Out of the box

The “out of box” experience… Ciudata experienta, ceva in genul “Fight Club”: o personalitate dedublata, doar a ta – dar de care nu stiai pana nu demult. Ca si in film, momentul revelatiei te mananca de viu, te macina si te mistuie in cateva fractiuni de secunda, peretii se ingusteaza in jurul tau, murmurul de fond se transforma in tunet, urechiile iti tiuie, fetele familiare devin grobiane, apoi sterse, colti rad in jurul tau, paranoia! Apoi… timpul se opreste. Privesti in jurul tau. Detasare? Calm. Totul se opreste. E liniste. E clar. Tu esti… tu. Si atat. Iar definitia exacta a intregii tale fiinte nu poate fi oferita decat de insasi prezenta si existenta ta pentru lume, in lume. Tu esti insasi dovada clara ca existi. Si… prietene, daca ai avut vreodata onoarea si drama totodata de a trece printr-o astfel de criza existentiala revelatorie, felicitarile mele! Toata stima si respectul. Bine ai iesit din clubul ipocritilor! Bine ai venit in cel al ciudatilor!

Ce e ciudat cu adevarat e modul in care privesti lumea ulterior acestei trairi. E asemenea unei incheieri de capitol sau de plata a datoriilor imense la banca dupa castigarea unui premiu substantial in bani.

Eram un mic Atlas acum niste luni bune, tinand povara unui glob intreg pe umerii mei. Nu stiu nici pana acum de ce mi-am luat asupra-mi aceasta responsabilitate. Speram oarecum ca viata mea sa insemne ceva pentru niste indivizi, iar a-ti pasa cu sau fara constientizarea acestui lucru de catre intreaga lume parea o solutie buna la acel moment, desi… adevarul fie spus, astfel de responsabilitati te rup in mii de bucatele si ce mai poate ramane din tine pe patul de moarte e doar o epava a ce puteai fi. Totusi, am facut-o si pe asta… Globul e greu! Al naibii de greu. Apoi… am avut revelatia. Am redescoperit in mine o noua identitate suprapusa celei vechi, peste identitatea eternei Mina Harker. Si de mai bine de o luna … ma zbat in a-mi da seama si a intelege daca aceasta revelatie ma poarta catre ceea ce-mi doream sau ceea ce-mi era predestinat de altii din ziua 1 sa-mi doresc. Un alt glob. Mai mic, dar mai dens. Responsabilitatea de a fi eu. De a fi perceputa asa cum sunt sau cum se doreste sa fi perceputa? De a fi iubita sau de a iubi? De a lupta sau de a ingropa securea inainte de escaladarea unui posibil razboi?

Cum spuneam de atatea ori… viata e o calatorie. Si experienta de a gandi outide the box are si punctele ei slabe. Cateodata raspunsurile pe care le cauti in tine nu sunt cele pe care doresti sa le descoperi. Asteptarile de la tine pot fi mai presus decat potentiaul tau si vrei-nu vrei, oamenii pe care ii atingi cu prezenta ta unica pot suferi ulterior bucuriei pe care le-o oferi din suflet. Cata bucurie porti in tine pentru a le-o oferi? Cate zdruncinari trebuie sa acoperi pentru a-ti gasi puterea de a le revela viata? Poate ca nici nu se tine vreun scor. Poate ca cei pe care i-am cunoscut trebuiau sa ma cunoasca pentru a lua deciziile ce le-au influentat sau nu viata. Poate ca ii cunosc pe cei prezenti azi in viata mea pentru a face acelasi lucru. sunt o Lizuca ratacita alaturi de un caine mai mult lung decat lat, plimbadu-se printr-o minunata dumbrava a vietii, presarand faramituri pentru pasarelele trecatoare ale trecutului, prezentului si viitorului meu. Sunt doar o pana purtata de vantul vietii. Si habar nu am unde ma poarta curentii. Si da… la naiba, dupa atatea cuvinte insirate fara noima, uite o revelatie: nu mai imi pasa. Nu mai imi pasa daca oamenii din mediile in care pasesc din datorie ma plac sau nu; nu mai imi pasa daca imi schimb parerea de 10 ori pe minut, daca am o groaza de defecte pentru o groaza de oameni care traiesc pentru a mi le schimba; nu mai imi pasa daca azi iubesc, maine ma macina constiinta pentru ca poate nu mai iubesc, si poimaine nu mai pot trai fara iubire. Nu mai imi pasa de viitor, de trecut si de macinarile mele interioare. Nu. Imi va pasa doar de ceva foarte special: de mine.

