I have no one to talk to. This is it - the moment of a not so convenient truth... My soul is doomed of having to be strained from this world and enstranged from any human who'd understand. Even the ones i thought of as friends, even the ones i sleep with, the ones that raised me... even those people have no clue what so ever regarding my true identity. All they see is the seeable, all they hear is my voice, no one understands my inner needs or shape and form.
I am alone here. Constantly called by people, constantly asked questions, never the right ones. Constantly told what to do, constantly informed about the good way i should professionally or personally be, never approached with a useful advice.
I'm all alone here. I guess I've somehow sometime ago chosen to be.
She never has time to see me, she calls me to tell me about her new love, she never has time for me. I get it - too busy with her job, her household plans, her new interest.
He never has the ability to see the real me, he never has time for me, he calls for me only when his needs determine him to, he never communicates with me. I get it - he doesn't love me and never will, he's to fucked up to know how to feel or feel for me.
They usually call me in the week-end when they know I should be free of responsibilities. They need me to be their daughter, to see my face, hear my voice, help out with chores. Can't remember the last time they asked me how I am. I get it - they think I'm fine, I'd tell them otherwise if I wouldn't be, right? Wrong...
I'm so alone. And so tired of being alone. Wish I could laugh again. Just one more time. Just for once more...
duminică, 30 septembrie 2012
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Indefinibil
Sambata seara. In pat, cu laptopul in poala si un pahar de Cotnari langa mine, cu tigara in gura si o depresie iesita de la naftalina. Acum cativa ani ieseam sambetele sa agat barbati, sa povestesc cu fetele, sa dansez cu toata lumea, sa beau, sa rad, sa uit de mine descoperindu-mi noi laturi ascunse. Acum sunt doar depresiva in pat cu un laptop in poala.
Am o intrebare continua in cap, o intrebare ce nu-mi da pace de vreo doua saptamani. "Now what?" - unul general si precis in acelasi timp: ce fac acum, dupa ce da-urile au fost semnate pe contract si luna de miere s-a terminat si ce fac acum ca sa imi schimb viata radical inspre bine? Ce naiba ar trebui sa fac acum ca sa zambesc din nou?
Da, oameni buni, hai s-o recunoastem negru pe alb, in scris pentru posteritate - la nu mai mult de o luna dupa nunta pe mine m-au luat sudorile fricii si disperarea animalului inchis intr-o cusca infinit mai mica decat libertatea. What have I done? And why the fuck did I do it in the first place? M-am maritat din inertie, din prostie sau/si dintr-o speranta naiva de copil tembel ca poate-doar poate lucrurile intre noi se vor imbunatati, crezand ca odata ce va semna acel contract va realiza importanta lui si implicit a mea in viata lui. Insa nu. Nici gand de asa poveste.
Ce s-a intamplat de fapt e neoficial, nepostat pe facebook si nespus nici prietenilor. Inceputul relatiei a fost stangaci, apoi s-a dezvoltat pana la un nivel acceptabil, in curand insa acceptabil devenise insuficient pentru a ma declara satisfacuta. M-am despartit de el pentru 5 zile anul trecut in iarna doar pentru a ne reimpaca la initiativa mea - motivul fiind ura mea fata de singuratate sub un context prea complicat pentru a-l expune acum. Dupa impacare totul a fost perfect iar perfectiunea durase 2 luni pana cand au inceput discutiile lui despre mutatul impreuna care au dus la discutiile mele despre casnicie. De la ipoteze la concretizare a fost la mijloc ultimatumul meu - acela in care l-am indemnat sa se maturizeze pentru a nu ma pierde in urmatoarele luni. Pus in fata faptului implinit a reactionat contrar oricarui Leu - s-a supus Taurului si m-a cerut de nevasta. Am zis da complesita de perfectiunea momentului hollywoodian, dar nu stiam ce va urma. Asa a inceput schimbarea lui, inceata, dar sigura spre un alt om, un individ pe care eu nu-l mai recunosc si sincer, mi-e greu sa-l plac majoritatea timpului. Obisnuiam sa tin la el, cred ca a fost chiar un moment real in care l-am iubit. Azi, insa, pot insira la comanda lista defectelor lui, mi-e greu sa-i gasesc 3 calitati. Ceva in mintea lui a avut un declic suficient de puternic pentru a-i schimba comportamentul fata de mine. Sot si sotie. Ce gluma! Mai degraba colegi de apartament. Contractul e simplu - apartamentul lui si masina lui, de care eu ma folosesc. Eu vin in casa cu responsabilitatile: gatitul, curatenia, calcatul si ocazional (un alt cuvant pentru "al dracu' de rar") sexul. Insa cum spuneam - totul e inca nepostat pe facebook. Pentru poze, suntem cuplul perfect care imparte totul, chiar si nenorocita LUI de masina.
Intre timp mie au inceput sa-mi umble ochii dupa altii. Mai degraba altul. Mai degraba din disperarea lantului de care sunt legata. Altul acela reprezinta conceptul meu de libertate de acum si, dupa jumatate de pahar de vin savurat, acel concept se prezinta din ce in ce mai apetisant. Maine ma voi trezi si-mi voi da 2 palme, voi reveni la realitate si probabil ma va ingretosa gandul de acum. Insa in exact acest moment tot ce am in minte sunt ochii lui. Iar sotul meu?... Plecat in delegatie pentru 6 zile (un alt cuvant pentru "posibil adulter la orizont" insa cui ii pasa? Ideea ca ar putea sa ma insele ma lasa rece, in mare parte pentru ca am stiut intotdeauna ca nu am fost si nu voi fi niciodata genul lui de femeie, in mica parte pentru ca imi doresc s-o faca sa am un motiv sa evadez din cusca de aur pe care tocmai eu am ales-o).
Nu imi mai inteleg viata, sunt total confuza in privinta ultimelor alegeri pe care le-am facut si ma simt de parca altcineva ar fi luat deciziile in locul meu. Treaba asta se intampla de cativa ani incoace. Undeva dupa episodul Katze parca tot filmul in care joc s-a desfasurat dupa alt scenariu decat cel repetat in minte si de vreo 2 ani incoace improvizez replici, gesturi si roluri. Plecatul in Germania, despartirea lui Katze de mine, P&G cu experientele lui, schimbarea brusca de cariera asupra careia nu am avut nici un cuvant de spus, schimbarea absurda a relatiilor mele, relatia cu ai mei... Unde m-am pierdut prin lume oare, si de ce nu ma mai pot gasi? Ma privesc zilnic in oglinda nu pentru a ma admira, ci pentru a incerca sa inteleg cine e femeia ce se uita inapoi spre mine, cu acea fata familiara si cu privirea straina. Caut in mine, caut ce a mai ramas din mine si nu gasesc decat franturi de amintiri a esentelor mele. Nu mai imi stiu parfumul, nu mai tin minte cum radeam odata si ce ma amuza asa de tare. Am uitat ce inseamna sa mai iubesc cu forta intregului univers uitand de mine, oferindu-mi intreaga suflare drept jertfa pentru celalat si Doamne, oare voi putea sa mai fac dragoste vreodata caci am uitat de mult conceptul. Ma simt... pierduta si fara de radacini, plutind in voia unei sorti careia nu-i (mai) sunt draga.
Am o intrebare continua in cap, o intrebare ce nu-mi da pace de vreo doua saptamani. "Now what?" - unul general si precis in acelasi timp: ce fac acum, dupa ce da-urile au fost semnate pe contract si luna de miere s-a terminat si ce fac acum ca sa imi schimb viata radical inspre bine? Ce naiba ar trebui sa fac acum ca sa zambesc din nou?
Da, oameni buni, hai s-o recunoastem negru pe alb, in scris pentru posteritate - la nu mai mult de o luna dupa nunta pe mine m-au luat sudorile fricii si disperarea animalului inchis intr-o cusca infinit mai mica decat libertatea. What have I done? And why the fuck did I do it in the first place? M-am maritat din inertie, din prostie sau/si dintr-o speranta naiva de copil tembel ca poate-doar poate lucrurile intre noi se vor imbunatati, crezand ca odata ce va semna acel contract va realiza importanta lui si implicit a mea in viata lui. Insa nu. Nici gand de asa poveste.
