E tarziu. Ascult muzica. Scriu. Scriu tot timpul, de fiecare data cand gura mi-e astupata de oameni, de contexte, de acel "trebuie" al diverselor motive. Scriu pentru ca zbier, scriu pentru ca cer... ceva, un ceva ce nu mi se ofera caci mi-e si mie insasi doritoarei primare un necunoscut. Ce naiba vreau? De ce nu ma odihnesc noaptea in patul ala groaznic de gol si incomod? De ce imi sare tandara atat de usor la auzul unui singur sunet, unei singure voci sau cuvant? De ce tind sa iau asupra mea suferinta intregii planete? De ce ma deranjeaza oamenii strazii pe langa care trec care duhnesc de alcool si urina? De ce ma deranjeaza mama care-si pocneste copilul injurandu-l ca la usa cortului pentru un simplu "Dar..." spus cu jumatate de gura de acesta? De ce nu-mi inteleg semenii? De ce nu ma intelege nimeni? De ce caut perfectiunea laturii umane in orice individ? De ce fug de mine de cand ma stiu si de ce tot eu ma cunosc mai bine decat oricine? De ce sunt atat de fascinata de luna, dorind sa fug de toate spre ea? De ce caut astralul la infinit? Si de ce nu ppt sa raman acolo vesnic odata ce-l gasesc? De ce oare oamenii de acolo nu sunt aceiasi de aici? De ce a face dragoste inseamna a face sex? De ce a saruta inseamna a te pregati de preludiul spre masturbarea uzand un corp strain? De ce a tine pe cineva de mana inseamna ca-l detii? De ce a te casatori e ceva ce trebuie sa faci pentru ca e normal, pentru ca se asteapta astfel de la tine? De ce trebuie sa feti un prunc si nu sa nasti din pantec lumina, sa cresti viitorul - nu al genelor, gandurilor si sperantelor tale, ci al dorintei de a oferi mediului o farama de salvare si o bruma de viitor benefic? De ce cautam cu privirea atat de departe fara a vedea la un pas distanta de noi? De ce urmarim vise desarte de bani si faima? Cand am invatat sa fim atat de gurmanzi si comozi? De ce naiba mai fumez si acum?!Si de ce naiba am lasat lumina aprinsa in camera? De ce dracu ajung iar si iar si iar... spre un infinit nesfarsit de ori sa ma gandesc la astfel de tampenii? Vreau sa dorm! Vreau sa pot inchide PC-ul si sa dorm! In liniste. Impacata cu mine...
Mi-e dor de mine - cea din trecut. Mi-e dor de acea prostanaca naiva care credea ca ingerii zboara cu aripi imaculate deasupra mea, protejandu-ma de napaste, ghidandu-ma spre El, acel El incununat de perfectiune numai pentru mine. Mi-e dor sa simt acel fior al pasiunii si tresaritul momentului in care telefonul suna cu eterna promisiune de iubire vesnica. Mi-e dor de acea idee de cuplu - simpla, atat de simpla, dar atat de sigura si stabila in conceptia ei de viitor de nezdruncinat. Mi-e dor de echipa, de impreuna, de noi, de ne, de noua. Mi-e dor de certuri stupide legate de tacamuri si sosete. Mi-e dor de micile lui ticuri si tabieturi pe care sa i le cunosc pana in cel mai mic detaliu. Mi-e dor sa ascultam muzica impreuna, sa ne uitam la un film impreuna, sa gatim impreuna, sa incercam sa salvam relatia impreuna. Si nu, nu pot spune ca ma pot identifica cu ideea de cuplu si doar prin ideea de cuplu. Adevarul fiind spus, am fost groaznica si raman a fi o incompetenta in ale dragostei. Dar odata, demult... aveam speranta ca voi gasi un print si de nu, macar calul! Caii-s morti, printii si-au luat Harley, iar eu privesc ceata de tonti imbracati in piele calarind cu fufe de doi bani, implantate cu gelatina peste tot (si-n creier, cred, la ce personalitate de doua parale pot avea!) fugarind spre cea mai apropiata camera de motel. De cand ultima printesa a ales sa-si taie pleata blonda si sa-si puna o pereche de blugi taiati in cur lumea s-a schimbat cu susu-n jos. Iar eu... inca stau ca un liliac zapacit privindu-mi prostita semenii. Daca-mi dau drumul, pic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu