Lucrez de o luna la Baro ca "trucking planner" - asa cum afirma colega mea pe Facebook, insa eu prefer sa stipulez lucrurile pe nume: dipecer, romaneste si brutal - un mic intermediar intre clienti (case de expedietie in marea lor majoritate) si soferii batuti de soarta care nu prea cunosc o limba straina.
Ce nu am: beneficii, salariu demn de ce am luat in mana odata (dar cine mai putea face nazuri cand era in somaj de 2 luni? da, m-am vandut ieftin), laptop de serviciu, benzina decontata, masina de serviciu, al 13-lea salariu, o fisa a postului, un contract pe perioada nedeterminata... Nu am cam tot ce am avut la alte firme.
Ce am: un salariu mizer, un job destul de aproape de casa si un program flexibil (cica) care insa, in maretia flexibilitatii sale se intinde si pe week-end. Am in schimb dorinta si placerea de a lucra acolo. Nu stiu de ce... Mi se pare un job ok. Asa ca voi ramane sa vad ce pot face, ce pot schimba in bine, ce-mi vor oferi ei...
Mai am 2 luni pana la nunta. Azi noapte plangeam pe infundate la gandul asta - mi-e frica de nunta asta ca de dracu ghem. Nu imi pot imagina ce inseamna sa raman langa el tot restul vietii mele. Ma sperie gandul de a apartine unui barbat pentru tot restul vietii pentru ca e EL barbatul acela - un om ce spune Nu romantismului, nebuniei si amuzamentului in cuplu... Si fara sa vreau il compar cu relatiile din trecut si nu pot sa cred ca am poposit la el. De ce? Habar nu am. Probabil pentru ca a fost contextul de asa natura, probabil pentru ca il iubesc, probabil pentru ca acum sa mai dau timpul inapoi nu pot. De as fi putut as fi ales sa nu fac nunta si sa nu fi decurs toate discutiile despre viitorul nostru asa cum au decurs. S-a schimbat de cand a avut discutia cu ai mei si simt ceea ce simte - ca a intrat in afacerea asta fara voia lui, corijat de altii si ca face totul impotriva vointei lui. Si s-a schimbat. A devenit mai rece fata de mine, mai indiferent fata de planificarea nuntii, mai sictirit de viata. Ne evitam pe cat posibil, chiar si atunci cand suntem in aceasi casa: el la pc, eu la laptop, eu la bucatarie, el la baie... Nu mai discutam nici putinul pe care il discutam inainte: despre viata, politica, societate, cultura... noi.
Fapt real: amandoi suntem prea lasi sa discutam despre asta. O simtitm, o stim, dar refuzam sa o constientizam - amandoi suntem prea lasi sa anulam nunta. Si daca am anula-o ce facem apoi? Ne despartim? Traim in continuare impreuna? Ma mut la ai mei? Se muta el la maica-sa? Ce facem apoi? Mi-as fi dorit sa mor in somn azi noapte... Era o iesire eleganta din situatia asta de rahat. El nu ar fi trebuit sa dea explicatii, eu as fi incetat intr-un final sa-mi mai pese de ele si m-as fi odihnic psihic intr-un final, dupa 26 de ani de a face pe plac tuturor, mai putin mie.
In rest... Nimic. Doar o nunta si un job. Ocazional preparerea unei cine, curatenia unui apartament, spalarea unor vase si haine. De ce mai trebuie sa aiba parte in viata o femeie sa fie fericita? De sex? De dragoste? De romantism si nebunia unui gand inopinat pus in practica? Get a grip, Mina! Slap yourself!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu