Arcana IX

Sta singura la masa. Sta singura in camera. In fata ei, un geam. Langa ea, vinul fierbinte si aromat. E innorat afara… Asteapta. Semnul intarzie sa apara si desi sperantele ei sunt marete, stie adanc in fiinta ei ca un miracol i-ar fi necesar ca semnul sa schimbe vremea ei innorata. Va plati vinul. Se va ridica stingand ultima tigara din pachetul pe jumatate plin (sau gol?) si va pleca. Unde? Unde apartine. Oriunde, dar nu in bratele lui… Umbra lui sobra pare ca s-a claustrat de mult acolo, refuzand culoarea, asteptand sa se stearga in neantul amintirilor a ce putea sa fie, a ce nu a fost. A ce nu e… inca?

Poate ca… mai exista credinta inocenta in minuni, undeva in sufletul copilului adancit, in zambetul amar ce-i infrumuseteaza aura in linii groase si sure. Privire fugara asternuta pe telefon. Nu. Nu suna. Nu suna…

Stie ca zambetele nu se vand. Sarutarile nu se dau pentru caritatea sufletelor. Iar sentimentele nu se schimba ca o valuta, pe un orgasm trecator; si actul imperecherii umane nu echivaleaza cu masturbarea onanica ajutata de niste organe sexuale. Stie asta. Si el stie asta. Au invatat amandoi, singuri, ca iubirea pretuieste sorocul durerii. Dar el inca sufera. El inca iubeste. O alta. Nu pe ea.

Inca o tigara stinsa. Inca o gura de vin. Inca o privire fugara risipita pe acel obiect. Functioneaza? Da. Simpla verificare de rutina. E disperata. Stie. Se simte atat de vinovata. E femeie, la naiba! O femeie ce asteapta un semn, in loc sa fuga! In orice directie – stanga, dreapta, spre el, spre casa, departe de el, departe de suferinta, spre el… Nu, nu spre el! nu… Va astepta. Si azi. Ca si ieri… Ca si maine.

Inca o tigara aprinsa. Inca o gura de vin. Dulce ameteala amara! Cartea nou cumparata asteapta pe masa, langa ea, sa fie citita. Nu? Macar rasfoita? Nu. Fonduri materiale desuete. Esente spirituale se zbenguie la aceasta masa! Veniti cu totii, va rog, aruncati un ochi pe aceasta taraba, probati o frustrare? O alta? Cumparati sentimente! Sau plecati mai departe!...

De nu s-ar mai uita!!! De ce acum? Le simte privirile… Cand sa fi rasarit cele trei siluete la masa de langa ea? De cand o cerceteaza atat de abuziv? De ce pretind ca poarta conversatii mai interesante decat deliciul inspectiei adresat ei? Nu mai conteaza!... se va intoarce spre universul ei stingher, balacindu-se in bazinul durerii surde a unei lacrimi ce sta sa cada din ochiul drept.
Se insereaza afara. Atat de repde… atat de incet… Regrete si iluzii apun si ele odata cu soarele invizibil al unei zile pribegi de iarna. Duca-se… Ma duc si eu.

Ultima tigara. Ultima gura de vin. Ma duc si eu in noapte... rece.