Ce s-a intamplat de fapt e neoficial, nepostat pe facebook si nespus nici prietenilor. Inceputul relatiei a fost stangaci, apoi s-a dezvoltat pana la un nivel acceptabil, in curand insa acceptabil devenise insuficient pentru a ma declara satisfacuta. M-am despartit de el pentru 5 zile anul trecut in iarna doar pentru a ne reimpaca la initiativa mea - motivul fiind ura mea fata de singuratate sub un context prea complicat pentru a-l expune acum. Dupa impacare totul a fost perfect iar perfectiunea durase 2 luni pana cand au inceput discutiile lui despre mutatul impreuna care au dus la discutiile mele despre casnicie. De la ipoteze la concretizare a fost la mijloc ultimatumul meu - acela in care l-am indemnat sa se maturizeze pentru a nu ma pierde in urmatoarele luni. Pus in fata faptului implinit a reactionat contrar oricarui Leu - s-a supus Taurului si m-a cerut de nevasta. Am zis da complesita de perfectiunea momentului hollywoodian, dar nu stiam ce va urma. Asa a inceput schimbarea lui, inceata, dar sigura spre un alt om, un individ pe care eu nu-l mai recunosc si sincer, mi-e greu sa-l plac majoritatea timpului. Obisnuiam sa tin la el, cred ca a fost chiar un moment real in care l-am iubit. Azi, insa, pot insira la comanda lista defectelor lui, mi-e greu sa-i gasesc 3 calitati. Ceva in mintea lui a avut un declic suficient de puternic pentru a-i schimba comportamentul fata de mine. Sot si sotie. Ce gluma! Mai degraba colegi de apartament. Contractul e simplu - apartamentul lui si masina lui, de care eu ma folosesc. Eu vin in casa cu responsabilitatile: gatitul, curatenia, calcatul si ocazional (un alt cuvant pentru "al dracu' de rar") sexul. Insa cum spuneam - totul e inca nepostat pe facebook. Pentru poze, suntem cuplul perfect care imparte totul, chiar si nenorocita LUI de masina.
Intre timp mie au inceput sa-mi umble ochii dupa altii. Mai degraba altul. Mai degraba din disperarea lantului de care sunt legata. Altul acela reprezinta conceptul meu de libertate de acum si, dupa jumatate de pahar de vin savurat, acel concept se prezinta din ce in ce mai apetisant. Maine ma voi trezi si-mi voi da 2 palme, voi reveni la realitate si probabil ma va ingretosa gandul de acum. Insa in exact acest moment tot ce am in minte sunt ochii lui. Iar sotul meu?... Plecat in delegatie pentru 6 zile (un alt cuvant pentru "posibil adulter la orizont" insa cui ii pasa? Ideea ca ar putea sa ma insele ma lasa rece, in mare parte pentru ca am stiut intotdeauna ca nu am fost si nu voi fi niciodata genul lui de femeie, in mica parte pentru ca imi doresc s-o faca sa am un motiv sa evadez din cusca de aur pe care tocmai eu am ales-o).
Nu imi mai inteleg viata, sunt total confuza in privinta ultimelor alegeri pe care le-am facut si ma simt de parca altcineva ar fi luat deciziile in locul meu. Treaba asta se intampla de cativa ani incoace. Undeva dupa episodul Katze parca tot filmul in care joc s-a desfasurat dupa alt scenariu decat cel repetat in minte si de vreo 2 ani incoace improvizez replici, gesturi si roluri. Plecatul in Germania, despartirea lui Katze de mine, P&G cu experientele lui, schimbarea brusca de cariera asupra careia nu am avut nici un cuvant de spus, schimbarea absurda a relatiilor mele, relatia cu ai mei... Unde m-am pierdut prin lume oare, si de ce nu ma mai pot gasi? Ma privesc zilnic in oglinda nu pentru a ma admira, ci pentru a incerca sa inteleg cine e femeia ce se uita inapoi spre mine, cu acea fata familiara si cu privirea straina. Caut in mine, caut ce a mai ramas din mine si nu gasesc decat franturi de amintiri a esentelor mele. Nu mai imi stiu parfumul, nu mai tin minte cum radeam odata si ce ma amuza asa de tare. Am uitat ce inseamna sa mai iubesc cu forta intregului univers uitand de mine, oferindu-mi intreaga suflare drept jertfa pentru celalat si Doamne, oare voi putea sa mai fac dragoste vreodata caci am uitat de mult conceptul. Ma simt... pierduta si fara de radacini, plutind in voia unei sorti careia nu-i (mai) sunt draga.
sâmbătă, 15 septembrie 2012
So this happened...
Bought the dress for the after-party, of course, got to live my long lost dream which i never actually had of being a snow-white princess and I wanted to get drunk as fuck, but unfortunatelly, the groom beat me to the core, not to mention I was to busy dancing all night and looking pretty...
What else happened? Hm... well... This!!!
Best damn off-work and only off-work I've ever had for a long while and i guess it goes for both of us. One thing is sure though - our first vacation together dressed-up as Ms. Honeymoon was gourgeous! Until......
THIS!!! shit happened:
My advice to you: Fly, don't drive! And if you do, watch out for morons who don't know how to!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)