THE Dress

My first real near "miss"

Jeez, when you think you've never been more ready to drive there it goes: the proof you might just be right - so far. Proofs like jerks and idiots trying to get YOU off all people in a freaking accident because - ooopsey, the totally forgot to look the other way as well. And you avoid the accidents.
The first incident, then the second... and you drive on, and on, and on... until one day when you have not only yourself in that car anymore, not 1 person more, nor 2... but 3 people depending on your skills... your beginner skills. And as you freakin' turn the car, and grab on steady to the steering wheel you realize it just couldn't have been you saving their asses and... yours... You cannot possibly be so cold blooded and calm whilst operating a mechanism you barely scratch the basis of with your mere woman intelligence.
What happened yesterday? I have no idea... All i know is my family is safe.

Coolest things.

Coolest Easter eggs

 Coolest place to escape

 Coolest dog outfit

 Coolest public urban invention

 Coolest proposal

 Coolest watch

Trip to Cucuta - Scene IV

Scene begins with sounds of nature in all it’s beauty: birds singing,  trees clacking, so on, so forth.

Wife: Ok. We’re here.

Drinka: Where… exactly are we? (questioning herself out loud while looking dazzled at the view)

Father: Cu-cu-ta! (widely opening his arms in a "Ta-daaa" manner)

Wife: Now WHAT?!

Drinka: Look! Butteeeeer - flyyyyy! Come here butterfly! (starts following it trying to catch it) Don’t leave me butterfly, come baaaack! (running stage-left out of the stage, comes back yelling after butterfly exiting stage-right after the butterfly) I promise I’ll love you and take care of you! (crying voice) Don't you leave me too...

Eatel: Father, it has come to my knowledge that this trip has turned it’s worst upon thou family, the vile crew of our cruise turning against our good fortune and leaving us for dead to wrongfully inherit our earthly possessions. I am lapsed indeed. Oh, Father, as the most vindicative feeling overtakes me I must admit I greatly fancy the brute desire to emboss the wretched animals or damned shall my blood be if I don’t! (posing as Hamlet with a skull) To eat or not to eat… THAT is the question!

Father (snaps him over the head at this point) : Alright then. Let’s carry on, shall we?

Wife: Where to?!!

Drinka still running after her butterflies…

Father:  Eatel, please fetch your sister and make sure her limps are well tight this time, eh? Now where did they say The Regent Hotel was? (carefully looking at the map he takes from his left side pocket). Ah, yes! Follow me! (pointing stage-left and exiting through, lights dim, curtain closes).

De ce fugi nu scapi

Firma deschisa in criza. Check!
Firma inchisa in criza. Check!

S-a inchis pravaliaaaa. Si-am ramas fara jooob. Si fara baaaani. Si fara vitooor. Ce bineeee... Nemaipomenit. Superb si mirific.

Now what?
Apply CV for jobs. Check!
Companies checking out my CV. Check!
Companies calling me for an interview. Cri-cri-cri...

WTF?!

Apply CV for lower level jobs. Check!
Firms checking out my CV. Check!
Companies calling me for interview. Cri-cri-cri...

WTF?!!!!!!!!!

Nu sunt buna pentru munca de jos pentru ca sunt supra-calificata;
Nu sunt buna pentru office jobs pentru ca ...?! Nu stiu. Nu mai inteleg nimic.

In concluzie: PLM, WTF, OMFG, GTG...........................

Somera, fac nunta

OK. Fac nunta. In septembrie. E aprilie. Si pana atunci nu stiu ce-o sa fac. Inca lucrez. Inca. Care-i treaba? Pai... Daca la companiile mari iti trebuie stomac sa faci fata, la cele mici iti trebuie si buze mari numai bune de pupat cururi. De fapt unul mare si lat - al patronului. Oltean badaran plin de fitze de omnipotent zeu pentru ca a avut vreo cinci mii de oiro de investit intr-un rahat de companie. Si vin eu, dom'le, cu aerele mele de profesionist sa-l invat cum se face afaceri in Oltenia la muma lui acasa... Ce cretina! M-a mancat, m-am scarpinat. Am vrut sa scap de forwarderi mari si-am ajuns la forwarderi mici. Promisiuni garla. Cuvantul? Nu-l are nimeni in lumea asta!

My preciouss

I got the ring! I have engagement ring! His mother's even!:D
Parents met today. It's on! :)

Here comes the bride...

Well... this is it! I'm getting married. No romantic escapes for a wonderful one-knee proposal, no engagement ring, no serenades in the middle of the night, not even a fancy dinner in a restaurant. Just us, our parents, the family, the announcement, the date. 1st of September 2012, autumn, simple ceremony and a mutual "let's do this already"... 

Not like in the movies and come to think about it - i knew this for a while now - life in general ain't. But I frankly can't say I'm disappointed with this. It occured to me some time ago that the whole point of living is taking what's being offered to you without complaining, regreting or denying yourself just that. 

My last relationship thought me that on top of anything else. I guess I've learned my lesson and I didn't screw this one up. The past I've lived, this present I'm experiencing, the unknown future... In times like these you almost feel the order of your whole chaotic paths you've battered since you took your very first breath. No. It's not like the movies. No one tells you what happens to the prince and princess after their wedding, just that they lived happily ever after. No one knows if they had babies, if they fought a dozen times a day, or if they just divorced and got to the ever after part with other people... It's all about fighting for what you need, realizing what you want, communicating and cherishing every single moment. It's about finding your balance in yourself and the strenght in your partner. It's about realizing what you have next to you and the will to never lose it. It's all about love.

Valentine Serpentine

A venit si s-a dus. Primul an in care coincidental - aveam relatie in 14 februarie si in care nu ma asteptam sa fie ceva romantic. Nu mai sunt EU in anii adolescentini in care tot ce zboara se mananca iar orice inimioara prinde culori vivide de 14 februarie doar pentru ca e 14 februarie. Cat despre David... Ar trebui sa-l cunosti sa intelegi ca exista pe pamant si oameni sictiriti de sarbatori americane cu traditie crestina, dar de datina pagana in realitate. Ce bine ca nu e american, ce bine ca e ateu si ce bine ca prefera paganismul in locul crestinismului! :) Fas! Scurt pe doi - partenerul meu care rasteste NU romantismului din prea multa practicalitate si pragmatism mi-a daruit ditamai ursul din plushhh. Iar eu... mh... sunt o idioata. Uitasem complet pana in 13 februarie, m-am gandit apoi pe ultima suta de metrii ca ar fi bine sa fac un cadou fiind anuntata din timp ca mi se pregateste o surpriza si bineinteles ca si de aceasta data am fost un anti-talent complet in harul gasirii celui mai bun cadou.
Un sfat bun: cel mai bun cadou e cel imaterial si simbolic. Da-le naibii de inimioare, un pix, niste post-it's cu mesaje dragute lipite peste tot si toate, ghidandu-l dimineata spre cafeaua fierbinte sunt nemaipomenite!

Silent Hill

Am vazut Silent Hill. Intr-un final! Pot afirma cu sinceritate ca este cel bun mai bun film horror/thriller pe care l-am vazut vreodata. Mi-aduc aminte ca imediat dupa ce iesise pe film o persoana care il vazuse la cinema-ul de la Mall a afirmat ca are prea multe efecte speciale pentru gustul ei; alta era incantata ca-si pastrase "thrill"-ul jocurilor PC, iar eu care ma dadeam mare gameritza habar nu aveam ca existau jocurile inaintea filmului.

L-am vazut. Si pot spune ca intr-adevar, efectele speciale sunt alese, la locul lor, menite sa portretizeze vizual scenele cheie ale filmului. Si da, probabil ca e la fel de bun ca si jocurile daca poti sa ajungi sa compari un film cu un gameplay de joc horror... Insa povestea... Povestea e impresionanta. Nu pentru ca ar fi originala caci la un moment dat mi-a adus aminte de The Others (cu Nicole Kidmann), ci pentru ca mi-a adus aminte si de altceva: de o senzatie de excitatie mintala si adrenalina spirituala pe care pana acum am avut-o doar citind, vizionand si practicand paranormalul. A trecut ceva vreme de cand am mai simtit acea senzatie. Am ales sa opresc totul dupa ce Lorry a disparut din viata mea si a noastra, a tuturor... Si ciudat e ca prima imagine care imi apare in minte e a lui de fiecare data cand intalnesc un astfel de film sau joc sau carte buna despre domeniu. Am uitat de unde am pornit. Am uitat si unde sunt. M-am ratacit printre toate cele concrete ale vietii mele. Slujbele, relatiile, prietenii, timpul liber putin petrecut altfel decat obisnuiam sa-l petrec. Sincera sa fiu, nici nu mai tin minte cand a fost ultima oara cand am meditat sau iesit in Astral. Nu mai stiu cand a fost ultima data cand am citit Tarotul. Nu mai stiu cand a fost ultima data cand am putut purta o discutie despre aceste lucruri cu cineva pentru mai mult de 2 minute pe ceas. Mi-e dor de mine... iar pe aceasta nota... 

Letter from the lost days

A letter to my future self, am I still happy, I begin
Have I grown up pretty? Is daddy still a good man?
Am I still friends with Colleen? I'm sure that I'm still laughing
Aren't I, aren't I...?

Hey there to my future-self, if you forget how to smile
I have this to tell you, remember it once in a while
Ten years ago, your past-self prayed for your happiness
Please don't lose hope...

Oh, oh what a pair me and you, put here to feel joy not be blue
Sad times and bad times see them through
Soon we will know if it's for real
What we both feel

Though I can't know for sure, how things worked out for us
No matter how hard it gets, you have to realize
We weren't put on this earth to suffer and cry
We were made for being happy, so be happy
For me, for you, please...

Oh, oh what a pair me and you, put here to feel joy not be blue
Sad times and bad times see them through
Soon we will know if it's for real
What we both feel

We were put here on this earth, put here to feel joy
We were put here on this earth, put here to feel joy
We were put here on this earth, put here to feel joy

We were put here on this earth, put here to feel joy...

source: http://www.lyricsondemand.com/

http://www.youtube.com/watch?v=5SBY_fUpmnQ

Then I quit!

Ei bine, am rezistat 8 luni. E ceva! Si-apoi mi-am dat demisia. Luni a fost potop alb pe strazi. Am indraznit sa lucrez de acasa. Marti am mers la lucru. Am deschis sesiunea, un document word, am redactat-o, listat-o, trantit-o pe biroul masiv la branch managerului.
Cincisprezece minutele mai tarziu la ceas colegul (singurul) de pe acelasi departament a facut acelasi lucru. I was gloating, literally! Daca a existat vreodata vreo victorie a orgolilor in viata mea, asta a fost cea mai frumoasa! Stiam ca sunt o pierdere pe care si-o pot asuma fara griji sau greturi. Cu atat mai bine daca le pleca un om vesnic nemultumit de politica lor, de procesele lor de lucru si cu gura mare, dom'le. Dar Cristi? Singurul lor pilon pe departamentul maritim, sclavul dintai pe plantatia lor, incununat de responsabilitatile pe care le rezolva nemaipomenit de bine stand ore suplimentare la lucru fara sa cracneasca!???... O.M.G.! Au urmat telefoanele. L-au sunat pe el prima data. Apoi pe mine. Care e coruptibil? Care vrea, totusi, sa ramana? Soc. Niciunul!??? A urmat a doua sesiune de telefoane catre el - bilet de avion spre Bucuresti la HQ, deja cumparat pe numele lui pentru ziua urmatoare. Ei dracie, uite cum se mobilizeaza lumea cand ii ajunge cutitul la os!
Miercuri ma cert cu toti managerii, Cristi la Bucale. Azi (azi e joi :D) ne intalnim la cafeaua de dimineata. Omul imi povesteste ca s-a dus pentru a-i auzi. I-au oferit toate beneficiile titulaturii, nicio discutie despre salariu, avansari pe posturi de manageriat, zero discutii despre promovari salariale. Concluzie: cat de cretin poti fi sa stii ca ti se desfiinteaza departamentul din Timisoara, sa stii ca singurul tau angajat - pilon pleaca si in loc sa-i oferi un salariu pe masura responsabilitatilor actuale, tu vrei sa-l mentii la acelasi salariu oferindu-i si mai multe responsabilitati prin simpla titulatura de manager/team leader/ seafreight motherfucker? Ce handicapati si retardati profesional conduc Cargo-Partner?! Si intrebarea imediat ridicata este: Cat de handicapata intr-un mod general am putut fi eu sa stau atat de mult acolo?! :) Demisia asta a fost cea mai realizare a mea la C.P. iar daca ar fi sa nu-i mai vad pe cativa de acolo vreodata in viata mea, tot ar fi prea devreme!
Asaaaa. Ce facem acum? Nu stiu exact. Stiu doar ca am o oferta pentru un post de "Manager birou" la o firma ce se ocupa tot de servicii transport. Acuma... hai sa nu ne luam numai dupa titlu. Stiu clar ce inseamna asta in practica. Inseamna mult de lucru, atat administrativ, cat si pe operational. I might even do sales. Shit, i might even do everything! :) Discutam, vedem, semnam sau refuzam... Sa vedem ce iepuri mai sar din palarie! Pana una alta, voi dooooormiii! Voi dormi mult si bine, primul somn relaxant dupa niste luni de insomnii si cosmaruri cu AS400.
Seriously now... Nu credeam ca voi ajunge vreodata sa vomit fizic de greata mentala pe care mi-au creat-o niste discutii in cadrul locului de munca. Nu credeam ca voi ajunge vreodata sa plec urechea, sa ascult si sa cred ca sunt o incompetenta. Nu credeam ca va reusi vreo firma/persoane vreodata sa sadeasca in mintea mea samanta nesigurantei mele profesionale sau mentale. I-am crezut. Doamne, toata viata mea m-am uitat in oglinda cu norul complexelor fizice deasupra capsorului meu, dar sa ajung sa cred vreodata ca sunt o limitata mintal... Pentru savarsirea acestui pacat suprem la adresa mea orice caine nenorocit merita sa faca munca silnica curatandu-mi WC-ul si aspirandu-mi toata casa, in fiecare zi, de 10ori/zi! Si sa-l faca luna si bec! Si doamne fereste sa lase vreo pata!!! Grrrrr, canalii ordinareeee care este!
Off to the Wizzard of OzzzzzZZZZzzz be going...

On the sweet road to marriage...?

OK - nu imi fac vise si nici nu sper... ce poti spera dupa 10 luni de relatie cu un fost burlac convins care inca nu stie cum s-a procopsit cu mine? La ce poti visa dupa o relatie care de abia dupa jumatate de an a inceput sa prinda contur pentru ca - hai sa fim seriosi - nu m-a gasit in cele mai deschise orizonturi spre o relatie omul asta... Dar uite, e duminica, e seara, ma asteapta o saptamana de groaza (inca una la rand... mai aproape de demisie si sper eu, un job nou si mai bun!), dar sunt linistita, impacata si... indragostita. Da. Am scris-o, am spus-o, am gandit-o de ceva vreme... SUNT INDRAGOSTITA! Nu credeam ca mai pot, nu credeam ca va reusi sa ma lege de el, nu credeam ca vom ajunge vreodata aici, in stadiul acesta al relatiei, dar... sunt... socata. Sunt indragostita si socata de acest aspect. M-am transformat incet, dar sigur din femeia aia independenta si rece care prefera sa iasa cu fetele la un suc decat sa stea cu el in casa in... femeia amorezata pana peste cap care ofteaza trista cand trebuie sa-l lase sa plece spre lucru, treburi, probleme de rezolvat. Am devenit posesiva, iar eu nu manifest posesivitate decat atunci cand sunt... indragostita. M-as duce oricunde cu el, as sta cat mai mult cu el, m-as holba ca o pupaza in ochii lui toata ziua si doamne-dumnezeule-in-ceruri, ce l-as m-ai... TOATA ZIUAAAAAA :"> Ioi, sunt o pupaza! :">
E altfel, totusi. E altfel decat cum a fost intr-o vreme. Nu mai simt fluturii. Nu mai traiesc clipele cu aceasi intensitate. Nu ma mai agat cu obsesivitate de amintirile pe care le cream impreuna. Nu ma mai simt innodata de el, nu caut sa ma leg cu un cordon ombilical de el, transformandu-l intr-o figura paterna. Daca acesta e maximul potentei mele sentimentale pentru el, raman oarecum dezamagita de zdruncinarea prin care am trecut atunci pentru ca a reusit sa imi dezmembreze capacitatea asta de a fi complet umana. Totusi, imi analizez senzatiile si le percep ca pe un miracol pentru ca nu mai credeam ca pot simti ceva pentru barbati vreodata. Daca maturizarea ca individ se petrece si la nivelul sufletului, irationalului si pasionalului, iar daca inaintand cu varsta ele sunt detronate de ratiunea pura, atunci sper din suflet sa raman macar la cei 26 pentru urmatorii ani din viata mea...

Prin urmare, am trecut prin faza de dating, am trecut si peste primele 3 luni de cunoastere si stangacii in relatie, am ajuns si la stadiul de prieteni buni on top of lovers, mi-a cunoscut parintii, mi-am cunoscut "soacra", am si-o cheie de la apartamentul... nostru?, m-am mutat deja in week-end-uri la el, mai nou fac curat pe acolo si mancam la ai mei... Cam cate luni ar mai trebui s-o tinem asa pana la inevitabila ceremonie plictisitoare de oficializare a relatiei? :) Cred ca mai avem un pas de facut - mutatul impreuna 24/7. Paradoxal... m-as marita cu el, dar nu m-as muta cu el inainte de casnicie. Am deja 3 esecuri pe partea aceasta. Si daca nemtii spun ca alle gute dinge sind 3, la mine functionierte es nicht! Si daca treci de cifra 3 cu un esec, ce-ti garanteaza ca a patra oara va fi succesul? 4?! Ce mama naibii e 4? Nu-i numar fatidic, nu-i numar impar, e cifra examenelor picate! I'm shit scared of moving in together, he's shit scared of marriage. Eu vreau casatoria, el mutatul impreuna. Compromisul e cel al mutatului de week-end. Dar nici asa n-o poti taragana mult... Si la un moment dat va veni si inevitabilul: 24/7.

M-am tot gandit la o chestie si stiu ca e doar o scuza pentru a o mai lungi la nesfarsit de teama de a nu-l pierde prin a ne muta impreuna si a realiza ca sunt groaznica... Ma gandeam sa leg mutatul impreuna de ceva practic. Daca de exemplu as schimba jobul cu un altul la a carei firma ar trebui sa ma deplasez pe undeva prin zona apartamentului lui, as putea sa ma mut. Sau daca ... ce? Of, ceapa caprii ma-sii! Cum dracu poate sa-ti fie atat de frica de ceva dupa care tanjesti cu toata fiinta ta?!!

As spune DA si maine!...

O zi in viata unui sclav capitalist...

Te scoli dimineata, realizezi ca e marti... sau miercuri... sau joi... te cuprinde scarba si te gandesti sa mai dormi 5 minute... dar se fac 15 sau 25... si apoi sari ca ars! Te strecori in hainele vesnic stramte, fugi spre baie, dar nu petreci mai mult de un minut acolo - lasa naibii machiajele, intarzii! Iei un covrig in gura in timp ce iti cauti telefoanele, incaltand topait un bocanc... unde ti-e capul? Portofelul! Tigarileeee, unde sunt tigarile? Doamne, mori dupa un fum! Lasa, nu acum - ai timp sa tragi 3 fumuri in timp ce fugi dupa tramvai.

Ajungi iar in Cuca-Macaii. Vezi firma de la distanta si te cuprinde greata... E dimineata, or fi greturile "alea"?! No... doar dimineata de marti. Sau miercuri? Ce zi e totusi azi?! Eh, nu conteaza - pe tine te intereseaza doar data din calendar. Hai sa vedem: 18. Ce avem azi de facut? Ooooi! Importurile alea din Constanta. Doamne, ce femeie isi importa 2 containere mari si late pline de mobila tocmai din China?! Si de dat cotatii pentru 4 exporturi... pffff... greata... Oare o sa mai am timp de LCL-uri azi? Da-le naibii, pana nu suna clientul, am alte prioritati. Toate stringente.

Suna sefu'. Ie-te, bre, nici n-am pus bine fundul pe scaun ca ma intreaba de rapoarte. Mama voastra de hartoage, da-v-as foc, sa dansez in cercuri in juru' vostru, na! "Pana caaaand?! Dar nu mi-a zis nimeni ca trebuie... mh... bene.. azi pana la sfarsitul zilei e bine? S'traiti! Da, probabil dupa ora 17 ca ziua azi se termina la 12 noaptea. Am vreme, nu?" Hehe, razi scarbo, ca-i tare amuzant sa-ti lucreze oamenii ca sclavii, fir-ai tu sa fi de... mmm...lasa, am urgente! Haha, ce radeam de blonda de la Procter cand zicea ca are urgente, tot timpul avea urgente... si noi stateam pe la cafele, pe la tigara, ne plictiseam de stresul de la Procter. N-a fost ala stres, aici avem insa - be-re-chet!

Cat e ora?! Deja 16?! Cand naiba trece vremea?! OK, bilantul: rezervarile de sfarsit de luna pe analiza de dosare, raportul pentru facturile neplatite, pozitiile pe minus, 3 cotatii ramase de dat, facturile din tavita de trimis, facturile pentru importurile alea de facut... doamne, cate hartoage... biroul meu e mizer. Eu sunt mizera... Bun, pe cai!

Ora 20:30. Hai, colegu', merem si noi?! Pai ce mai ai de rezolvat? Ah, da, mi-ai zis de faza aia... Bun, hai sa te ajut sa plecam si noi intr-o ora d-aci.

Ma dor oaseleeeee... da' bine-i in pat! Sa ma mai pun sa ma uit la un serial sau sa...  zzzZZZzzzZZZzzzz....

Long time no sharing of thoughts...

Adevarul e ca lucruri majore nu s-au întâmplat de la ultima postare. Aceasi eu cu același job, cu aceleași stresuri de luni pana vineri, cu aceeași viata.

Oameni care intra și ies din viata mea am avut și în sezonul asta. Parca nu trece semestru sa nu pic vreun examen în viata, bine ca l-a facultate nu am avut restante!

Am slabit final-mente vreo 4 kilograme în 3 săptămâni. No stress, just stress. La munca. Fara exerciții, doar munca, munca si iar munca pana seara tarziu, pe picioare in fund ca doar nu mi se plătesc orele suplimentare (dacă le facem înseamnă ca suntem incompetenți!). Am uitat sa mănânc, sper sa nu uit sa mai dorm din cand in când. Am sa ma distrug, sunt convinsa de asta, dar macar voi arata bine in cămașa de forta sau cosciug! In ritmul asta pana la vara revin la silueta de top model de alta data! :)

Mi-am cunoscut soacra, am primit cheie de la  apartamentul lui, am trecut la o noua etapa in relatie, am strans prima mie de euro la banca pentru masina.

Off I go to dinner and drinks...

A fi sau a nu fi workoholic

Ce inseamna practic sa fii un om de cariera? Sa muncesti ca un sclav odata ce te-a anuntat branch managerul pentru candidatura la nu stiu ce post pompos, sa muncesti ca un sclav pe bani buni care iti ajung la sfarsit de luna si pentru investitii intr-o masea, masina sau excursie? Sau sa muncesti ca sclavul (.)?
Stiam de cand eram mica. O simteam in sange. Dorinta de a ma propulsa si distanta ca nivel de turma, de restul, de mediocritate. Asa a fost prin scoala, asa a fost si la lucru... Dar aici... cu toate schimbarile, cu tot mediul asta care ar cere prea mult spatiu pe "hartie" sa-l descriu, cu fisa postului in sine, cu responsabilitatile proportionate drepturilor si beneficiilor... parca nu. Si nu ma recunosc. Ma defineam ca fiind prima in linie pentru orice provocare, atata vreme cat imi placea ceea ce faceam. Dar aici nu-mi place. E haotic, fiecare rezolva cat, si ce poate sau place, in unele cazuri. Iar eu sunt calul de bataie. Eu imi iau toate pu...le... le... atunci cand ceva nu e bine, altii laurii. Eu muncesc pana la ora 21 de cand a plecat Nicu, altii pe vremea asta se fut.
Am fost la un interviu azi. Altul. Incerc sa-mi ridic sansele, dar stiu ca orice ora in care lipsesc de la lucru compenseaza cu doua lucrate acasa (internet connection-ul, switch-ul de pe pc pe laptop si FN+F-urile, si degetele mele de lemn ca nu degeaba imi spunea lumea "butter fingers")...
Am sa prind Craciunul aici. Probabil si o parte buna din anul care vine. Nu simt ca pornesc deloc cu dreptul in 2012. Dar hey... fara chestii nasoale nu stii sa apreciezi lucrurile bune. Trebuia sa dau de jobul asta ca sa apreciez cu adevarat fostul loc de munca. Daca inainte imi placea, acum ma doboara dorul de el.
Azi la fel ca in fiecare zi de vreo saptamana incoace am primit cam 106 mailuri pana la ora 18, fiecare cu o informatie ce trebuie tinuta minte pana maine, pana saptamana viitoare, pana - cat mai mult sau cu cerinte de rezolvare a unor probleme. Pe langa ale mele, mai trebuia sa-l ajut si pe colegul cu ale lui... Poate sunt subiectiva sau mi se pare, dar am impresia ca s-a invatat rau: orice presupune munca de jos mi-o da mie. "fa-mi te rog si asta si aia" bun, macar ma roaga. cred. parca. E un schimb cam nedrept. Eu ii cer informatii, el actiuni. E mai usor sa povestesti decat sa te opresti din lucru sa-i faci lui vreo factura. OK, are multe. Dar am si eu. Nu-mi place si pe cuvant - e prima oara cand ma vait de-un job. Am mai avut o perioada cand ma vaitam de sef, dar acum... e jobul. E plictisitor si mult de lins pe niste foi. Urasc foile!!! Prefer sa lucrez cu capul, decat cu mainile si picioarele, dar mai prefer sa si gandesc solutii in loc de a executa ordine legislative, normative si regulamentare ale unei tari in orice import sau export nenorocit fac. Da-o dracu! Inteleg ca e un regulament interior, inteleg ca ai o fisa a postului, inteleg ca ai legi pentru dobitoci care nu stiu sa conduca sau vor sa f... copii, dar si pentru o marfa? Ce pana mea poate sa faca atat de grav un palet incarcat de cutii cu piulite? Si urasc sa astept dupa altii! Ba dupa comisionarii vamali, ba dupa un raspuns de la client, ba dupa nu stiu ce coleg! Fraaaaaaaaateeeeee, cine dracu m-a facut pe mine angajata a unei firme care actioneaza ca imputernicit? Sunt oamenii chiar asa de lenesi sau idioti incat sa nu stie sa-si faca singuri un nenorocit de import? Da un telefon, primeste o informatie, descurca-te! De ce ne dai noua niste sute de euroi pentru a-ti rezolva tie treaba? Ah, debitez... ma duc sa dorm!

Pe drumuri, ratacita

Here I am. In drum spre casa. Am plecat de la Paltinis in urma cu jumatate de ora. Am trecut cu masina prin Sibiu si l-am lasat in urma. Nu ne-am oprit sa bem o cafea sau sa imi dau seama daca mai recunosc ceva din el dupa…. Peste 6 ani? Cum trece timpul! Aveam 19 ani si eram… alta. Atat de diferita fata de ce sunt acum. M-am bucurat nespus in momentul in care am aflat de petrecerea de Craciun la Paltinis. Speram sa vad macar fugitiv Sibiul din dorinta si speranta de a pune punctul intr-un sfarsit, dupa atattia ani de melancolii tacite. Dar scriind acum, dupa doar 30 de km de cand am iesit din acest oras ma confrunt cu o stare inexplicabila. Nu imi pot defini trairile, insa… Nimic din calmul pe care il asteptam ulterior experientei din week-end-ul asta nu se face prezent in sufletul meu. Poate ca tot ce simt acum e impacarea trista cu care stii ca trebuie sa te confrunti intr-un final. He’s gone. For good, forever. He was thus the most beautiful illusion that a man could’ve given me. Nu ar fi trebuit sa-mi fie suficient si indeajuns incat sa-mi pot multumi sortii ca am trait-o si pe asta? Si ce daca mi-a dat papucii? Ce daca s-a casatorit cu fosta lui pe care pretindea ca o lasase pentru mine? Ce daca azi are o fetita superba ce-i seamana si pe care mi-o doream ca fiind a mea? Mi-am adus aminte de discutiile noastre despre copii. Spunea ca isi dorea fetita. I s-a indeplinit visul. Imi spunea ca dorea sa o numeasca Yanna. Nu o cheama asa. Dar e la fel de superba! Un copil frumos. Ei, fiecare isi face viata dupa bunul plac, nu? Tot ce mai trebuie sa fac eu acum e sa-mi dau seama ce ar trebui sa fac cu viata mea fara el in ea… Am pierdut deja 6 ani asteptand un miracol… Poate ca ar fi vremea sa-mi recunosc infrangerea. El nu isi mai aminteste de mine, probabil, are o viata departe de amintirea mea, si nici macar nu stie ca a lasat urme asa de adanci in sufletul meu. Si ce daca il voi iubi cat voi trai, in secret si fara vreo dezlegare? Maine e luni, se inchide luna, am de inchis dosare, de facut borderouri, de rezolvat crize si dat telefoane. Deseara imi voi face datoria de prietena, iar apoi voi ajunge acasa pentru a ma imbata inca odata cu vin si vise lucide si aberant de imposibile.

Viata merge mai departe. Am terminat o facultate si-un master de atunci. Am luat un permis. M-am angajat la o groaza de firme, muncesc pe branci de aproape 5 ani si imi strang bani pentru o masina. Am incercat cu toata fiinta mea sa ma mai indragostesc odata si am descoperit ca nu pot. Am fost prin Germania de vreo 2 ori pana acum, am invatat limba si cultura. AM castigat si am pierdut oameni, prieteni, rude, iubiti. Viata merge inainte! 

Pe drumuri, ratacita

Scriu din Paulis. S-au intamplat multe de lunea asta pama duminica asta. Mi-a fost concediat seful, am preluat jumate din atributiile sale, am trecut prin cele mai blitzkrieg traininguri din viata mea si am lucrat la rezolvat de crize de import - am o marfa prin Constanta care pur si simplu nu vrea sa tranziteze spre Chisinau. Vorbesc limbi straine, oare? Sunt in camera de hotel, iar jos e petrecere de X-mas. Dupa 4 ore in care am dansat in continuu si am baut ca o vaca mulsa din alcoalele puse la bataie, am decis ca e momentul sa ma retrag inainte sa par penibila. Iata-ma deci aici... Doamne, rau e sa bei alcool! Nu pentru ca risti sa iti vomiti stomacul, nu pentru ca se misca lumea cu tine, si nici pentru ca nu te mai coordonata delooooc! Ci pentru ca toate frustrarile ies la suprafata. Ascult radio Gherilla - singurul eliberadio din tara (ador radio asta! il adoooohr! asc placebo momentan la el!) si ma uit in jur... am o graoza de oglinzi in camera de 4 flori - nu prea ok cand esti beat. Nu pentru ca risti sa te tai in ele, ci pentru ca risti sa te privesti cum nu ai mai facut-o de multa vreme. De data asta chiar nu te mai poti ascunde de reflectia hada din ele. Sunt debracata. Sunt acoperita de la bust in jos de celulita. Am textura lunii de pe cer. Am burta. Am un fund deformat! Am niste picioare cat niste stejari seculari si singurul lucru care imi pare acceptabil e fata. Dar si mutra mea e ravasita de alcool - deci nu azi. Azi sunt hada 100%. Singurul frumos la mine sunt trairile pur emotionale, profunde si melancolice. Habar nu am de ce sunt atat de trista acum si de ce niaba simt nevoia sa plang, dar lacrimez deja si ... si e atat de singur sa fii singur. David... David e... acelasi. Nu stiu daca voi reusi vreodata sa-l privesc diferit. Stiu ca incearca atat de mult, insa... pur si simplu e un om care nu ma va intelege vreodata. Si e ok. Nu trebuie s-o faca. Nu e nimeni obligat s-o faca. Mi-as dori insa sa pot fi atat de lucida si atunci cand sunt... lucida. Sa am atata sinceritate si fata de mine. Si fata de el. Dumnezeule, mai aveam putin si-mi sarutam un coleg de munca ieri. Nu stiu cat alcool aveam la bord, dar nici nu conteaza. Sa vrei sa saruti pe altcineva sau sa saruti pe altcineva in timp ca esti intr-o relatie, ba chiar mai mult... Nu asa am fost crescuta. Si pe masura ce iau in varsta si trec ani, pe masura ce bat acelasi pas pe acelasi loc in dimensiune emotionala... Stau sa ma gandesc serios daca oamenii mai sunt capabili de monogamie, de sentiment pur, de dorinta pura, de respectul la cel mai inalt nivel fata de persoana pe care o aleg drept aleasa. Sau poate e doar un sir de compromisuri si "actong like you give a damn". Si daca e astfel................ La ce sa mai raman asa? Ar trebi sa-mi fac de cap, mai ales acum cand sunt la inceputul sfarsitului caci, hai sa fim seriosi: cine te mai vrea la 45 de ani ? Cred ca am avut prea putin sex la viata mea. Prea putine orgasme si ooooh, mult prea putina afectiune si tandrete. Apreciere la orice nivel decat cel personal, dorinta la orice nivel fizic, dar nu spiritual. Dar cine te mai poate intelege in secolul asta? Nu sunt sigura ca ma inteleg eu pe mine insami.
Cred ca e momentul pentru somn la un serial.
Noapte buna, ciudati asemeni mie! Sa fie asta una dintre cele mai bune!

