Apus foto

Vara asta...

... am trait. Bune si rele, albastre si roz, ce mai! Curcubeeeee... Si nu stiu cum a trecut vremea. Parca ieri era mai. Si peste 3 zile - "septembre", toamna lina, toamna vie... plina de galben si rosu si portocaliu. Si eu nici acum nu stiu unde ma indrept, de unde am venit... Si care naiba e drumul meu, pana la urma?

Voi da cu banul. Pe cai, Destin!

Lo...?

Despair is usually blue in the morning, have you noticed?

It crumbles down the hills of your shoulders through your tiny vain hairs and reaches your nails.

And you try to get it off, shaking your fingers nervously, as if you’d play Beethoven’s Conzerto on the piano.

But time is running from you and you soon realise dispair can wait, because you have more important things to do: like going to work.

Monotony draws up on you after the first coffee break. It grabbs you onto your work chair, holds your irises tightly smashed upon your computer screen and it screams. It screams so hard you’d wish to hear the sweet song of a baby crying.

At last, it’s evening. And you’re home, in your bed, with your thoughts. And do you really care about living? Or dying? At all?

You sleep for a couple of hours, then you wake up. A new blue morning to embrace!

You suddenly think about something you haven’t thought about in a long while. Something that makes you smile for a fraction of a second, then boils down onto your deepest gut raising some sort of pain grim. A vague mixture of feelings.

A word, yes, it’s a word. What was it again? Something with “L”... La-Le-Likeness?

No, that’s not it... La-Le.. Lo... Lo!-something... LO...

Nevermind, clock’s ticking and you have more important things to do!

Univers Fericire

Lumea mea e mica. E limitata de putinul timpului si spatiului intotdeauna redus si schimbator. Dar e a mea. Si acolo... in acel univers infim a pasit el. Si da, trebuie sa recunosc, nu inotam foarte confortabil printre astre si nori, printre stele si flori, insa... lumea mea cea mica e a noastra. Si dintr-o data spatiul infim si timpul putin se dilata, se contracta si marindu-si felinarul, deschid o vaga luminita ce razbeste mai clar ca niciodata undeva, acolo, la capatul acestui tunel, mic si el, dar al nostru!

Valentine

Not a red rose or a satin heart.

I give you an onion.
It is a moon wrapped in brown paper.
It promises light
like the careful undressing of love.

Here.
It will blind you with tears
like a lover.
It will make your reflection
a wobbling photo of grief.

I am trying to be truthful.

Not a cute card or kissogram.

I give you an onion.
Its fierce kiss will stay on your lips,
possessive and faithful
as we are,
for as long as we are.

Take it.
Its platinum loops shrink to a wedding ring,
if you like.
Lethal.
Its scent will cling to your fingers,
cling to your knife.

 Valentine -- Carol Ann Duffy

Eu si tu

Eu si Tu

de Ionut Adrian Petrovan

Acelasi tu
Stai langa mine
Asculta-mi bine
Vocea, eu
Vorbesc cu tine
Tu, langa mine
M-asculti mereu.
As vrea ca eu
Pe langa tine
Sa fiu mereu.
In sufletul
Ce de cristal
Se-ascunde eul
Tau spectral
Dar tu cu mine
Eu langa tine
Tu langa mine
Stam
Si un ocean
De infinite
Ni se ascunde
In clipite
Ne doream
Sa fim oriunde
Dar totdeauna
Eu langa tine
Tu langa mine
Pe drum pornit
Spre infinit
Al nostru suflet
Nedespartit.
Cu amandoi,cu fiecare
In departare
Noi contemplam
O nastere,poate o moarte
Asteptam.

PS: sa vada lumea cat de narcisista sunt si cat ma pot lauda: eu am contribuit la partea "cu amandoi, cu fiecare" =))

Sex and the city - varianta romaneasca!

Azi am iesit cu fetele la barfa! Nene, when you have "fete" like mine, you feel like in the movies everyday! Mi-a lipsit o escapada intr-un loc in care pot fi eu, cu oameni cu care pot fi eu, cu discutii in care pot fi eu, cu amintiri care imi vor aminti intotdeauna de cine sunt. Who am I again? :) hehe...

(ATENTIE, URMEAZA PAMFLET!)

Aaaaaaaaaaanywho... problema noastra existentiala e ca nu avem a 4-a duduie in gashca pentru a ne putea defini domle si noi, odata si-odata, dupa cele 4 mimoze din serialul ala americanesc cu sexu si-orasu si cu multi-multi-muuuulti pantofi si posheturi de stil! Serios acuma! Cine-o sa fie Keri sau Sementa sau Sharlot sau Piranda daca noi suntem numa 3? Deci ma folosesc de acest blog si acest pamflet pentru a afisa in mod oficial anuntul pentru seria "Sexu si Orasu' - varianta romaneasca": FETE SIECHSI, CU FITZE SI AERE, CAUTAM PRIETENA DE SEX SI ORAS. LASATI MESAJU SI POZA VOASTRA MAI JOS, LA SECTIUNEA "COMENTURI". PS: NU ACCEPTAM "BAETZI"!

Olanda?!

Azi m-am trezit cu rude din Olanda in casa. Olanda?!!! Serios, am si uitat ca am rude in Olanda. Genul ala de rude pe care nu le vezi 5-10 ani, cu care nu pastrezi legatura? Da, rudele acelea din Olanda.

Stiu ca am vreo trei verisoare, cea mai mare de varsta mea. Stiu ca cea mare se casatoreste, dar ca niciuna din ele nu vorbeste limba romana (ce ironic, de ce oare?), mai stiu ceva din trasaturile faciale ale lui unchiu-meu... si cam atat nou am aflat azi despre acest fapt divers de a avea rude din Olanda care te viziteaza "frecvent".

Alta mi-era problema, de fapt. Stim cu totii ca olandeza seamana destul de mult cu germana. Si matusa-mea de origine olandeza vorbeste, sincer, muuuuuuult mai bine germana decat romana. Si eu stiu limba germana. Si am fost in Germania. Si mi-a placut acolo. Si m-am intors in vizita prin Romania, doar ca sa raman ulterior aici, cu forta. Si mi-e inca dor de nenorocita aia de tara de vorbitori de limba de caine! Si cam asta a fost chiar firul logicii mele care se destrabala la mine prin cap dupa ce incepusem sa-mi pun intrebari existentiale in genul "bre, de ce ma simt atat de melancolica?" 5 minute de gandire "aaaaa, da! Ze Jerman Naishion!"

Ba, cat de stupid e omul. Acum 5 luni imi plangeam de mila ca n-am prieten, n-am prieteni, n-am masina, n-am casa, n-am job, n-am bani, n-am Germania. Ma rugam sa tai de pe lista lipsurilor macar o problema. Acum iar ma plang, pentru ca desi am taiat (DOAR!) o problema de pe lista (da, da, stim cu totii ca m-am angajat pe timp de criza si sunt atat de mandra de mine ca i rule!), mai am inca o groaza de parcurs pentru taiere. Noi astia din specia umana n-o sa fim niciodata multumiti, nu-i asa? Oare cum or fi extraterestrii la caracter? Any bachelor around? Pick me! Pick me!

Strigoi

Muta mi-e gura.
Si bratele-mi grele.
Paralizat intreg corpul.
Si ochii-mi sunt stinsi.

Mumie, dar vie.

Moarta, dar... nu.
Un muschi inca misca si bate anemic.
Bate periodic la poarta oricui:

Oricui de l-ar vrea si de l-ar voi.
Oricui care-ar stii ce sa faca cu el
sau de-ar mai putea sa-nvie ceva
din lesul-gramada ramas nimanui.

Mumie, dar vie.

Moarta, dar... nu.
Un muschi inca misca si bate anemic.
Bate periodic, dar nu pentru tine.

Auzul tau tanar nu poate sa simta
zgomotul had al unui batran
lipsit de nadejde, lipsit de vointa.
Muzica ta... nu rade plangand.

Si de mi-ai vrea carnea ce bate anemic,
si de-ai 'nvia ceva din intreg,
la ce folos oare, gramada de oase?
Mortii cu vii nu merg de fel...

29.07.2010

The Exies - My goddess

">

special dedication for a special someone. :)

Caini si javre umane

Se intampla cateodata sa pici victima unei iluzii frumoase. Despartirile dure si reci tind sa te slabeasca emotional. Vrei sa fii iubita, sa fii apreciata. Dar in mod paradoxal, vei vedea – nu poti accepta admiratia oricui. Stii deja ce cauti, despartirile repetate ti-au creat acest beneficiu, acela al standardelor conturate perfect fata de ce iti doresti de la cel de langa tine. Ei bine, acela poate aparea de nenumarate ori iluzoriu. Sub o serie de forme si nenumarate fete si personalitati. Nu aceste aspecte te vor interesa, dimpotriva... vei vedea ca toti se incadreaza intr-un sablon ales de tine. De ce nu va merge? Simplu: ca si un catel batut si brutalizat din pruncie, vei reactiona placandu-ti corpul intr-o parte, tinandu-ti respiratia si asteptand lovitura de gratie la orice gest de tandrete. Poate vei si musca doar pentru a contracara o posibila lovitura. Majoritatea admiratorilor si adoratorilor tai vor suporta o muscatura din partea ta. Dar mai sunt si aceia care te simt empatic, detin cunoasterea intuitiva si instinctiva de a imblanzi salbaticiunile. Multi din ei nici nu-si realizeaza talentele, iar cativa profita de ele cateodata in mod constient.

