Jumatate tu, jumatate eu

In 5 mai la ora 9:00 ma intalneam cu David in fata notarului pentru a semna acceptul final de divort si a ne lua decizia finala de divort. La 10:00, dupa ce depusesem ultimele cereri in acord cu legislatia, asteptam un numar de confirmare de la Bucuresti savurand o cafea. O ora si 10 replici despre vreme mai tarziu, ne aflam iarasi in fata notarului pentru a primi intr-un final o alta hartie la colectia din dosarul birocratic al ultimilor mei 3 ani sentimentali. Era ziua mea si pentru prima data in 28 de ani de zile nimic nu mergea cum ma asteptasem sa mearga. Eram realmente debusolata: prietenii asa zisi prieteni ma lasasera balta si la bine, nu doar la greu, primul dintre ei delimitandu-si clar pozitia chiar in acea dimineata. La lucru refuzasem sa merg din motive clare, iar doua zi urma sa plec in Germania in interes de serviciu. Si refuzam sa merg acasa. Asa ca am dat un telefon. Am sunat un numar care inca nu avea contact salvat in telefon. Era numarul unui barbat cu care,in mod evident, eram prietena de Facebook de o vreme nu foarte lunga. Discutasem cu el in prelabil o singura data, si desi imi parea simpatic si pe o frecventa a ideilor apropiata de a mea, mi-era cam greu sa cred la acea ora ca va reprezenta vreodata pentru mine ceva mai mult decat o companie posibil placuta intr-un moment total inoportun al vietii mele. Urmarea e previzibila si nu tocmai. Am avut intentia de a bea o ceasca de cafea si de a ma restabili psihic folosindu-i compania si socializand. Am baut doua cesti de cafea si o apa si ajunsesem sa trag de ele la nesfarsit din dorinta de a prelungi cat mai mult compania lui. Insa trebuia sa ajung acasa sa-mi fac bagajul si urma sa plec a doua zi. Si am plecat. Am plecat de la masa, am plecat in Germania si departe de ceea ce credeam ca va fi o simpla si singulara intalnire inopinata. Am avut momentele mele de singuratate si momentele mele de succes profesional in acele 3 saptamani. Undeva insa, spre sfasitul sederii mele acolo, dupa doua saptamani + de tacere din partea lui si a mea, a facut un gest. Mi-a scris invitandu-ma la ziua unui prieten de-a lui. Vineri am ajuns in tara, sambata am dat curs invitatiei, duminica eram impreuna, marti m-am indragostit de el. Azi sunt a lui. Ii apartin in totalitate si traiesc pentru prima data in viata. Mi-e greu sa pot concepe ce mi se intampla, mi-e si mai greu sa pot crede ca tot ceea ce vad in ochii lui poate fi real si mi-e adrsat mie. Nu credeam ca mi-e dat sa-mi intalnesc sufletul geaman. Suntem identii in principii si pretentii, similari ca personalitate si temperament. Suntem doua pietre tari care nasc scantei de pasiune si mai presus de atat, doua suflete prea ranite sa mai fie vindecate prin artificii convalescente. Insa avem in noi, se pare, puterea si darul natural de a ne vindeca reciproc prin insasi prezenta noastra in viata celuilalt. Mi-as dori sa nu ma insel si sa traiesc cu adevarat acel apogeu existential de care se vorbeste doar in carti. Cert e ca nu mai ma credeam in stare sa iubesc. Nu astfel. Sau vreodata. Si nici prin gand nu-mi mai dadea sa mai sper, sa cred ca eu, tocmai eu imi voi gasi reflectia si ca va reflecta atat de frumos spre astrii!