Ramane in memorie o replica aparte care mi-a fost spusa la o cafea de o prietena intr-una din zilele in care puneam multe semne de intrebare dupa cuvantul iubire: "Asa esti tu - regina dramei. Daca nu exista drame in viata ta vei avea grija sa le creezi singura." Foarte posibil sa aiba dreptate, intr-un mod general. Asta este insa un caz particular, unul ce-mi va schimba o mare parte a vietii, poate pe toata.
Mai sunt 3 luni pana la ziua cea mare. Invitatii, rochie, foto, video, muzica, sala, preot... Si toate astea in 2 luni de telefoane, intalniri si stres. Si toate astea pentru ce? Casatoria. Ah, da. Casatoria...
E oare nefiresc si ipocrit sa afirm acum ca ma c*c pe mine de frica?! MA C*C PE MINE DE FRICA.
Nu e un joc. Si nici un rol in vreo piesa de teatru pe care trebuie sa-l joc. Nu e nici genul de contract din care te poti retrage cu un preaviz de 20 de zile. E real. E serios. E critic, intr-o masura. E un gest de maturizare si de asumare a propriei responsabilitati fata de cel pe care l-ai ales. Si uite-ma acum, ipocrita care a afirmat toata viata ei crezand pe buna dreptate ca e responsabila fata de altii de varsta ei... Uite-ma acum terifiata de certitudinea acelei zile de la care nu pot concepe sa ma dau inapoi, dar de care mi-e in egala masura frica.
Nu ma casatoresc pentru ca am visat obsesiv de mica sa ma vad in rochie bufanta alba si nici pentru ca il iubesc. Ma casatoresc pentru ca trebuie. Si asta ma scoate din minti. Constientizarea ca o faci ca pe o obligatie si ca toate visele frumoase despre fluturasi si curcubee au disparut dupa prima saptamana, din momentul in care partea "administrativa" s-a impus in peisaj - da, popa, sala, biserica, rahaturile... Constientizarea ca o faci din obligatie si datorita unei schimbari... chimice la nivel psihic - omul pe care l-ai ales devine dusmanul cu care trebuie sa dormi in pat, fostul om pe care l-ai iubit pentru calitatile si il urasti pentru toate defectele care ACUM, ca niciodata ies in fata scenei in stoluri. De ce?! De ce in perioada ante-marriage se intampla chestile astea? Si daca eu le simt... logic este sa ma intreb: EL nu le simte? Spune ca nu. Nu-l cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu