Sa fii proaspata mama e un paradox. Cu un ochi te bucuri pentru ca a venit pe lume! el e! e aici! Si cu altul plangi in doliu pentru vechea tu, cea libera sa faca ce vrea, independenta, egoista, vesnica copila trecuta prin viata fara prea mari responsabilitati.
Si desi iti faci planuri despre cum va fi si cum s-ar povesti inca din clipa in care doua liniute mici-mici se intrezaresc printre lacrimile de fericire, uneori, sau poate de multe ori - cine stie? - lucrurile nu se aseaza asa cum le-ai fi dorit. Si atunci ti-e dor de vremurile alea "bune" cand nu simteai sfasierea dezamagirii pe tine insati ca n-ai putut sa faci aia sau sa fii aialalta.
Mi-am dorit cu trup si suflet sa-l alaptez. Mi-am dorit cu toata fiinta mea sa pot nu doar sa-i dau viata, ci si sa-l mentin in viata prin laptele meu, sursa aia de vitamine si nutrienti ce se schimba de la masa la masa conform nevoilor organismului lui. Si l-am alaptat. Cu chiu, cu vai - pentru ca n-am avut ocazia sa-i dau san inca din primele saptamani fiind in spital, pentru ca n-am avut suficient lapte la cum galopa crescand, pentru ca sanii mei simteau stresul de a-l pierde in Terapia aia Intensiva asa cum si-au pierdut puii alte mame, pentru ca intr-un final mult prea apropiat mi-a venit prima menstra si de atunci il refuza complet, ori de cate ori incerc. Am incercat si azi si probabil de aceea scriu acum - s-a redeschis o rana.
Mi-as fi dorit sa fi fost mai precauta cu cei de la Premiere, sa nu ma las atat eu cat si fiul pe mana unor incompetenti cu diplome grele ce s-au aciuat numai-ei-stiu-cum la un spital-hotel. Poate ca daca as fi fost mai putin naiva, lucrurile ar fi stat altfel acum. Dar cum "orice efect are o cauza, orice cauza are si un efect" si una o perpetueaza pe cealalta.
Copilul e acum pe formula, e puffy si dragalas. Insa in urma vizitei de azi la pediatru mi s-a explicat ca desi el arata de 6 luni are totusi conformatia biologica al unui copil de 4 luni. Si desi are 4 luni, inca nu isi poate mentine capsorul pentru ca e mai greu decat al altora de varsta lui, iar muschii spatelui in varsta de patru luni nu pot mentine osatura grea ce cantareste ca la sase luni. In concluzie ar trebui sa incep diversificarea. Si desi am fost de acord, chiar entuziasmata de asta pe moment, timpul le aseaza pe toate, chiar si in creierul unui individ. Alta schimbare ce nu vibreaza cu randuiala mea. Vroiam sa-l diversific la 6 luni. Nu la 4.
Astfel de momente te mana sa te intrebi daca procedezi corect, daca faci ce trebuie si finalmente, daca esti o mama suficient de buna pentru a-l creste. Da, stiu, pot merge la un al doilea pediatru. Si pot considera ca al doilea pediatru imi va spune sa-l las pana la 6 luni pe un lapte sintetic pe care il digera greu si sa risc sa prezinte intr-un viitor destul de apropiat semne de rahitism. Pentru ca asta e alternativa. Si am de ales dintre doua rele raul cel mai putin rau. Si asta pentru ca nu-l mai pot alapta pentru a-i oferi ceea de ce avea cu adevarat nevoie.
Poate parea "an overrated drama" din partea mea, dar asa incepe sa se lege cauzalitatea, iar ultimul lucru de care am nevoie ar fi ca peste X ani sa-mi reproseze ca l-am neglijat intr-un fel sau altul. N-as vrea sa ajunga in papucii mei in relatia cu parintii. Mi-am dorit ce-si doresc toti viitorii parinti - sa fie mai buni ca proprii parinti. Si cumva, nu se stie cum, mai toti esueaza. Poate ca au avut prea multa incredere in fortele lor, iar aroganta le-a adus deznodamantul asta. Sau poate ca n-au fost deloc siguri pe fortele lor si i-au crescut pe toti dupa ureche. Poate ca lipsa de informatie, carierele lor, prea multa tehnologie asuprita pe cei mici, lipsa de timp, de fapt nu, copiii au fost dintotdeauna de vina caci ce sa faci, genele, dom'le, genele. Posibilitati destule pentru ca totul sa-ti explodeze in fata intr-o zi: n-ai fost parintele Ala! Ala, de vroiai sa fii.
Ai mei parinti stiu asta. Dar le lipseste curajul sau modestia de a-mi admite ca au gresit. Si cu cat cresc frustrarile lor asupra lor insisi cu atat eu aud tot mai multe blamari la adresa mea, chiar si 30 de ani mai tarziu.
Sa fie negru pe alb. Sau mov pe fond floral. Sa tin minte cele scrise acum cand va veni vremea. Sa nu uit. Sa ofer mai bine. Sa fiu mai buna. Sa fiu mai mama. Nu-i inca prea tarziu.
Asa-i?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu