Anul asta a ajuns la jumatate. Si deja am trecut prin el cum trec altii prin zece. L-am nascut, am crezut ca-l vom pierde (gratie miorificului spital privat Premiere), l-am scos intr-un final din spital, l-am adus acasa si de atunci ne umple inimile cu fluturasi in fiecare zi. E un copil dulce, cuminte, zambaret, curios, explorator si fulgere-fulgere-fulgere cand ii e foame! :)
Luasem o casa la sat anul trecut - micul nostru proiect inainte de a afla de marele nostru proiect printr-un test de sarcina facut la ghici. De atunci ne-am facut de lucru si pe acolo, cu proiecte pentru fiecare anotimp. Schimbarile n-au stat sa apara. Deja prinde contur. Casa noastra de vacanta, gradina noastra de bunatati, oaza noastra de liniste pentru acum si pentru la pensie.Ne-am tot mutat. Locuim cu bunicii si strabunica, in "famelie mare" si ramane sa vedem cu "renumratia mica" pentru ca am inteles ca statul roman si-a mai schimbat legislatia in legatura cu indemnizatia pentru concediul de crestere copil. Cert e ca pentru toti banii de pe lume nu poti cumpara o familie iubitoare - asa cum e ea, multa, nebuna, cu pitici, dar si cu atasamentul ce face o casa 'acasa'. Si cred cu tarie ca un copil care creste pe langa oameni care il adora creste sanatos.
Planuri de viitor? Sa ma bucur de fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu