O noapte fara luna. Ma uitam timid pe geam, cautand acea lumina stralucitoare de la capatul cerului, mare si iluzorie a ideii ca poate - doar poate - daca vei intinde mana, ridicandu-te pe varfuri vei putea atinge Edenul.
Dar nu... astazi nici speranta Tarii Minunilor nu exista. Astazi Alice doarme in tine, iepurasul grabit leneveste, iar ceainicarul s-a decis sa bea cafea acompaniand gustul unui trabuc savurat in tihna. Esti singur pe lume azi. Intr-o noapte fara de lumina si de sperante. Singur si tacut.
Privesti neantul negru si analogia intunericului precum scrumul inmuiat in apa de ploaie de langa o tigara moarta pe asfalt te sfasie ridicandu-ti parul de pe brate. Scrum. Moarte. Nicaieri. Unde-i? De-ar fi! Caci ce forma si fond poti atribui taramului de nicaieri? Vidului? Inexistentei? Neantului? Nimicniciei? Sau formei bizare de spleen ce se naste acum in tine?
O, Luna Neagra, asa-i ca maine vei fi? Ia-ti hainele luminate pe tine si hai, lasa-ma sa zbor pe varfuri spre taramul din tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu