Pentru posteritate...
Maică-mea: Doresc să aud cuvinte de RECUNOSTINTA
Eu: Am recunoștință pentru
Zilele în care ți-ai pierdut controlul, ai pus cureaua pe mine și m-ai fugărit prin casa, și te opreai greu.
Ziua în care Nelu și-a pierdut controlul, m-a luat de-o aripă și m-a dat afara din apartament, a încuiat ușa în urma lui, eu fiind în chiloți și picioarele goale. (Eram copil.) Sau cele in care reacționa la sfidările mele cu violența. Că doar eu eram adultul in acel moment!
Ziua când ți-am spus de trauma cauzată de abuzul sexual al lui varu-meu; grija ta cea mai mare a fost sa nu afle Nelu.
Ziua când la nervi m-ai pârât lui Nelu că mi-am pierdut virginitatea cu Milo (să-mi dau seama daca mai eram virgină, de fapt) și cele 5 zile următoare în care taica-meu nici nu s-a uitat la mine. Mersi!
Ziua rezultatelor de bac in care prima reacție a fost "dar de ce nu 10?" in loc de "felicitări". Motivul bun sa mentionezi că ai avut 10 la bac. Bravo. Îmi doream mult sa am și eu o zi a mea de mândrie pură...
Ziua în care te-ai felicitat că ai vândut apartamentul că "la cat de proasta esti îl puneai pe numele lui Felix". Locul pe care îl numeam acasă, din care m-ați răpit? Ce-a contat că eu n-am vrut sa plec de acolo? Ce-a contat că eram dispusă să vă plătesc chirie doar să mă mai întorc înapoi acolo o data, dar nici așa nu am putut să mă reîntorc...
Ziua când ne-ai amenințat in toiul iernii, noaptea ca ne dai afara din casa cu copilul mic pentru că nu ți-a luat Andrei in considerare 'sugestia de parenting'.
Ziua în care mi-ai scos ochii că nu am sunat la signal Iduna call center pentru prostata lui Nelu, aceeași în care mi-ai spus că Andrei nici nu știe cu ce mizerabilă s-a însurat, iar Nelu a sărit să ma bată.
Ziua în care m-ai sunat sa ma anunți că veniti în vizită, în timp ce Nelu deja parca mașina în fața casei.
Ziua când te-ai supărat că n-am trecut pe la voi in vizita pentru că ești egoistă, narcisistă și irațională. Ți-a dat prin cap că nu am vrut? Te-ai întrebat de ce nu? Te-ai gândit să intrebi înainte de a trage concluzii?
Și toate celelalte zile intre aceste zile: zile de manipulare emoțională, zile lipsite de tandrețe, afecțiune, de interes real pentru persoana mea, zile de încălcat limitele bunului simt prin glume nesărate, tertipuri de copil si învinovățiri ulterioare.
Și toate zilele in care a trebuit să-mi ajustez limitele ca voi sa călcați peste ele. Cu ce drept?
Prea multe zile in care ați făcut greșeli cu prea puține scuze și lecții de viitor, învățate de AMBELE tabere. In schimb, o lista interminabila de acuze.
Prefer să-mi ajustez viața la absenta voastră decât să-mi ajustez limitele la lipsa voastră de respect.
Ați încercat să mă dresați in obediență cu abuzuri fizice, mentale și emotionale, construcția casei v-a dat prilejului de a încerca prin finantare. Textul de față e dovada clară că obediența nu-mi sta în caracter.
Nu-mi voi cere iertare, nu mă voi lăsa învinovățită pentru ce sunt și ce am devenit, voi doi ați jucat un rol important în identitatea mea de azi, iar dacă ce SIMT EU și SUNT EU va provoacă durere, repulsie, dispreț și nesiguranta până în punctul de a trebui sa joc teatru și să mint să vă menajez, relația asta e toxica. Atașamentul asta e nesanatos.
Nu am să-mi mai consider emoțiile și sentimentele invalide doar pentru că voi le considerați astfel.
Simt că in ochii voștri sunt o 'investiție' proastă pentru mi-ați arătat asta pasiv agresiv în majoritatea cazurilor de stres pe care vi l-am cauzat. Nu exist să vă deservesc, nici prin lege, nici din respect și încredere. Că nu mai am. Iar iubirea nu-i motiv suficient sa rămân în relatii toxice. As fi vrut sa simt că vreau. Dar asta ar fi presupus sa va văd ca pe niște prieteni. De prieteni nu ți-e frica sa nu te pocnească, sa nu te înjure sau învinuiască daca îți spui părerea. In prieteni ai încredere. Le vrei compania. Ți-o cauta. Le pasa de tine. Ai intimitate sănătoasă cu ei.
Am sa iau o pauză lungă de voi. M-ați obosit psihic. Vreau liniște.
Maică-mea: Cât de mică poți să fii!
Nu doresc sa mai trăiesc ziua regretelor tale pentru gestul de azi! Și nici scuzele tale!
Noi am contat doar când ai putut sa ne mulgi de bani, de etc.
Ești cu sacii în căruță, restul...
Pune- mă și aici pe lista neagra!
In suflet tău suntem de mult acolo.Doar interesele te- au făcut să ne mai înghiți.Asta simt.
*
Să nu uit niciodată.
Nici când mă podidesc lacrimile realizând că sunt orfană: au avut un an la dispoziție să-și ceară iertare, sa caute psiholog, sa caute dialog. Au preferat să împingă limitele luni de zile până i-am amenințat cu ordinul de restricție, apoi m-au anunțat că m-au dezmoștenit. La prima internare în spital s-au reîntors spre mine cu șantaje emoționale și când nici prietenii lor n-au mai reușit să mă convingă s-au dat la fund. Nu mai știu absolut nimic de ei din octombrie.
Și când te gândești că totul a pornit de la o discuție oarecare in care ea vroia ceva și trebuia sa i se ofere (avea grija taica-meu să fie reinforcer daca nu primea ea imediat atenția necesară).
Când te mai gândești, gândește și la faptul că ești prima din toată familia ta care a pasit la psiholog.
Ții minte cum te vaitai zilnic? Cat de deprimată erai? Cum ti-era frica sa interacționezi cu fiu-tu pentru că ea ți-a inoculat că e mai bună cu el decât ești tu?
Simți cum se ridică furia și dezgustul din cotloanele tale interne și cum se adună în memorie toate amintirile alea dezgustătoare? Ei au fost acolo, nu alții. Oameni răutăcioși. Oameni răniți. Oameni imaturi. Oameni handicapați emoțional. Agresorii. Bullies. Promisiuni false. Manipulări. Șantaje. Amenințări absolute in vulnerabilitatea ta maximă. Adu-ti aminte! Atunci când te trimiteau in cameră pentru că erai in plus pe muzica lor, când își aprindeau țigările langa nasul tău, când la nervi te băteau, te ignorau, te renegau. Fiecare condiție de obediența! Fiecare injuriu auzit de urechile tale. Adu-ti aminte! Ipocrizia. Narcisismul. Ego-ul, o, doamne, orgoliul grandios și mândria oarbă! Și apoi... Invidia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu