The Aftermath

Sunt deja de doua saptamani in Germania, in delegatie. Prima, din multele ce vor sa vina. Am ajuns sa-mi cunosc sefii directi.
Christian e leaderul meu, aripa mea protectoare, rockerul meu blond cu plete si ochi verzi, crush-ul meu enorm, viitorul meu cel mai bun prieten. E omul care a decis asupra mea la interviu, e cel care a spus "Ea e!" si pot intelege de ce. Pentru el sunt o gura de aer. El insa pentru mine e mai mult de atat. Nu stie si nu va stii niciodata ca el a fost de fapt catalizatorul despartirii dintre mine si David. Nu pentru ca ne-am fi vazut sau intalnit inainte ca toata sarada asta a relatiei noastre sa se termine, ci pentru ca el a fost primul barbat fata de care m-am simtit atrasa in trei ani de zile. A fost momentul in care mi-am tras un semnal de alarma si am decis sa inchei capitolul. Si uita-ne lucrand impreuna si savurandu-ne ideile si mobilizandu-ne sa mutam muntii din loc. Iar in week-end tot impreuna, ba sub mese, ba pe ele, dar intotdeauna pe muzica de rock si cu zambetul pe fete. Christian e persoana mea favorita din DRX.
Stefan e seful noastru, e cel mai relaxat si de treaba om cu responsabilitati-garla pe care l-am cunoscut pana acum. Stefan imi aduce aminte de Andreas Schneider (nota de subsol: un bun prieten din Germania pe care nu l-am mai vazut de mai bine de un an), ca si accent, ca si fizic, ca si personalitate.

Sincera sa fiu, ma asteptam sa am deja o directie clara dupa doua saptamani, insa ma simt mai confuza decat atunci cand am venit aici. Pe de-o parte, inteleg bussiness-ul, pe de alta parte, cu cat incerc sa sap mai adanc in el, in procese si proceduri de munca, cu atat devine mai haotic. Iar menirea mea ar fi sa incerc si sa reusesc, de ce nu, sa reduc haosul. Good luck with that, Mina!

In alta ordine de idei, David nu mi-a mai dat niciun semn. L-am vazut chiar inainte sa plec in Germania, iar de atunci e ca si cand am disparut unul pentru celalalt de pe fata pamantului. M-a facut sa-i promit ca iesim la o cafea cand ma intorc din DE, insa… Mi-e inca greu sa-l vad. Cand nu il vad cu zilele, viata mea decurge normal. E ca si cand nu a existat vreodata pentru mine, nici ca sot, nici ca prieten. Apoi il vad, il respir, il observ, il las fara sa vreau in suflet si ravaseste tot in mine. Ma cuprinde dorul, apoi panica de a-l fi pierdut, apoi depresiile… Ramane calvarul emotional al sufletului meu si apoi raman cu cadavrul sufletului meu. He's my cocaine & I've grown tired of withdrawing every fucking time!

Intre timp, viata merge inainte… Incerc sa imi readuc aminte cine eram cand il intalnisem prima data. Imi spunea atunci ca imi apreciaza independenta, zambetul si optimismul. Ca sunt plina de viata si pasiune si zambete. Intr-un final, am ajuns eu ca el. In loc sa il readuc la viata, m-a ofilit. Drept pentru care incerc inaintez zi de zi si incerc sa renasc. Cunosc zilnic oameni noi, zambesc zilnic, chiar si fara motive, gandesc pozitiv si am ajuns s-o fac in inertie. Cred ca tuturor ajunge sa ne fie lehamite de cat de rau ne e pana intr-un punct, iar acela e momentul in care decidem sa stergem totul cu buretele si sa ne rescriem personalitatea, visele si dorintele, planurile si intregul nostru viitor.

The news

Intr-o zi, intr-o dupamasa, intr-o discutie, intr-o secunda buzele lui au format cuvinte: "Nu te mai iubesc". Am zambit stinger, nu stiam cum trebuie sa reactionez la o astfel de afirmatie formulata clar si concis, golasa de orice tenebre ale nervilor si frustrarilor. Era, la urma urmelor, o afirmatie. Pastrasem in suflet luni intregi de frustrari, luptand zi dupa zi cu alte arme pana cand, intr-un final, nu cu mult inainte de ziua cruciala, sa raman fara niciuna. Ajunsesem la capatul puterilor si la capatul relatiei. E greu sa-ti recunosti o infrangere vreodata. Cu greu o faci dupa o vreme, daca ea se dovedeste a fi un castig partial. Sfarsitul a fost unul logic si inevitabil – divortul. Am mers impreuna la notar, zambind amar, dar totusi zambind. Am semnat cererea de divort si pentru ca viata e spuma de vin, intalnirea pentru decizia finala urma sa fie in 5 mai, zi care intamplator, in calendarul meu marca si ziua de nastere. Un cadou frumos, de e sa crezi in coincidente. Undeva, in ultima propozitie se afla niste ghilimele, dar e greu sa decid unde sa le inserez. Asadar, in week-end-ul de dinainte a plouat cu galeata si niciun prieten nu s-a gandit sa imi raspunda la invitatia la cafea, bere sau alte racoritoare alcoolice sau non-alcoolice. 5 mai a picat intr-o zi de luni si am fost prea ocupata sa oficializez esecul unor ani de ruine, iar in 6 mai dimineata eram deja in avion spre Germania. Iata-ma aici deci, in training. Pentru inca doua saptamani. Apoi in altul, si altul… Tot ce mai am e jobul. E ce mi-am dorit dintotdeauna. Stiam ca voi plati pentru el cu o jertfa. Banuiam ca ea va fi divortul de David.

Freya

Azi dimineata postam asa ceva pe facebook:

not 5 minutes ago, dad calls me up on my phone apologizing if he might have woken me up, but he just had to tell me he bought me a gift. 
"wha' gift?" sais I, opening my mouth wide & blowing the hugest yawn i could gather. 

"a puppy", he sais. 
i nearly swallowed my yawn and my tongue. 
"A PUPPY???!!!" 
"yup, a puppy! now get down here and meet the little bugger!"

Long story short, am catelusa! :) O cheama Freya si e o scumpa. E scumpa mea. Cred ca pe undeva si cumva destinul a contemplat la aparitia ei tocmai in aceasta perioada caci zilele astea am decis sa semnam actele de divort.

Si astfel, divortez.

Se spune ca atunci cand Dumnezeu iti inchide o usa, iti deschide alta. Dar mie cateodata mi se pare ca e tocmai invers. Am impresia ca odata ce reusesc sa ivesc capul pe usa intredeschisa, o alta mi se inchide in fund. E ironica viata. Pe de alta parte, e si ceea ce facem din ea. As putea sa arat cu pumnul spre ceruri si sa strig in durere, dar la ce m-ar ajuta? Sfarsiturile sunt sfarsituri, indiferent de circumstante, si sunt iminente. Insasi viata are unul, pentru toti. Presupun ca tot ce poti face cu adevarat, poate chiar si intreaga ta menire, e sa incerci sa-ti faci sfarsitul unul cat mai placut. Iar pentru asta ai o intreaga viata la dispozitie. Sa inveti ce-ti place, ce nu-ti place, sa iubesti si sa suferi, dar sa alegi.

Eu una mi-as dori sa pot imbatrani alaturi de cineva, iubindu-l absolut, iubita absolut. Cred ca in esenta, oricare din noi ar muri primul ar fi binecuvantat sa nu trebuiasca sa-si mai petreaca o clipa pe pamant fara de celalalt. Insa in lipsa unui asemenea priilegiu, as prefera sa mor singura, modest si in tacere: fara drame existentiale, fara prapad. O camara si o dimineata de primavara, un ultim sunet - cantec de pasari pe fereastra si gandul ca chiar am dat tot ce-am avut mai bun din mine. Mi-ar ajunge.

Si astfel, divortez.

The love instrument

The greatest invention of man would be a device that penetrates the individual's soul, revealing his humanity in all glory of purpose, a device that would strike to his core, showing the bestowed all empathy of one's self.

In that moment, all mankind would learn what true love is.

We would love ourselves, we would love each other, we would love the one to the end of all insanity and back.

http://www.youtube.com/watch?v=aPbcXiSSLg4&list=PL229122AECDBCA508

Intellectual conversations

"I have the deepest affection for intellectual conversations. The ability to just sit and talk. About love, about life, about anything and everything. To sit under the moon with all the time in the world, the full-speed train that is our lives slowing to a crawl. Bound by no obligations, barred by no human limitations. To speak without regret or fear of consequence. To talk for hours and about what's really important in life." - Unknown.

Cand tu te vezi naspa, cineva te vede extraordinar

By Andrei Vulpescu 
* nu detin drepturile de autor pentru niciun cuvant din cele de mai jos, insa le consider adevarate, chiar daca sunt incapabila sa ma tin de sfaturile lui...

Cand tu te vezi naspa, cineva te vede extraordinar! Cand tu te vezi naspa si ajungi sa crezi ca esti naspa, e timpul sa realizezi ca ai dormit destul.

E timpul sa deschizi ochii, sa te trezesti.

Nu exista suferinta mai mare decat perioada aia in care te simti inutil, te simti degeaba, te simti ne-bun.

Cred ca toti am trecut prin asta, unii poate de mai multe ori. Este cumplit, te simti practic fara iesire.

Nici sa visezi nu mai ai chef. Totul e intunecat in tine si in jurul tau. Esti ca un om care a obosit de cand se afla in apa si cauta ceva de care sa se apuce, fara niciun rezultat din pacate.

Ei bine, fix in momentul ala e bine sa iti spui si sa-ti repeti asta – DE MINE DEPINDE SA MA TREZESC! Solutia e la mine!

[...]

De tine depinde sa te vezi la adevarata ta valoare. Nu trebuie sa faci mari eforturi, ci doar sa deschizi ochii!

Degeaba alergi pana la capatul lumii dupa ceva wow. Extraordinarul a fost intotdeauna la tine! Atunci cand vei intelege asta si tu te vei vedea extraordinar!

Casnicie sau Purgatoriu

Am o problema delicata. Unii o numesc casnicie, eu as numi-o purgatoriul meu emotional. Cateodata nu pot sa cred ca l-am ales tocmai pe el. Iubesc un om care starneste in mine doar frustrari si regrete. Ma face sa ma simt urata, ma face sa ma comport imposibil fata de el si apoi ma trateaza cu superioritatea cu care tratezi un inamic sau un imbecil. Apoi ma frustrez, ma inchid in mine si reluam cercul vicios.

Iar toate problemele noastre pornesc de la doi factori:

1. lipsa comunicarii

2. lipsa pasiunii

Incerc sa comunic cu el, dar pana acum am intalnit doar piedici. Dimineata pleaca la lucru si nu are timp, seara se intoarce acasa si e obosit, iar daca doreste comunicare, o prefera doar pe cea superficiala in stilul discutiilor despre vreme si sport (le stii, sunt uzate de toti oamenii ca sa sparga gheata unei situatii incomode de tacere).
Cand eu preiau initiativa comunicarii, fie ma concediaza cu glume patetice, fofilandu-se pe langa discutie pentru ca nu are chef, fie va avea chef pana in momentul in care "sap" psihologic prea adanc si refuza abrupt sa mai vorbim despre subiectul in cauza.

In ultima vreme am incercat o metoda pasiva, prin apropouri. Bineinteles ca le ignora, eu imi pierd rabdarea, devin frustrata si devin directa. Dar bineinteles, imi pierd rabdarea si devin directa prea tarziu, iar el a doua zi de dimineata trebuie sa se scoale devreme, are de mers la lucru, "spre deosebire de mine" (spus pe un ton taios) si e prea obosit sa se mai poata concentra la ce am de spus.

Lipsa de comunicare in ce? In orice, de fapt. Orice care nu e destul de confortobil pentru el ca sa fie abordat: faptul ca in mod secret ma dispretuieste ca mi-am dat demisia si stau momentan acasa, faptul ca am tupeu sa-i cer sa pastreze ordinea si curatenia, desi ce drept am ca somera sa ridic pretentii (macar de fata in casa sa fiu buna, presupun...), faptul ca ii solicit intimitate macar o singura data pe saptamana (cand fara initiativa MEA ar trece luni bune fara). Si ca tot veni vorba... Cand i-am spus popii si lui Dumnezeu ca il iau la bine si la rau, nu asta aveam in minte. Nu ma gandeam ca "la bine si la rau" inseamna ca eu sa-i fiu inamicul cel mai mare pe care sa-l chinuie si tortureze saptamani la rand prin indiferenta. Nu doar indiferenta lui sexuala si emotionala si afectiva fata de mine, dar si fata de el, de propria lui problema pe care nu vrea s-o recunoasca.

Prin lipsa de comunicare, apoi comunicarea defectuoasa si lucrurile alea pe care mi le-a spus in trecut (ca nu mai simte atractie fata de mine pentru kg in plus, ca nu ma mai iubeste la fel de mult din cauza lor, etc), respectiv prin faptele lui (filmele deocheate in timp ce eu faceam cura de abstinenta), respectiv lipsa faptelor (saptamani in sir fara sex, ca de dragoste nici nu cred ca mai poate fi vorba... zile in sir fara mici gesturi de intimitate si afectiune) - prin toate astea am ajuns sa ma simt atat de josnic, de lipsita de orice urma de demnitate sau stima de sine, am ajuns sa ma simt asexuata. Probabil ca atunci cand nu iubesti o persoana, nu-ti pasa nici de parerea ei fata de tine, nu in asa hal incat sa te demobilizeze total. Si stau sa ma gandesc, oare un astfel de om mai merita sentimentele mele?
(Oboseala cronica, lipsa apetitului sexual, lipsa apetitului pentru mancare, stresul general, somnul fara odihna, da, toate sunt simptome pe care le-am avut si eu cand lucram in transporturi, boala e depresia, deci ar trebui sa inteleg ca problema lui e una obiectiva. Problema mea insa e alta: daca eu eram in stare in ciuda tuturor simptomelor sa gatesc, spal, calc si imi mai ramanea si chef de altele, in ciuda somnului, sa insemne asta oare ca eu il iubesc mai mult sau mai altruist decat el pe mine? Si daca da, de ce trebuie sa ma multumesc cu atat?)

Ce caut intr-o relatie in care nevoile mele spirituale, emotionale, afective si sexuale nu-mi sunt indeplinite? Imi indeplineste, si doar cand nu lucreaza sau doarme (adica 10% din timp, cel ramas liber) niste nevoi intelectuale, cum de altfel o fac si amicii mei. In concluzie, am un coleg de apartament care in mod oficial si doar printr-un contract ar trebui sa-mi fie mai mult, dar de fapt noi doi, cand suntem doar noi doi, traim in doua bule diferite, in doua lumi diferite si avem nevoi diferite. Iar pentru societate traim o minciuna, iar el poate dormi linistit in fiecare seara cu treaba asta. Chiar si acum, dupa ce eu plang, ma cert (singura, ca nu am cu cine, ma ingora), tip, tin monologuri si prolologhii, el doarme linistit. Eu nu. Nu-i pasa. Nu-i pasa de mine. Nu cred ca i-a pasat vreodata cu adevarat, dar nu am avut atunci ochii atat de deschisi pe cat ii am acum. Pentru el prima lui iubire va fi intotdeauna el, apoi jobul, apoi somnul... Eu sunt printre ultimele lui interese.

Si am un libido si eu, la naiba! Da, sunt uriasa, hada, incep sa imbatranesc, incep sa ma ofilesc, dar inca simt, inca am suflet, inca am nevoie sa ma simt femeie! Si ce poate fi mai ironic in viata, decat sa vezi ca ultimul ce iti acorda atentie e chiar propriul sot!

***

Nu-mi iese din minte un fragmet de discutie avuta in seara asta. Citeam un articol pe internet, in disperare de cauza, incercand sa-mi dau seama ce sta in spatele lipsei de dorinta din partea sotului (http://tolovehonorandvacuum.com/2012/03/why-doesnt-my-husband-want-to-make-love/), el era deja in pat si motaia. La un moment dat s-a ridicat sa mearga la baie, s-a oprit in fata monitorului meu, a citit cateva cuvinte cheie si m-a intrebat ce citesc. I-am spus, a avut o reactie de plictiseala si de dispret fata de activitatea mea; l-am intrebat rand pe rand daca e vreunul din motivele de pe net in spatele problemei lui. Am taraganat discutia intre intrebari de pshiholog (eu) si raspunsuri de retardat (el) - in stilul "nu stiu" la puterea a 10-a - incat mi-am pierdut cumpatul si i-am smuls patura de pe el, aruncand-o pe canapea, apoi m-am interpus intre el si patura. Au urmat injurii din partea lui, am continuat la infinit cu intrebarile, a urmat un moment de tacere apoi:

El: De ce vrea un barbat o femeie?

Eu: Nu stiu, de ce?

El: Pentru ca o vor alti barbati, pentru ca e interesanta, pentru ca  arata bine... Mai trebuie sa continuu? Intelegi?

Eu: Cred, deci practic eu nu mai prezint interes pentru tine pentru ca nu ma mai vor altii, nu mai arat bine si nu mai sunt interesanta?

El: comentand ceva in stilul "nu-mi baga cuvinte in gura"
Eu: tocmai asta ai insinuat
El: ceva in stilul "ce te face sa crezi ca (mai) esti interesanta"?

Eu, incercand sa-i explic teoria chibritului pentru care sunt interesanta, incercand sa-l conving ca mai sunt inca interesanta, de parca asta ar fi schimbat ceva...

El: Faptul ca tu crezi ca esti interesanta si desteapta (si celelalte, probabil: adica frumoasa si dorita de altii - nu a spus-o, dar i-am simtit insinuarea) nu inseamna neaparat ca si esti.

A vrut patura, a luat-o... Faptul ca l-am mai tinut treaz impotriva vointei sale inca 10 minute pana sa ajunga la patura si iar in pat nu a schimbat cu nimic rezultatul final. Dimpotriva, mi-am primit portia de injurii...
Stiam ca va ajuge sa-mi scoata ochii mai devreme sau mai tarziu. Am simtit-o din momentul in care am venit acasa, prima zi dupa ce mi-am dat demisia, am simtit-o de atunci in fiecare zi. Cuvintele pot minti, chiar si gesturile cateodata, dar simturile nu te inseala... Eu... nu fac nimic toata ziua, el lucreaza, el tine toata casa pe umerii lui, stresul de la lucru, stresul ca daca ramane fara job suntem in canale... eu care am avut 10 joburi pana acum, mie careia mi se rupe de el, care ia decizii fara sa se consulte, fara sa-i pese de el... Am contracarat pentru ca a luat adevarul si l-a dus la extrema: l-am intrebat ce sa fac de zeci de ori, l-am indemnat sa-si dea el demisia ca nu mai putea de draci de sute de ori, dar asta nu mai tine minte... Tot ce stie el acum e ca eu sunt o povara in plus.
Cu ce? Nu mi-am mai luat o haina de peste un an de zile, dimpotriva, i-am luat lui (ca parca nu ar avea destule deja!), am dat mii de euro pe dantura lui, am bagat bani in masina (lui, sa nu uitam), i-am oferit libertate deplina, fara isterii de gelozie, posesivitate sau obsesii; nu mai fumez, nu mai beau nici macar social, nu ies in oras decat rar sau foarte rar; conduc masina doar ca soferul lui personal, dupa ce bea alcool sau doar in ocazii speciale in interes personal; si de obicei mananc resturile ramase de la el (adica ce mai ramane in oala dupa prima si poate a doua portie, cand mancarea e deja prea veche pentru panseluta de el).
Singura lui cheltuiala cu mine e cea de intretinere (deductibila din fondul de rulment din care se calculeaza si procentul administratorului) si de tampoane (de care am nevoie de 3-4 ori pe an, maxim!).
Ei, da... cele 5-6 mil cu dentistul, endocrinologul si ginecologul... problemele mele, responsabilitatile lui... adica cele banesti si financiare, ca orice alte probleme de orice alta natura nu-l mai intereseaza! Imi vine efectiv sa iau vreo 200 de euro din banii de la nunta, sa-i arunc in fata, sa-mi fac bagajele si sa plec.

Tocmai s-a trezit.
El: Ce fac?
M-am uitat la el, apoi la monitor.

El: Nu ma uit sa vad ce scrii, stai linistita. Si a plecat la baie. De parca de asta mi-era frica...

El: Nu ti-i somn?

Eu: tac, ce sa raspund? Oricum a adormit in picaj pe saltea...

***

Cineva... ma rog, cativa cineva ma considera simpatica, draguta, atragatoare, poate chiar frumoasa... pentru gusturile lor. Pe mine! Cu burta mea de gravida, cu noul meu set de riduri, cu lipsa mea totala de stima de sine... Pe mine! Unul imi spunea ca sunt feminina. EU! Cand l-am intrebat ce dumnezeu poate vedea atat de feminin la mine (in afara de celulita si bascheti, bineinteles!) mi-a raspuns ca e vorba de atitudinea mea in general, cand sunt feminina de fata cu el, cel putin, indiferent ce-as face. Apoi mi-a picat fisa... Atitudinea unui om reflecta atitudinea altuia cu care primul interactioneaza. Daca David nu ma vede feminina, de exemplu, nu poate pentru ca fie nu cauta genul meu de feminitate, fie nu stie cum s-o scoata la suprafata. Cred ca totul tine de perspectiva si perceptie. Ceea ce David vede feminin e o pereche de tocuri stiletto, o rochie mini ce dezgoleste niste picioare lungi, un par lung si niste accesorii, adica stereotipizarea femeii. Ce altii au vazut la mine tinea mai degraba de esenta feminitatii, de modul in care o femeie inca roseste pe ascuns cand primeste un compliment sau inca se lasa imbatata de ideea de cavalerism al barbatului.

Perspectiva si perceptie: el isi doreste o mama, nu o nevasta - o femeie care sa-l ia asa cum e, sa-l accepte asa cum e, sa fie mai puternica decat el si sa-l sprijine atunci cand pica. Daca greseste sa-l ghideze, daca face o boacana, sa-l pedepseasca. El sa faca pe sfantul cateva zile pana o imbuneaza, apoi sa o ia de la capat cu boacanele lui, cu inima usoara ce o are doar un copil nelipsit de mama. (Adica un privilegiu de care nu a beneficiat in realitate prea mult)

Eu atunci imi doresc un tata, de ce nu? Un sot, de ce nu? Un barbat, un gentleman, un viking, un conducator sau un romantic. Dar nu un copil.

Lucrurile sunt simple, e ca in articolul ala -  http://lotusdrop.blogspot.ro/2013/12/unde-ne-sunt-barbatii.html - e calea lui sau cale batuta si adio! his way or the highway. Cand el nu vrea sa comunice, eu ce sa fac? Sa intuiesc ce are, ce-l doare, de ce actioneaza intr-un fel sau altul. Adica sa fac deductii si inductii psihanalitice. Cand el nu vrea sa faca sex, eu ce sa fac? Abstinenta, masturbare sau inlocuire cu surogat (anume, amant). Am incercat abstinenta, am incercat masturbarea. Mai imi ramane o singura optiune... sau doua...

Amanti, minciuni, frustrari, ura, instrainare completa sau... divortul...

New Year's resolutions

Anul trecut, in premiera vietii mele am ales sa nu imi mai fac planuri de viitor. Am ales sa ma las in voia sortii in 2014. Concluzia asta mi-a venit ca o revelatie undeva dupa ora 00:00 'trecute fix', in timp ce ma gandeam la "captain Dan". Nu cu mult dupa, mai exact pe 2 ianuarie al acestui an cineva din familie a decis sa se lase de fumat din motive financiare si pragmatice (sanatatea fiind, sincer, chiar ultimul motiv practic), iar dupa el s-a mai luat unul, si inca unul incat riscam nu doar sa fiu singura fumatoare hulita printre nou-renascutii "crestini", dar riscam sa le compromit si ambitia cu fiecare fum expirat ce calatorea spre directia lor generala. Asa ca, mai degraba de nevoie decat de voie, in 2 ianuarie patru oameni (incluzand si pe subsemnata) s-au lasat de fumat.

Presupun ca daca a nu avea planuri mi-a fost planul, sunt pe drumul cel bun. Odata cu tigarile, am renuntat si la cafea si cum nici alcoolul nu aluneca pe gat fara fumul aferent, m-am lasat si de vin si bere.

Problema mea existentiala a aparut aproximativ in aceasi dimineata de an nou, circa 5 minute dupa ce mi-am impus sa renunt la planuri pe anul asta. Nu poti schimba genele nimanui, iar ale mele ma definesc ca o eterna obsesiva compulsiva, intr-o nevoie cruciala de control nu doar asupra vietii mele, dar si a celor apropiati. Drept pentru care minusurile vietii mele (conform, bineinteles, parerii publice, sub logo-ul "ce va spune, mama, lumea?") apar mai dramatice acum ca nu mi-am mai impus vreun plan de bataie, decat pe vremea cand aveam vreo 10+ planuri de back-up in caz ca cel initial esua.

In concluzie, ma rod niste aspecte pe care aleg sa le ignor zi dupa zi, chiar daca le simt ca-mi sufla in ceafa. Si cand nu le mai pot ocoli, am izbucniri foarte ciudate, ca cea din seara asta. Privirile in gol, gandurile suicigase in stilul 'better dead, then alive & a burden' si lacrimile ce curg fara oprire. David cred ca ma uraste in momentele astea. E genul de om care prefera sa ignore orice problema decat s-o confrunte, iar cand ma vede prefera sa se retraga cat mai repede in cochilia lui daca prima tentativa de a ma impaca esueaza. Si cum niciodata nu a reusit sa empatizeze cu mine, esueaza. Apoi ma uraste ca esueaza si ma ignora. Iar eu imi petrec ore in sir uitandu-ma pe pereti, incercand sa-mi explic de ce plang si de ce nu ma pot opri, insa peste toate, ce-as putea face sa nu mai trec prin momentele astea de schizofrenie. Sunt singura, chiar si in doi...

Revelion 2014

Filmul meu preferat, al tuturor timpurilor, e Forest Gump. Il vizionez cu un fel de obsesie cu fiecare ocazie data.
O scena imi ramane in minte ascunsa pana in momentul revelionului din fiecare sfarsit de an: cea in care locotenentul Dan se sprijina pierdut pe barul unui local arhiplin si se uita in gol, in timp ce multimea extaziata imbratiseaza noul an prin confetti, urari si sampanie. Locotenentul Dan trebuia sa moara eroic in razboi, dar traia modest si rapit de demnitate, fara picioare, intr-un scaun cu rotile.
Am grija sa ma trezesc la realitate, sa-mi revin din melancolie si sa imbratisez noul an cu recunostinta pentru ceea ce am deja. Acolo unde nu am reusit insa sau pana acum, poate imi va da Dumnezeu... anul asta, sper...?

Revelatia ultima a vietii...

... e constientizarea ca fiecre trecator isi traieste viata complexa la fel de vivid ca tine - populata de propriile ambitii, prieteni, rutina, griji si nebunie mostenita - o povete epica ce continua invizibil langa tine, ca un furnicar ce se intinde mult sub pamant, cu cai si pasaje elaborate spre alte mii de vieti de care nu vei stii niciodata ca au existat, in care poate vei aparea vreodata ca o penumbra in trafic sau o fereastra luminata in intuneric.

Unde ne sunt barbatii?

Am citit azi un articol interesant intitulat "Unde ne sunt barbatii?" (http://www.artdevivre.ro/unde-ne-sunt-barbatii/) si ce m-a surprins placut la articol este ca desi este scris de o femeie nu ofera niciun umar de compatimire femeilor, dimpotriva, le conjura in a se trezi la realitatea cruda a secolului. Ce m-a surprins in mod neplacut este ca mai mult sau mai putin, si eu fac parte din femeile needucate care se multumesc cu mai putin decat si-ar fi dorit. Si totusi, ironic chiar, eu consider ca stau mai bine decat majoritatea, crescandu-mi porcul misogin de acasa... Mi-au placut in speta regulile generale la care reduce acest articol totul:

1. Barbatul este vanatorul. El initiaza – si erectia, si cererea in casatorie. Daca nu vrea matriarhat ar trebui sa-si asume sa faca primul pas. Daca ii este frica de respingere, daca nu isi asuma riscul de a propune, nu isi va asuma nici un alt risc. Tehnologia permite camuflarea acestei frici, barbatul preferand sms-ul, whatsapp-ul si emailul oricarei propuneri directe si asumate.

2. Testosteronul a devenit o ambrozie rara. Pentru ca barbatul modern isi asuma sa fie un follower si nu un lider. Pentru ca evita competitia sanatoasa,  blocat in autovictimizarea ca nu vine dintr-o familie „bazata”. Asa ca viseaza ca o sa dea lovitura, intr-un parvenitism fraudulos. Economia predispune – Romania nu este o tara cu o traditie a banilor, dar cu o traditie a frumusetii feminine. Supraoferta scade pretul pietei, femeile lasandu-se usor impresionate de un display ieftin de averi presupuse. Ieftinul femeii intretine ieftinul barbatului.

3. Critica, orice critica, este un act suprem de lezmajestate. Vor doar sugestii, invesmantate in apropouri fine, eventual scrie pe post-it, cu cerneala invizibila. Nimanui nu-i place critica, dar cu atat mai mult cand femeia lor ii invita la masa negocierilor, vor argumenta in fel si chip, de multe ori cu totul altceva decat fondul problemei. Pentru ca negocierea reala nu exista pentru multi barbati – e his way or the highway.

4. A lua o decizie, a-si asuma responsabilitatea, a face o alegere, a devenit o arta pierduta. Asteapta sa li se intample. Nu aleg intre doua femei, lasand astfel triunghiul amoros sa devina un cerc vicios.  Nu-si asuma responsabilitatea propasirii carierei lor fara sa ceara sustinere neconditionata. Vor copii dar fara sa se implice cu adevarat in cresterea lor, pe principiul ca femeia e un magician care dilata timpul si poate sa fie feminina, aromata, aranjata – si ea si casa si copiii, sa aduca si bani in casa, sa se ocupe si de divertisment si orice alte nevoi ale familiei, in timp ce ei se ocupa doar de nevoile lor.

5. Prefera sa fie eroi in virtual. Se simt mareti in jocurile pe calculator, in agatamentul pe FB, pe forumuri si in tot soiul de hobbyuri minuscule. Sentimentul controlului isi gaseste climaxul atunci cand isi face setari pe telefon, in microrevoltele afisate in comentarii vulgare pe FB, in atacurile la persoana si nu in dezbateri logice. Pentru ca vor sa aiba dreptate mai presus de orice, pentru ca prefera sa argumenteze inteligent un semidoctism decat sa isi ia timp sa isi aleaga credintele.

6. Prefera sa fie in competitie cu propria femeie, pentru ca trebuie sa compenseze undeva pentru neimplinirile din arena sociala. Nu-si vor marturisi neajunsurile si infrangerile, pentru ca barbatii nu (se) plang niciodata, ci prefera sa-si faca femeia sa planga. Si se refugiaza in amantlacuri anesteziante, unde o noua femeie se va uita din nou la el ca la un zeu invincibil, pentru ca femeia de acasa ii stie deja crapaturile din piedestal.

7. Cresc in cultura creditului si a imprumutului, a traitului by proxy a unei bunastari ireale. Nu se revolta, nu ia atitudine, ci pleaca capul. Nu isi mai gaseste armele, tace si inghite nedreptati de la sefi, de la guvern si de la karma, preferand sa dezvolte o filosofie care sa-i justifice esecul si frica. Si atunci va vrea sa fie stapan acolo unde poate – acasa, unde nu se spun cuvinte, ci doar se oficiaza liturghia supunerii si devotamentului neconditionat. Din partea femeii, pentru ca regele e doar unul.

8. Raman nostalgici dupa mitul mamei si al iubirii neconditionate. Atunci cand sunt iubiti indiferent ce prostie fac, atunci cand sunt aparati de mania tatalui de manevrele mesterite ale mamei. Daca un barbat nu a castigat admiratia tatalui, a carui iubire este conditionata, nu va sti sa castige nici admiratia femeii iubite, cerand  o iubire de tip matern, neconditionata. Daca nu s-a revoltat impotriva aberatiilor unui tata iresponsabil, nu se va revolta impotriva nici unei aberatii sociale.

Cele 3 lovituri de gratie

1. Lucram amandoi ca niste nebuni, dar aveam momentele noastre de respiro. Eu incercam sa profit la maxim de putinele momente din zi cand nu sunau telefoanele - nici ale mele, nici ale lui. Obisnuiam sa ii fac sandwichuri pentru a doua zi, sau ceva de mancare pentru cina, sa ii calc o camasa sau sa spal o rufa. Nu ma asteptam ca el sa imi dea vreodata o mana de ajutor, desi speram sa ofere macar un gest, pe care desi i l-as fi refuzat, m-ar fi incalzit cat o zi de vara. Dar pe langa jobul ce-i lua o groaza de timp, mai mergea si la dentist, apoi seara incepeau telefoanele la care era obligat sa raspunda.
Intr-o zi insa, venisem acasa dupa el, insa nu-l gasisem fiind deja plecat la intalnirea cu dentistul. Am deschis PC-ul, gandindu-ma sa ascult niste muzica in timp ce gatesc. Insa punand mana pe maus, l-am gasit umed, patat de o substanta oarecum gelatinoasa. Nu mi-am dat seama in prima instanta ce e, dar supunand-o unor teste simple de gust si miros am realizat in curand ca am de a face cu ceva dupa care eu tanjeam de 5 saptamani. Am cautat rapid in istoria motoarelor de cautare si am gasit dovada compromitatoare. In mod normal nu m-as fi simtit ranita. Insa aici... in acest caz... era vorba de propriul meu sot, pe langa care eu dadeam tarcoale de 5 saptamani fara nicio sansa de reusita datorita oboselii pe care o trambita de fiecare data cand cerseam (da, ajunsesem sa cersesc) un moment de intimitate. Propriul meu sot se masturbase in fata unor filme porno pe un oarecare site si in nesimtirea tipica doar lui, s-a grabit la dentist, fara a se gandi macar sa stearga urmele acestui incident. In momentul confruntarii nu a inteles nimic. A stipulat ca logica mea e eronata si ca barbatii simt nevoia din cand in cand sa se masturbeze. Nu sunt o sfanta, probabil ca am adunat cele mai multe pacate din familia mea, m-am masturbat de nenumarate ori pana acum, insa contextele mele erau diferite. In general, ele tineau de perioadele mele lungi de singuratate in care preferam sa-mi ofer singura placere, decat sa ma folosesc de beneficiarul unui penis pentru o aventura de noapte. Dar, hei... logica mea poate e ilogica.

2. Intr-o alta seara in care tanjeam ca un catel dupa atentie, am deschis un subiect care urma sa fie mai dureros decat ma asteptam. Dar, se pare ca o caut cu lumanarea. Cert e ca nu voi avea niciodata parte de complimente din partea lui pentru ca lui i se par linguseli, adica minciuni spuse cuiva intr-un mod dragut. L-am intrebat daca dorinta lui scazuta nu se datoreaza cumva greutatii mele care a luat amploare in ultimul an. Ma ingrasasem 10 kilograme. Mi-a confirmat-o intr-un mod cat se poate de sincer, franc si direct. Draga mea, nu te mai vreau pentru ca esti grasa, burta ta e disgratioasa si imi scade apetitul sexual.
Cum e posibil sa iubesti pe cineva cu penisul? Cum poti sa spui da in fata preotului, Domnului si tuturor rudelor tale si ale partenerului, insa acel da sa fie conditionat de greutatea partenerului de viata? Simplu - iubirea lui, admite el, inca exista, insa atractia fizica a disparut. OK, asta e logica sa, care aparent ar trebui sa fie mai logica decat a mea, caci a mea admite sa poti iubi ca femeie cu sufletul, nu cu p***.

3. Rabufnisem acum o saptamana. Nu puteam sa inteleg pana atunci de ce ii e atat de greu sa faca compromisuri, crezand si acum ca relatia noastra rezista doar pentru ca eu mi-o doresc. Apoi am inteles. O alta afirmatie demna de scris in anale: Te iubesc, insa nu la fel de mult precum ma iubesc pe mine.
Nici nu e de mirare ca logica mea e atat de ilogica. Nu te poti pune in fata logicii unui egocentric. Logica sa va fi intotdeauna cea mai buna, pentru ca e manata de egoism si iubire narcisistica.

Sunt la pamant. Astept doar fluierul de final.

Blacker October

Well... there's no joy ride without a big fall out into the great open and no stoppin' till you hit the ground.

3 days ago I have been told by my one and only husband that he has lost interest in me since I gained 20 lbs. Ergo, the rare to close to extinction intimate moments that have been happening for about a year now.
It's one thing when you have to guess and suspect it, it's another when it's being laid down on you so hard & direct. Over all, what actually hurts the most is that he doesn't even realize he is the one behind these pounds.  A woman who doesn't have the reason to look pretty for her husband just... won't (or will start looking better for another man - which is not my style).

So... how can a man say he loves a woman dearly, cherishes her and adores her, no matter what, for better and for worse, but as soon as she gains 20 lbs he becomes indifferent towards her and starts working more? And when i say more, i means 12-14h / day. Long hours at work? JUST long hours at work? Really?!! And they simply start to happen all of a sudden about 2 months ago just like that. No project on the horizon, no extra paid hours, no promotion perspectives, just.... long hours & less sex, close to no sex.

Would he have done the same if i had breast cancer and lost one or both breasts? Would he have done the same if I were one-legged due to... a car crash? What happens after I give birth and lose my figure for good? Oh, wait. I can't get pregnant cause we don't get laid anymore.

So from having it all for 3 weeks, lying to myself that maybe-just maybe all works out, I am now jobless, worthless,  most probably future divorce and... fat.
I guess I've hit the jackpot, huh?
I guess my ultimate defense was to pretend. It was just a beautiful lie.

Any ideas, Mina?...
Yeah. I'll show this m$%^fuc^&*(ing assh&*e I can lose weight, become a freaking model and let him drool over my ass as I step over his balls while divorcing him. I'll run off into the world with a rich geezer and become a black widow, damn it!

Black October

Octombrie asta e blestemat. Nici nu a inceput bine luna asta si s-au intamplat atat de multe incat nici nu stiu de unde sa incep. Probabil ca tot ce s-a intamplat a fost rezultatul unor luni intregi de frustari pe toate planurile, dar hei... i derailed so much over these past years... what one more wrong step in the wrong direction?

I think i screwed up. 2 oct - wrote my resignation. 3 oct - went to the worst interview of my life. 4 oct - last day of work. 5 oct - went to ex workplace to get some papers and have been shortly after rejected for the ex job there. 8 oct - fucked up beyond recognition, 2 h before another job interview which of course, i will fail.

Something tells me this is it. This is the month Mina is bound to realize what she has always been and will always be - a loser.

I try too hard, too much, too desperately to adapt and enjoy, but... I can't. I failed miserably.

Sunt pe marginea prapastiei. Am facut un pas inapoi, am luat o gura de zdravana de aer. Ma voi linisti inainte sa decid ce am de gand sa fac in continuare. Realul meu noroc e ca il am pe David langa mine si ca ma sustine in decizia pe care am luat-o. Insa, tot ma simt vinovata. Stiu ca imi repeta de mii de ori sa imi iau timpul de pe lume sa gasesc ceva ce chiar imi place, dar... Daca nu voi gasi nimic? Daca tot timpul asta trece in detrimentul meu si scopul meu in viata e sa fiu casnica tipica ce are grija de copii si se uita la telenovele toata ziua? Chiar vreau sa fiu genul ala de femeie?

Nu stiu ce vreau sa fac. Dar in sinea mea ma bucur ca am plecat din rahatul ala de companie si ca astialalti nu m-au luat inapoi. Nu mai vreau sa lucrez in transporturi. Prea multa subcultura, prea multi infumurati, prea multa prostie. Si prea mult chaos.

Am nevoie de un mediu academic. De un mediu multinational. De un mediu in care fiecare angajat isi cunoaste responsabilitatile si si le respecta. Si de un colectiv normal, fara tarani si printese infatuate.

Sau... ma pot duce in Austria sa ingrijesc babe. Pe bani. fara stres.

Mi-aduc aminte de un episod din copilarie cand lumea te lua de obraz si te intreba ce vrei sa te faci cand vei fi mare. Eu le raspundeam ironic ca vreau sa ma fac "nevasta de om bogat".

I failed miserably.

41 ways to melt a women’s heart - A list all men must read!

If you are the women, read this and check what your man does for you… make him read it! If you’re a man read this and keep it in lock. You will be getting your woman saying “awww” constantly.

1. Ask her to dance.

2. On windy days, brush wayward strands of hair from her eyes and mouth.

3. When she’s coming down the street, across the room, or up the stairs to meet you, walk towards her as soon as you see her.

4. Kiss her between her shoulder blades when she turns her back to you to go to sleep.

5. Put your arm around her when you introduce her to your friends and family.

6. Grasp her hand when a scantily dressed, beautiful woman walks by.

7. Call her when you’re feeling sad.

8. Kiss her eyelids.

9. Ask to see a picture of her when she was a child.

10. Wash her from head to toe in the shower.

11. If she’s crying on the phone, go over to her place. Immediately.

12. Stand her naked on a sturdy chair and lick between her legs.

13. Occasionally call her by her first and middle names.

14. Buy her your favourite rock album of all time on vinyl.

15. Order coffee for her, remembering exactly how she likes it.

16. Undress her and put her to bed when she falls asleep in the car.

17. Mention your upcoming anniversary before she does.

18. Send her something in the mail. Anything.

19. When she’s feeling insecure, stare into her eyes and tell her there
is no-one in the world who could be as right for you as she is.

20. Call her just before you get on the plane.

21. Pick her clothes up off the floor.

22. Try desperately to make her laugh when she’s feeling down.

23. Take her to see your favourite sport live. Pay more attention to her than to the game.

24. Touch her arm when you leave the table to go to the bathroom. Touch her again when you come back.

25. Shave just before you see her. She’ll notice.

26. Hug her when she gets jealous. Hug her hard.

27. Worship her breasts.

28. Give her jewellery.

29. Hand her two towels when she gets out of the shower. (The second one is for her hair.)

30. Ask her specific questions about her work.

31. Keep her favourite cereal on hand.

32. In the middle of a conversation, tell her you love her.

33. Send her very expensive flowers when you screw up.

34. Take her to a cabin with a fireplace. Build her a fire.

35. Moan her name when she goes down on you.

36. Read her a story when it’s her turn to drive during a long road trip.

37. Offer to fix something at her place that you realise is broken.

38. Notice when she’s wearing something new.

39. Make love to her standing up, against a wall.

40. Kiss her hand in front of your most die-hard bachelor buddies.

41. If she’s too stressed to want sex…
a. Run a bath for her.
b. Give her a full-body massage.
c. Ask if she wants to wrestle.

Dear Diary

Am ajuns la concluzia finala ca ii apartin si nu voi divorta de el. Il iubesc prea mult sa-mi pot imagina viata fara el. Si stiu ca are bube, ca sufletul ii e plin de cicatrici din trecut si ca ele au lasat urme adanci si schimbari dramatice in personalitatea lui si in perspectiva lui de viata. Dar e al meu, imi apartine cu trup si suflet, nu-si doreste pe alta si nu-si imagineaza viata altfel. Ce altfel de declaratie de dragoste sa-mi mai pot dori? In felul lui criptic, tacit si pueril ma iubeste mai mult decat puteam spera vreodata de la altii. Principala dovada: contractul, semnat cu ochii inchisi si un zambet larg pe buze. Si intr-un final casnicia nu e usoara, nimeni nu a afirmat asta. E un statut, un mod de viata, o filosofie, iar mentinerea ei se duce prin dorinta mutuala de a ramane impreuna. Mai avem de schimbat, de imbunatatit, insa dorinta exista si asta e tot ce conteaza de fapt.

Cat despre job… Nu am inca concluzii momentan. Astept inceputul lunii octombrie in care patronul si-a anuntat prezenta in biroul din Timisoara. Am inteles ca vrea sa-i dea afara pe unii, sa-i promoveze pe altii, sa taie in carne vie si sa spanzure, sa faca ordine. Daca sunt vizata in orice fel, mi-ar face un favor. Daca nu, sper macar intr-o schimbare in mai bine, desi vorba din popor zice ca schimbarea domniilor e bucuria prostilor. Insa speranta moare ultima.

Iar de va fi sa fie rau, imi voi evalua foarte bine viitorul. Cred ca in mare parte decizia mea profesionala depinde in mod direct de un singur factor: sarcina. Iar sarcina se lasa asteptata. Ironie: saptamana asta am aflat cu placere ca o alta fosta colega de scoala a nascut, iar alta e insarcinata vizibil. Avem aceasi varsta. Unele au copii de 3-4 anisori. Altele se bucura de sarcina. Eu... cred ca trebuie sa merg la un control gineco.

Reflectiile Lui asupra Ei.

- De ce schimbarea asta de atitudine in tine, David? Imi pari ca un copil pedepsit ce isi cere iertarea mamei. Dar stim amandoi ca daca te voi ierta vei fi la fel ca inainte: un copil rau ce stie deja ca odata iertat, poate sparge o noua ferestra in vecini.
- Nu te inteleg. M-am gandit sa-ti fac niste oua pentru ca ma gandesc ca ti-e foame.
- Oua ochiuri? Ma stii de 3 ani, ma cunosti atat de putin? Nu mananc oua ochiuri. Nu-mi plac ouale ochiuri. De cate ori m-ai vazut mancand oua ochiuri?
- ... la naiba! Iti fac altele?
- Nu. Nu vreau sa mananc. Nu vreau sa mai faci nimic.
- ...
- De ce schimbarea asta de atitudine fata de mine?
- Nu stiu... Eram mai odinit azi, de ce?
- Ti-e frica (,) ca te voi insela sau ti-e frica (,) ca am facut-o deja?
- Nici nu m-am gandit la asta!
- Ar trebui sa o faci.
- ...
- David, ce vrei de la mine?
- Sa fi sotia mea iubitoare, asa cum te stiam si... si... sa fi..
- Opreste-te acolo. Nu se va mai intampla asta.
- De ce?
- Pentru ca ai creat un dezechilibru imens in mine. Pentru ca nu mai gasesc motive sa fiu sotia ta iubitoare.
- De ce?
- Te rog nu ma jigni facand pe prostul, stii raspunsul la intrebarea asta. Ti l-am povestit in mii de cuvinte, in mii de moduri de mii de ori.
- Bun, si acum ce? Ce facem? Incotro ne indreptam?
- In singura directie ramasa.
- Iham. OK.
S-a intors pe o parte si-a adormit dupa 5 minute.

I don't care

Lord of war, film. 

Monolog in film: 'Despite the other women, I have always made love to Eva as if she was the only one.'

Eu: - Vezi David, si ala care o inseala pe Eva facea dragoste cu ea de parca era singura femeie.

David: - Pai eu nu te insel, deci fac dragoste cu tine ca si cand as avea altele. (zambind triumfator)

Eu: ...adica de la rar la foarte rar.

David: Pai... mda.

Eu: De ce?

David: Nu stiu.

Eu: Nu ma mai iubesti?

David: Ba da.

Eu: Nu ma mai consideri atragatoare?

David: Ba da.

Eu: Si atunci... de ce ?

David: Pur si simplu nu mai am chef. Nu mai simt nevoia.

Eu: Si ce-ar trebui sa fac eu? Sa rabd? Sa-mi gasesc pe altcineva?

David: ...

Eu: Bun, sa zicem ca raman cu tine pentru ca te iubesc si imi gasesc pe langa pe altul strict pentru sex, ce parere ai avea despre asta? Tu ai fi ok cu asta?!

David: I don't care.

Eu: ...

strategii la lucru...

Planul meu de bataie pe timp mediu (urmatorii 5 ani – age 32): raman pregnant in 2013 cumva; in 2014 fac plodul. Undeva pe la inceputul anului ma bag in concediu prenatal pe baza de prea mult stres ca numai cei care lucreaza zilnic cu imbecili cretinoizi pot cunoaste ce e stresul real! Ma anunt pentru maternitate de 2 ani. Astfel castig 2,5 ani de stat acasa pe banii statului – suma frumusica – in care ma pot ocupa in primul rand de copil, in al doilea rand de mine: ore particulare de germana, fitness, beauty and such. Avand doi parinti mirifici, voi putea lasa copilul la ei pentru escapadele mele scurte in oras, deci e perfect calculat totul.

Prevad ca dupa primul an de maternitate voi stapani limba germana la nivel fluent si in caz ca gasesc ceva munci academice de sters prafuri de pe mobila si dadacit babalaci, voi putea aplica prin DE & AT fara prea multe batai de cap – un fel de prospectare pentru urmatorii ani, in caz ca ma satur de coordonat taranii de pe camioane si din birou.

Bun, iar daca dupa terminarea celui de-al doilea an de maternitate va trebui sa ma intorc la serviciul meu splendid, fara prea multe alternative, voi mai avea o garantie de 6 luni de zile in care toti ‘haterii’ de aici pot sa ma pupe… la portofel, sa zicem – in ideea in care legea maternitatii impune firmelor sa-si mai pastreze proaspetele mame inca juma’ de an in cadrul firmei.

Acestea fiind spuse, urmatorii 3 ani sunt bifati. Dar ce mama naibii fac cu urmatorii doi ani?