Cateodata, ca mama, ajungi in pragul disperarii. Am mai auzit-o pe asta. Na, acum o spun si eu. Am zile bune. Am zile rele. Cateodata amandoua in aceeasi zi, si de mai multe ori pe zi.
In ultima vreme alunecasem rau de tot pe margini si nu reuseam sa ma adun nicicum. O mare parte din vina o are situatia de fata. Nu am mai avut niste minute, ore, zile impreuna cu Andrei de cand a plecat mama-mea in Germania.
Si din pacate sau fericire, nu sunt gnul de femeie si/sau mama care sa se jertfeasca pentru sotul sau copilul ei. Sacrificiul pentru copil ar trebui sa fie un concept refuzat de orice mama, din punctul meu de vedere. Nu il faci, cresti, educi, ca apoi sa-i scoti ochii cand devine un individ de sine statator. Cele care se sacrifica asta fac. Am vazut-o nu o data. propria mea mama e asa. Si o inteleg pe de o parte, atunci cand investesti tot ce ai tu mai bun intr-un copil - timp, bani, rabdare si cate si mai cate, te astepti constient sau inconstient la o recompensa. De ce? Pentru ca asa suntem noi, oamenii.
Eu vreau sa fiu un altfel de parinte. Vreau sa fiu parintele care nu renunta la tot de dragul lui. Nu la timpul meu de cuplu, nu la timpul meu pentru mine. Si a mers. Eram fresh de fiecare data cand il luam in brate, cand ne jucam, cand il hraneam tocmai pentru ca ma aflam in echilibru psihic, mental si spiritual. Ei bine, mai am de tras o luna pana cand se intorc ajutoarele. Si pana atunci ma dezechilibrez zilnic - uneori mai mult, alteori mai putin.
Dar uite ca uneori echilibrul vine de la copilul care pana nu demult ma dezechilibra, din lipsa de timp liber. Si cand se intampla astfel, pompezi de energie, de adrenalina, de "-ine"! Azi e sarbatoare. Si pentru ce motive, cateodata...
Azi a invatat sa foloseasca lingurita si a mancat o piersica. Da, o piersica intreaga cu lingurita! Iar eu sunt mai odihnita ca niciodata, mai plina de iubire ca niciodata! Mai rabdatoare ca niciodata! Azi e sarbatoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu