The news

Intr-o zi, intr-o dupamasa, intr-o discutie, intr-o secunda buzele lui au format cuvinte: "Nu te mai iubesc". Am zambit stinger, nu stiam cum trebuie sa reactionez la o astfel de afirmatie formulata clar si concis, golasa de orice tenebre ale nervilor si frustrarilor. Era, la urma urmelor, o afirmatie. Pastrasem in suflet luni intregi de frustrari, luptand zi dupa zi cu alte arme pana cand, intr-un final, nu cu mult inainte de ziua cruciala, sa raman fara niciuna. Ajunsesem la capatul puterilor si la capatul relatiei. E greu sa-ti recunosti o infrangere vreodata. Cu greu o faci dupa o vreme, daca ea se dovedeste a fi un castig partial. Sfarsitul a fost unul logic si inevitabil – divortul. Am mers impreuna la notar, zambind amar, dar totusi zambind. Am semnat cererea de divort si pentru ca viata e spuma de vin, intalnirea pentru decizia finala urma sa fie in 5 mai, zi care intamplator, in calendarul meu marca si ziua de nastere. Un cadou frumos, de e sa crezi in coincidente. Undeva, in ultima propozitie se afla niste ghilimele, dar e greu sa decid unde sa le inserez. Asadar, in week-end-ul de dinainte a plouat cu galeata si niciun prieten nu s-a gandit sa imi raspunda la invitatia la cafea, bere sau alte racoritoare alcoolice sau non-alcoolice. 5 mai a picat intr-o zi de luni si am fost prea ocupata sa oficializez esecul unor ani de ruine, iar in 6 mai dimineata eram deja in avion spre Germania. Iata-ma aici deci, in training. Pentru inca doua saptamani. Apoi in altul, si altul… Tot ce mai am e jobul. E ce mi-am dorit dintotdeauna. Stiam ca voi plati pentru el cu o jertfa. Banuiam ca ea va fi divortul de David.