatorie. Daca nu vrea matriarhat ar trebui sa-si asume sa faca primul pas. Daca ii este frica de respingere, daca nu isi asuma riscul de a propune, nu isi va asuma nici un alt risc. Tehnologia permite camuflarea acestei frici, barbatul preferand sms-ul, whatsapp-ul si emailul oricarei propuneri directe si asumate.
2. Testosteronul a devenit o ambrozie rara. Pentru ca barbatul modern isi asuma sa fie un follower si nu un lider. Pentru ca evita competitia sanatoasa, blocat in autovictimizarea ca nu vine dintr-o familie „bazata”. Asa ca viseaza ca o sa dea lovitura, intr-un parvenitism fraudulos. Economia predispune – Romania nu este o tara cu o traditie a banilor, dar cu o traditie a frumusetii feminine. Supraoferta scade pretul pietei, femeile lasandu-se usor impresionate de un display ieftin de averi presupuse. Ieftinul femeii intretine ieftinul barbatului.
3. Critica, orice critica, este un act suprem de lezmajestate. Vor doar sugestii, invesmantate in apropouri fine, eventual scrie pe post-it, cu cerneala invizibila. Nimanui nu-i place critica, dar cu atat mai mult cand femeia lor ii invita la masa negocierilor, vor argumenta in fel si chip, de multe ori cu totul altceva decat fondul problemei. Pentru ca negocierea reala nu exista pentru multi barbati – e his way or the highway.
4. A lua o decizie, a-si asuma responsabilitatea, a face o alegere, a devenit o arta pierduta. Asteapta sa li se intample. Nu aleg intre doua femei, lasand astfel triunghiul amoros sa devina un cerc vicios. Nu-si asuma responsabilitatea propasirii carierei lor fara sa ceara sustinere neconditionata. Vor copii dar fara sa se implice cu adevarat in cresterea lor, pe principiul ca femeia e un magician care dilata timpul si poate sa fie feminina, aromata, aranjata – si ea si casa si copiii, sa aduca si bani in casa, sa se ocupe si de divertisment si orice alte nevoi ale familiei, in timp ce ei se ocupa doar de nevoile lor.
5. Prefera sa fie eroi in virtual. Se simt mareti in jocurile pe calculator, in agatamentul pe FB, pe forumuri si in tot soiul de hobbyuri minuscule. Sentimentul controlului isi gaseste climaxul atunci cand isi face setari pe telefon, in microrevoltele afisate in comentarii vulgare pe FB, in atacurile la persoana si nu in dezbateri logice. Pentru ca vor sa aiba dreptate mai presus de orice, pentru ca prefera sa argumenteze inteligent un semidoctism decat sa isi ia timp sa isi aleaga credintele.
6. Prefera sa fie in competitie cu propria femeie, pentru ca trebuie sa compenseze undeva pentru neimplinirile din arena sociala. Nu-si vor marturisi neajunsurile si infrangerile, pentru ca barbatii nu (se) plang niciodata, ci prefera sa-si faca femeia sa planga. Si se refugiaza in amantlacuri anesteziante, unde o noua femeie se va uita din nou la el ca la un zeu invincibil, pentru ca femeia de acasa ii stie deja crapaturile din piedestal.
7. Cresc in cultura creditului si a imprumutului, a traitului by proxy a unei bunastari ireale. Nu se revolta, nu ia atitudine, ci pleaca capul. Nu isi mai gaseste armele, tace si inghite nedreptati de la sefi, de la guvern si de la karma, preferand sa dezvolte o filosofie care sa-i justifice esecul si frica. Si atunci va vrea sa fie stapan acolo unde poate – acasa, unde nu se spun cuvinte, ci doar se oficiaza liturghia supunerii si devotamentului neconditionat. Din partea femeii, pentru ca regele e doar unul.
8. Raman nostalgici dupa mitul mamei si al iubirii neconditionate. Atunci cand sunt iubiti indiferent ce prostie fac, atunci cand sunt aparati de mania tatalui de manevrele mesterite ale mamei. Daca un barbat nu a castigat admiratia tatalui, a carui iubire este conditionata, nu va sti sa castige nici admiratia femeii iubite, cerand o iubire de tip matern, neconditionata. Daca nu s-a revoltat impotriva aberatiilor unui tata iresponsabil, nu se va revolta impotriva nici unei aberatii sociale.