Indiferent ca vei reprezenta un trofeu sau o eroare pentru ei, vei fi intotdeauna o catelusa adorabila, buna de mangaiat in trecere pe drumul lor, doar pentru ca te aflai in calea lor, aveau catva timp de aruncat pe un gest de afectivitate si tandrete aruncat si el la randul lui spre tine din purul egoism de a-si recunoaste inca odata asa zisa umanitate din ei: aceea de a fi placut impresionati si atinsi pana in corzile cele mai adanci ale sufletului lor de un biet catel lesinat pe o margine de drum, lihnit, infrigurat si fara de stapan si iubire. Pentru astfel de oameni, o mangaiere in treacat este suficienta. Vor considera ca ti-au facut un bine prin simplul lor gest de afectiune. Dar gresesc major. Astfel de catei prefera singuratatea salbatica in locul unui fugar „vai, ce adorabil eeee!”. Astfel de catei prefera un camin stabil, stiind sa aprecieze nesfarsit stapanul ce se va incumeta sa ii adopte. Dar nu, niciodata nu vor prefera o mana neutra in esenta, care ii lovi si ea, prin mangaieri insa, cu indiferenta rece si taioasa a pasilor ce se indeparteaza ulterior de ei.

Pe o nota mai ironica acum, presupun ca toate suntem niste bitches. De ce am avea vreodata naivitatea copilaroasa sa mai speram in vreun barbat non-pig? De ce ne-am mai obosi cautand un uman, si nu un om? Un cavaler, un mizantrop neinteles si el, la fel ca noi de catre societate? Un individ cu pareri despre absolut orice, cu care poti discuta pana la cele mai mici ore ale diminetii fara a simti un strop de oboseala? Un barbat adevarat, adica un barbat cu principii, caracter, cu demnitate si onoare mai presus de orice, chiar si mai presus de o marime a penisului sau o marca a masinii pe care o conduce? Pai, nu prea mai o facem, majoritatea dintre noi. Ne-am complacut de o vreme buna in stereotipia de „curva” pentru ca era mai usor astfel. Ne-a convenit mai degraba sa luptam cu arme josnice pentru suprematia asupra barbatului, apeland la „calcaiele” sale slabe, lovind prin contur si forme, machiaj si culoare de par in instinctul sau de bruta sexuala. Majoritatea din noi s-a multumit doar cu atat, fara a dori sa mai exploateze si alte calitati. Si ne-am vandut. Si cat de ieftin! Pentru un Mercedes, pentru un statut social sau o promovare, pentru o vila in Sinaia sau un cont grasut intr-o oarecare banca fata de care nu vom avea vreo certitudine de posesie vreodata. Iar cele dintre noi care inca spera cu ochi de copil, spera in van.

Acele iluzii efemere incarnate in barbatul-perfect, cei imblanzitori, acele fiinte masculine ce dau impresia eronata a fi capabili de mai mult, se afla si ei intotdeauna la o cotitura de drumuri, implicit. Si ei au de facut o alegere: a adopta sau nu; a iubi cainii sau a-i intelege. Presupun ca nu ii poti condamna. La urma urmelor, cati oameni pe aceasta lume ar adopta o javra, un maidanez fara acte, cu dumnezeu stie cati pureci? Poate chiar si voi, cititorilor/lor, ati preferat un caine de rasa, cumparat dintr-un mall. De ce i-ati condamna tocmai pe ei? Stim careva din noi cati caini maidanezi mor anual pe strazile gri si ude ale orasului poleit cu nea? Ne pasa intr-atat incat sa accesam pe internet vreo statistica imediat dupa ce vom citi aceasta fraza? Filtrul ratiune-pragmatism ne acceseaza constiinta in timp ce mangaiem doi ochi tristi: „Cainii au pureci. Trebuiesc plimbati frecvent. Sunt o investitie in plus la buget. Ulterior, te indragostesti de ei si iti mor cand ti-e lumea mai draga, avand o durata de viata mai redusa decat a ta. Iti vor roade papucii. Iar mogaldeata asta din fata ta pe care o mangai cu o bucurie trecatoare mai are si vizibile probleme de adaptare”. Rezultatul nu poate fi mai simplu: Abandonul. Traiasca ratiunea in detrimentul umanismului. Traiasca instinctul: de conservare, sexual, de aparare, ce mai conteaza? Traisca! De trei ori Ura!