N-am stiut pana nu demult cine era tipul asta Murphy, insa toata viata mea am vrut sa-l fi putut cunoaste pentru a-i aplica cel mai admirabil croseu de stanga pe care il pot duce. Si-o merita. De fapt, tipul caruia i s-au adaugat o groaza de citate ulterioare a spus doar o treaba: Daca ceva rau se poate intampla, atunci sigur se va intampla. Restul, i-au fost adaugate de altii. Ura mea pentru el nu se opreste doar la faptul ca viata e ironica si cu mine, nu doar cu restul lumii. Ura mea continua pentru ca ei, dracie, si eu am spus o groaza de lucruri mult mai profunde decat el, dar nimeni nu le-a bagat in seama pana acum!
Azi ma gandeam la omul asta in prostie si-l injuram de toti dracii pentru ca da, azi a fost o zi groaznica. Genul acela de zi in care dupa o groaza de nervi, implicare maxima si frustrari clocotite la foc mic te opresti, faci cativa pasi inapoi si te minunezi de planul sadic al providentei ca mai apoi sa te intrebi: “La ce folos?”
La ce folos sa te implici intr-un job mult mai subevaluat financiar in concordanta cu responsabilitatile? La ce folos sa pui la suflet faptul ca seful tau iti e inferior umanistic vorbind, insa va muri la fel de prost si fudul nerealizandu-si niciodata lipsurile? La ce folos sa fii corect cu sistemul cand sistemul nu e corect cu tine? La ce folos sa explici cu pasiune unor urechi infundate? La ce folos sa te dai pe tine 100%, sa te oferi complet unor lucruri, cause false si oameni care nu merita? Si te detasezi. Dar nu complet, caci ce mai ramane dupa o astfel de analiza e gustul amar din gura. Ai vrea sa poti sterge cu buretele si acea ultima urma a unei zile negre din viata ta, dar bomboanele mentolate nu ajuta. Nu te ajuta nici patul cald in care te intinzi si nici un film bun pe care vroiai sa-l vezi de mult. Totusi, te agati de orice iluzie a zilei de maine si zambeti cu speranta ca da… poate, doar poate maine nu va fi mai rau.
Iar ca incheiere… Te bata cucu, Murphy, cu legile tale cu tot!
miercuri, 29 septembrie 2010
duminică, 19 septembrie 2010
Dead Anniversary
Acum 13 ani am pierdut un prieten bun. Mi-era de fapt singurul prieten al copilariei. Intamplarea facea sa fie mult mai in varsta ca mine si sa fim inruditi. Totusi, spre uimirea mea, dupa tot acest timp trait si petrecut nu am reusit sa gasesc similaritate spirituala in niciunul din sufletele intalnite pe aceasta scoarta terestra pana acum.
Murise de cancer. Pulmonar. Ironia face ca azi sa fumez cate un pachet pe zi, in comemorarea sarcasmului sortii, in semn de sfidare catre divinitate. Asa incepusem, la fel ca el voi termina, probabil.
Si in fiecare zi de 19 septembrie ma uit pe geam, spre est, incercand sa-i gasesc cu privirea crucea. In fiecare seara ma pornesc de-o plimbare in vizita. Impartim o tigara si niste gothic autentic pe care stiu for a fact ca daca ar mai fi trait, l-ar fi detestat. Dar vreau sa cred ca emotiile melodice ale toamnei din ce in ce mai reci si gri ajung inspre el. Si le primeste in dar, caci e singurul dar de aniversare pe care i-l mai pot oferi.
Azi trec pe la tine, tata. La multi ani! Cati ai fi avut? 73. Frumoasa varsta... Frumoasa viata. Iti multumesc inca odata ca exist. Si pune o vorba buna Batranului si pentru cei dragi, suntem inca certati, pe tine poate te asculta!
Murise de cancer. Pulmonar. Ironia face ca azi sa fumez cate un pachet pe zi, in comemorarea sarcasmului sortii, in semn de sfidare catre divinitate. Asa incepusem, la fel ca el voi termina, probabil.
Si in fiecare zi de 19 septembrie ma uit pe geam, spre est, incercand sa-i gasesc cu privirea crucea. In fiecare seara ma pornesc de-o plimbare in vizita. Impartim o tigara si niste gothic autentic pe care stiu for a fact ca daca ar mai fi trait, l-ar fi detestat. Dar vreau sa cred ca emotiile melodice ale toamnei din ce in ce mai reci si gri ajung inspre el. Si le primeste in dar, caci e singurul dar de aniversare pe care i-l mai pot oferi.
Azi trec pe la tine, tata. La multi ani! Cati ai fi avut? 73. Frumoasa varsta... Frumoasa viata. Iti multumesc inca odata ca exist. Si pune o vorba buna Batranului si pentru cei dragi, suntem inca certati, pe tine poate te asculta!
duminică, 12 septembrie 2010
Provocarea esentiala de a redeveni complet uman …
… este aceea de a fii capabil de a te ridica deasupra multimii fara urma de rusine si de a afirma: “Da, sunt confuz. Si da, ma simt singur. Si da, am atat de multa nevoie de dragoste!!!”… este aceea de a-ti admite tie in primul rand ca aceasta este conditia umana si pe deasupra, sa te mandresti ca faci parte din aceasta specie incredibila… este de a realiza profund si a-ti admite acel important “Am nevoie de Tine!” colectand in acea a doua persoana constiinta colectiva a celor care te inconjoara in fiecare zi.
Viata noastra se bazeaza pe impartasiri – o forma simplificata a psihoterapiei practice ce are loc la nivelul fiecarui individ. Constituim o intreaga retea de suflete, fiecare purtandu-si propria cruce, propriile probleme, propriile bucurii si experiente. De ce nu ai profita din plin de acest lucru? Cand reusesti sa-ti aduni taria necesara sa iesi din cochilie si sa privesti un om in ochi, sa-i cauti sufletul si sa-i gasesti punctul de echilibru vei realiza cat de simplu e sa construiesti o relatie, de orice tip. Pentru ca stii ca intr-un final, alternativa nu-ti va oferi niciodata nimic mai mult decat singuratate si disperare. Si aceste relatii tind sa prinda aripi frumoase datorita faptului ca ele se nasc din dorinta ta de a fugi de tine, concentrandu-te deplin pe celalalt.
Majoritatea din noi e paralizata de frica de a risca, si deci de a suferi. Preferam sa alegem nimicul, lipsa de orice, in locul durerii. Ne e frica sa mai lasam pe cineva sa ne inspecteze sufletul si visele. Ne consideram niste monstrii tocmai pentru ca suntem constienti de capacitatea noastra aberanta de a darui sentimental si afectiv totul. Alegem deci izolarea si singuratatea, o forma activa a mortii.
miercuri, 8 septembrie 2010
Luna Neagra
O noapte fara luna. Ma uitam timid pe geam, cautand acea lumina stralucitoare de la capatul cerului, mare si iluzorie a ideii ca poate - doar poate - daca vei intinde mana, ridicandu-te pe varfuri vei putea atinge Edenul.
Dar nu... astazi nici speranta Tarii Minunilor nu exista. Astazi Alice doarme in tine, iepurasul grabit leneveste, iar ceainicarul s-a decis sa bea cafea acompaniand gustul unui trabuc savurat in tihna. Esti singur pe lume azi. Intr-o noapte fara de lumina si de sperante. Singur si tacut.
Privesti neantul negru si analogia intunericului precum scrumul inmuiat in apa de ploaie de langa o tigara moarta pe asfalt te sfasie ridicandu-ti parul de pe brate. Scrum. Moarte. Nicaieri. Unde-i? De-ar fi! Caci ce forma si fond poti atribui taramului de nicaieri? Vidului? Inexistentei? Neantului? Nimicniciei? Sau formei bizare de spleen ce se naste acum in tine?
O, Luna Neagra, asa-i ca maine vei fi? Ia-ti hainele luminate pe tine si hai, lasa-ma sa zbor pe varfuri spre taramul din tine!
Alta zi, alta pierdere
Un alt prieten pierdut. Am reusit performanta acida de a imi determina ego-ul sa iasa la suprafata, pierzand 3 oameni dragi in 6 luni. Performanta de a nu ma mai eclipsa de temeri si de a nu ma mai teme de eclipsele vietii.
Am reusit intr-un final succesul de a fi eu, asa cum sunt si de a striga intregii lumi acest fapt divers. Eu sunt! Si intr-adevar sunt o femeie aflata la sfarsitul unui sfert de veac de viata si doamne, mi-a trebuit acest timp incredibil de pretios si lung pentru a ajunge sa imi urmaresc principiile pana la pragul de a-mi dispera semenii si de a-i determina sa ma dea la o parte din viata lor.
O pierdere. De semeni, doar. De indivizi ai aceleasi specii, asemeni mie, indivizi ce poseda doar un cap pe umeri, doar doua maini si doua picioare prelungind trunchiul. Doar semeni. Dar similari, se pare ca nu.
Un castig, deci. Caci la ce folos sa iti inconjori sufletul cu potentiale ancore ce-ti ameninta fiinta in orice moment prin simpla potenta de a ti-o trage in jos, spre a o ineca pentru vecie? Duca-se deci, cu totii. O vesnicie in singuratate e mai dulce decat o clipa petrecuta in compania a 1000 de suflete haine si fade, superficiale si neinitiate in arta de a trai etic.
Si dragii mei raposati, un singur gand catre voi: Atunci cand apuneti din propria-mi viata si rasariti pe poteca altor vieti noi, rog o retrospectiva asupra capitolelor incheiate din cand in cand, caci ele pot oferi lectii de viata cand te astepti mai putin!
Am reusit intr-un final succesul de a fi eu, asa cum sunt si de a striga intregii lumi acest fapt divers. Eu sunt! Si intr-adevar sunt o femeie aflata la sfarsitul unui sfert de veac de viata si doamne, mi-a trebuit acest timp incredibil de pretios si lung pentru a ajunge sa imi urmaresc principiile pana la pragul de a-mi dispera semenii si de a-i determina sa ma dea la o parte din viata lor.
O pierdere. De semeni, doar. De indivizi ai aceleasi specii, asemeni mie, indivizi ce poseda doar un cap pe umeri, doar doua maini si doua picioare prelungind trunchiul. Doar semeni. Dar similari, se pare ca nu.
Un castig, deci. Caci la ce folos sa iti inconjori sufletul cu potentiale ancore ce-ti ameninta fiinta in orice moment prin simpla potenta de a ti-o trage in jos, spre a o ineca pentru vecie? Duca-se deci, cu totii. O vesnicie in singuratate e mai dulce decat o clipa petrecuta in compania a 1000 de suflete haine si fade, superficiale si neinitiate in arta de a trai etic.
Si dragii mei raposati, un singur gand catre voi: Atunci cand apuneti din propria-mi viata si rasariti pe poteca altor vieti noi, rog o retrospectiva asupra capitolelor incheiate din cand in cand, caci ele pot oferi lectii de viata cand te astepti mai putin!
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Nova Heart
Just like a supernova. Flying in other universes, but never on your own… Bursting into rainbow-colored flames only once, just before your sunset, just to die in fading sparkles. Your glitter shivers. A smile in sadness and the agitated wrap of your nova heart in oblivion for all time. How many souls have seen you up there, between stars and galaxies before you died?
Candle burn
Like a candle burning. You place your fingertips just above the luminescent butterfly of it’s shinning gaze and you feel your skin pulsating. Burn. Deep, mourned out flesh eating burns, with blisters full of acid. Pain. Fire. Sweet pain inflames your conscience screaming at you: You’re alive! Embrace your life! And hurt through this bitter burn, baby! Come on, you can do it! Just one more second! Taste that smell of your corpse. Realize your nature. Your instinct. Fight it! You’re just like your candle… burning.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)