Bilantul 2011

Asta a fost un an greu. Mi se pare ca am pierdut mai multe decat am castigat. Trag linie:
- cei de la Procter&Gamble m-au lasat de izbeliste dupa terminarea contractului; e ciudat cum poti gasi in viata un job care te formeaza profesional si-ti confera o personalitate la locul de munca si in afara lui, pentru care ti-ai da realmente toti anii vietii si e ironic cand se intampla ca sentimentele sa nu fie impartasite.
- mi-am gasit un alt job care ma termina psihic prin plictiseala responsabilitatilor (sau mai degraba spus - lipsa lor) si desi e mai bine platit simt ca bat pasul pe loc in domeniul in care lucrez momentan, dar asta e. m-am impacat cu gandul ca voi mai ramane aici o perioada in mare parte pentru ca iarna nimeni nu migreaza si posturile puse la bataie sunt putine si sub liga competentelor mele.
- mi-am luat permisul de conducere si spre surprinderea mea nu m-am dat din loc de la orice situatie in care puteam sa conduc. din pacate, lumea ma trateaza ca pe un elefant intr-un magazin de cristale si simt o constanta frica din partea tuturor posesorilor de masina, de parca as fi o oligofrena la volan. e o stare care se reflectsa si care va contribui mai devreme sau mai tarziu la o alta criza existentiala. chiar voi ajunge sa imi spun la randu-mi ca sunt o oligofrena sau imi voi baga picioarele in toti si-mi voi lua odata masina aia???
- si ca tot eram la capitolul masina- proprietate personala... incerc, dar e al naibii de greu sa pun deoparte bani pentru motoscarta aia pe care s-o pot numi a mea; insa in contextul in care nu ma pot lasa de fumat si imprumut bani in toate partile, e mai greu. va trebui sa invat sa spun NU din cand in cand. si sa ma inchid in casa. luna noiembrie a fost o luna in care am lucrat pe gratis uitandu-ma inapoi: am avut nevoie de orice iesire in oras, de orice pretext de a socializa pentru a-mi reface stima de sine pe care altii au distrus-o atat de usor. nu stiu de ce la anii mei inca reflectez la vorbele aruncate in vant ale unor indivizi ce nu au vreun drept de apel la persoana mea.
- am renuntat la oameni. ca de obicei, tai si spanzur in relatiile interumane. am ajuns la concluzia ca in mod subconstient imi doresc sa traiesc intr-o carcera sociala. pe cat de mult am nevoie sa-mi exprim ideile definindu-ma social, pe atat de putin am nevoie de indivizi care sa nu ma inteleaga in momentele in care deschid gura, cu atat mai putin de altii care imi cauta punctele slabe pentru a lovi unde ma doare mai tare. tragi-comic e ca toti acesti oameni nu inteleg de ce te injunghie pe la spate. o fac fara sa realizeze actiunea in sine sau urmarile ei, o fac dintr-o prostie crunta, din lipsa unui algoritm aparte care sa le ofere acel grad de inteligenta in care sa poata gandi mai mult de o miscare in fata. viata e un sah constant, joc pe care unii nu doar ca nu il stapanesc, dar nu il cunosc; cu tupeu nesimtit insa, se pun sa dea lectii.
- am renuntat la perechea ideala pentru perechea reala. sunt la varsta in care am ajuns sa schimb concertele rock pentru concertele de muzica clasica, o varsta in care nu imi mai permite ceasul biologic sa visez la dragoste in luna lui marte, sub un cer de sticla pe care ploua cu globuri dolofane prin vreme. am o varsta in care ajung sa ma multumesc cu ce am si sa-mi multumesc ca am macar atat. am o varsta in care iubirea absoluta e pentru actorii de hollywood, preferand omul in carne si oase aflat langa mine, care imi cunoaste deja mimica fetei, gesturile si ticurile, care imi accepta toanele si-mi apreciaza putinele calitati ce mi-au ramas. si vreau sa cred ca le face pe toate mai inainte scrise pentru ca fara aceasta realitate nu as mai avea nimic in sufletul meu ciuruit de vreme si lacrimi acide.
- n-am primit inca inelul pe deget si nici actul social absolut nu l-am semnat. slabe sanse sa mi se intample prea curand si asta, desi am ajuns sa sufar in taina ca un caine pentru toate zilele de ovulatie pe care le pierd pentru ca tontul meu se sperie de orice schimbare majora a vietii lui ca de o apocalipsa. da, vreau sa imi petrec restul zilelor mele cu el. da, vreau sa fie tatal copilului meu. dar nu, nu am de gand sa concep un suflet stiind ca peste noua luni se va naste intr-o familie neoficiala. e un lucru stupid pentru unii poate, pentru mine insa e o normalitate. oamenii se iau, apoi fac copii si nu invers.

Per total, a fost un an in care am lucrat, in care mi-am luat concedii pentru a dormi mai mult dimineata si atat, in care am ramas mai mult sau mai putin demoralizata de cat de incet te misti inspre un plan sau vis atunci cand iti mai ramane vreunul in picioare de-a lungul timpului. Pana anul trecut, in fiecare decembrie faceam si lista cu planurile de viitor. Anul asta insa va fi primul an care va prezenta o exceptie de la regula de pana acum. Anul asta am sa renunt la lista si la planuri. Am sa renunt si la vise. Nu ma mai astept la nimic de bun augur sau la vreun semn care sa-mi marcheze progresul. Mi-e teama ca voi ramane blocata pe acelasi job, pe aceasi situatie relationala, in aceasi casa traind cu parintii, fara masina si cu aceasi stare psihologica de impotenta sociala. Taica-meu ma condamna pentru ca aleg sa plutesc prin viata in loc sa-mi tin naibii fraiele in mana, dar asta am incercat sa fac pana acum. Am urmarit sa fiu prima in orice fac, sa demontrez cuiva ca sunt speciala pentru vreun motiv - oricare, iar intr-un final ajungem cu totii in acelasi loc de veci. De ce sa speri sau mai degraba... la ce sa mai speri in zilele noatre, in tara asta, facand parte din generatia mea? Urasc  situatiile in care trebuie sa faci fata unor monologuri tinute de cei in varsta care cu toata experienta lor de viata si-au trait tineretea in alta era... Ma intreb de multe ori daca ai mei ar mai fi ajuns aceasi oameni la varsta lor traind in regimul capitalist de la varsta de 3 ani.

In fine. Fara liste de planuri pentru anul viitor.

Round and round we go...

Ne-am impacat. Cum, de ce, cand si pentru ce nu stiu exact. Tot ce stiu e ca pentru o persoana pe care afirmi ca nu o iubesti, suferinta despartirii a fost destul de crunta. Sunt constienta ca nu e perfect, insa nici eu nu sunt. El insa m-a acceptat ca atare. Eu insa nu. Poate ca e momentul sa privesc relatia asta cu alti ochi. Poate e momentul sa ma privesc pe mine cu alti ochi. Si implicit pe el. Asa e omul, asa e viata... Iti doresti toata viata un lucru, iar cand in final il primesti realizezi ca parca ai fi vrut altceva. Nu cred ca exista vreun individ pe tot globul pamantesc care sa fie potrivit pentru mine. Eu am vrut caminul; familia in sanul careia sa ma simt protejata; locul meu de relaxare, oaza in care sa ma regasesc; omul numai bun de rolul de sot, care sa aduca casu-n casa, sa-mi duca gunoiul afara si sa mai spele ocazional o oala. Si le am - din prima zi cand am pasit in apartamentul lui m-am simtit relaxata, intr-un alt univers mic si confortabil, iar el e... sotul tipic in viitor: barbatul care nu intelege femeia, dar o iubeste, barbatul care nu stie sa-i spuna c-o iubeste, dar o pretuieste prin lucrurile marunte, barbatul care se vaita 10 minute inainte, in timp ce si 10 minute dupa ce a spalat o oala, dar stie ca ar face-o inca de 100 de ori daca ma multumeste. E barbatul care nu s-ar uita la o alta mai frumoasa sau slaba ca mine pentru ca e combinatia perfecta dintre rational si comod, realizand ca ce are acasa nu-i va mai oferi nimeni. Ma iubeste... lucru pe care il vezi doar cand stii ce sa observi la el. Il iubesc... lucru pe care l-am observat de abia in clipa in care nu mai era langa mine. Si cine naiba credea ca o relatia nu va da de greu niciodata? Nimeni nu-ti spune ce se intampla dupa acel "happily ever after". Asta o aflii ulterior.
Ma bucur...

Totem: Castorul

Se pare ca mi-e predestinat de timpul si spatiul in care m-am nascut. Altii sunt vulturi si lei, pradatori neinfricati care vaneaza in viata si castiga, care nu au inamici imediati pentru ca si-i ucid din fasa... Dar eu =)) eeeeeu... m-am nascut sub semnul Castorului. =))

Ioi, dulce ironie... nu te mai termini odata?! In altii??? Nu in mineee, nenoro...!!!

Sunt arhi-fututa si arhi-...nefututa in acelasi timp! Uite aici ce paradox faaaaain!

Cica oamenii al caror gardian e dintatul de castor sunt oameni muncitori, care traiesc pentru a servi - pe altii evident - si pentru a face cariera - muncind pentru altii evident!

Oamenii ghidati de acest totem sunt predestinati "by default" sa priveasca cum nenorocitul ala de fluviu le strica toata munca asudata, sa-si puna mana in sold uitandu-se stupefiati la forta apei si ravagiile pe care le face si sa zica "Ei na, fas! Hai sa ne apucam sa mai construim un baraaaaaj! Yeeeeey!" Are you fucking kidding me???!!! Si fluieri facand asta, sau cum?! Adicatelea... Vine in puii mei ditamai musonu' si-ti distruge cu toata forta acvatica cacatu' ala de baraj natural si tu a doua zi te apuci sa reconstruiesti totul de la zero in EXACT aceasi locatie fluierand si sperand la zile mai bune?!!! OMFG. Sunt efectiv stupefiata. Si consternata de cat de adevarata poate fi faza asta in ce ma priveste pe mine! Sunt de fapt chiar amuzata, given the circumstances of yesterday si ma mira ca ma mai pot amuza de ceva in viata asta. Cu cinism, ce-i drept, dar totusi! Am zambit azi. Si-am disimulat optimismul nemarginit la modul cel mai serios posibil.

No, partea a doua in toata treaba asta e ca prin nenorocirea aia de baraj - damnare obsesiva a vietii tale - tu, ca si "om-castor" esti menit sa protejezi fauna si flora naturala de dincolo de el de posibile inundatii si nenorociri naturale, in caz in care printr-un miracol, chiar iti iese un baraj destul de bun. Practic, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta protejezi prin actiunile tale pe altii. Cat de tare-i asta, ba, acvila zburatoare care omori soareci si te mandresti ca esti ze igal! Why don't you suck on that, king of the jungle living in a savannah?! nea-nea-nea-ne-nea-neeeeeaaaah! Fui, m-am tampit! :)

Ei bine... Ieri a fost drama, azi e umor. Ne pregatim cu sufletul ala ciuruit si resemnat de ziua de maine. Oare plang sau rad maine? Sa vad ce-i in meniu!

PS: 5 mai '86, ora 7:10. Timisoara. Care mai sunteti, bre, dintoshi? Hai sa construim baraje! :))