Hard relationships or hard-headed?

Undeva de-a lungul unui sir nemasurat de rateuri setimentalo-siropoaso-romantice nu poti sa nu te gandesti daca motivul pentru care tu esti singur atunci cand toti prietenii tai se insoara si toate prietenele tale aniverseaza deja un anisor al copilului lor nu se leaga cumva de faptul ca gee! ceva nu pusca. Iti iei cele 5 minute ramase din zi pentru a ti le dedica tie, si cum altfel daca nu ridicandu-ti aceleasi intrebari existentiale eterne, insa de data aceasta (si poate pentru prima data chiar!) focusate asupra ta. Oare relatiile tale chiar au fost menite sfarsitului? Oamenii intalniti total aberant de nepotriviti? Sau poate, doar poate... TU esti reteta esecului tau?

Ne-a fost intotdeauna mult mai usor sa il blamam pe cel de langa noi. Era cel mai aproape de noi, era comod sa ii pasam cel putin parte din vina si de ce nu?, era mult mai hranitor propriului nostru orgoliu si propriei constiinte sa o facem, caci fara de pacate poti parca dormi mai bine noaptea. Totusi, ai intr-un final taria de-ati pune aceasta intrebare, mai degraba determinata de imprejurarile prorpiei tale singuratati interioare atunci cand toti ceilalti si-au gasit pereche. Da, te uiti peste gard la capra vecinului, o admiri si dupa o autosugestie incomensurabila ajungi la fundul sacului. Nu te mai rabzi, nu-ti mai rabzi situatia ce iti pare particulara. Si atunci... diseci.

Deci ce naiba e cu tine? Esti urat? Nu tocmai, sirul de indivizi ce stau la coada spre usa dormitorului tau ti-ar cam sugera ca nu ai nimerit-o. Esti nebun? Eh, evident ca esti, ai tai au avut grija sa te tacaneasca din prima zi a nasterii tale; dupa ei profesorii, sefii, traficul, coada la paine si la lapte pe vremea lu' Ceasca. Mai devreme sau mai tarziu, toti ne pierdem niste piulite. E doar... "normal". In plus, sunt altii mai "sanatosi" ca tine si cu siguranta toti stim macar un coleg de lucru care se uita pe pereti si rade la naiba stie ce. Esti prost? (Aici e discutabil, vreau sa cred ca in lumea aceasta oamenii care-si posteaza videoclipuri jack-ass pe youtube au fost platiti sume considerabile sa ia parte la acel grad inaintat de prostie, caci asa ar avea o scuza) Pornim de la premiza ca nu esti. Daca te simti cu musca pe caciula, nu mai pierde timpul pe aici, youtube are nevoie de tine, camarade! Arata-ne ce poti! (in plus, hai sa fim seriosi! oamenii prosti nu au astfel de framantari interioare binecuvantati fiind a-si gasi pereche mult mai usor)

Esti dificil?... Poate prea pretentios? Poate prea ranit sa te fi vindecat deja complet? Prea egocentric? Prea dedicat muncii tale? Sau parintilor? Sau cainilor comunitari? Sau poate... poate de fapt, in sinea ta ai ajuns sa te complaci si impaci cu ideea ca viata de cuplu nu pare a fi pentru tine...?

Indiferent de realul si particularul raspuns ce tine doar de tine si nu de genele cu care te-a inzestrat providenta trebuie sa recunosti... E factorul variabil care influenteaza complet sansele tale reale de a fi fericit (daca si numai daca fericire = viata de cuplu reusita).

Si ce faci daca ti se lasa pe genul acela de fericire? Ce schimbi? Unii ar spune sa schimbi partenerul caci daca ai dubii in privinta lui e clar, "ce e al tau e pus deoparte" si te asteapta pe undeva in timp ce tu faci orice altceva decat sa-l cauti. Altii ar spune sa te schimbi pana la a-ti nenoroci esenta pentru ca "trebuie sa lupti pana la ultima arma" si daca se poate sa te mai si tarasti in fata nenoro... pentru a-i demonstra dragostea eterna ca deh! poate-poate o merge cumva mai bine pe viitor.

Eu? As spune ca viata e o calatorie de-o zi sau de 100 de ani menita a-ti dezvalui noi si noi experiente. Destinatia e acolo unde te intalneste Doamna cu Coasa. Daca nu te-a prins pana atunci nicio femeie in mrejele ei, cu siguranta Ea o va face.

Hey, beautiful fucked-up people!

">

New look. New News.

I'm pretty much a reddish-orangy redhead. Cut most of my pleata off. Still haven't lost the other 10 pounds i've been dying to lose, in fact, am restante majore la visul meu dieta but good news: de la 1 noiembrie unul din beneficiile de a lucra la this great incredible super-mega kick-ass company that i work for... is... (feel the suspense rising!)... : gratuitate la sala!!! Yuhuuu! Sauna, aerobic si fitness, all for free! Now ain't that a treat? All i got to do now is get the fuck out of office before 7 p.m. so i can enjoy the bloody thing! (which is pretty much not gonna happen very soon considering ca ma bate un pre-audit saptamana viitoare si un audit prin decembrie, so it's all fun and games).


Other than that... still trapped between my dreams and reality, society and my personality. But I'm pretty sure death won't catch me before I'll leave a bit of my charming native talents to this fucked up world!

Legile lui Murphy

N-am stiut pana nu demult cine era tipul asta Murphy, insa toata viata mea am vrut sa-l fi putut cunoaste pentru a-i aplica cel mai admirabil croseu de stanga pe care il pot duce. Si-o merita. De fapt, tipul caruia i s-au adaugat o groaza de citate ulterioare a spus doar o treaba: Daca ceva rau se poate intampla, atunci sigur se va intampla. Restul, i-au fost adaugate de altii. Ura mea pentru el nu se opreste doar la faptul ca viata e ironica si cu mine, nu doar cu restul lumii. Ura mea continua pentru ca ei, dracie, si eu am spus o groaza de lucruri mult mai profunde decat el, dar nimeni nu le-a bagat in seama pana acum!

Azi ma gandeam la omul asta in prostie si-l injuram de toti dracii pentru ca da, azi a fost o zi groaznica. Genul acela de zi in care dupa o groaza de nervi, implicare maxima si frustrari clocotite la foc mic te opresti, faci cativa pasi inapoi si te minunezi de planul sadic al providentei ca mai apoi sa te intrebi: “La ce folos?”

La ce folos sa te implici intr-un job mult mai subevaluat financiar in concordanta cu responsabilitatile? La ce folos sa pui la suflet faptul ca seful tau iti e inferior umanistic vorbind, insa va muri la fel de prost si fudul nerealizandu-si niciodata lipsurile? La ce folos sa fii corect cu sistemul cand sistemul nu e corect cu tine? La ce folos sa explici cu pasiune unor urechi infundate? La ce folos sa te dai pe tine 100%, sa te oferi complet unor lucruri, cause false si oameni care nu merita? Si te detasezi. Dar nu complet, caci ce mai ramane dupa o astfel de analiza e gustul amar din gura. Ai vrea sa poti sterge cu buretele si acea ultima urma a unei zile negre din viata ta, dar bomboanele mentolate nu ajuta. Nu te ajuta nici patul cald in care te intinzi si nici un film bun pe care vroiai sa-l vezi de mult. Totusi, te agati de orice iluzie a zilei de maine si zambeti cu speranta ca da… poate, doar poate maine nu va fi mai rau.

Iar ca incheiere… Te bata cucu, Murphy, cu legile tale cu tot!

Dead Anniversary

Acum 13 ani am pierdut un prieten bun. Mi-era de fapt singurul prieten al copilariei. Intamplarea facea sa fie mult mai in varsta ca mine si sa fim inruditi. Totusi, spre uimirea mea, dupa tot acest timp trait si petrecut nu am reusit sa gasesc similaritate spirituala in niciunul din sufletele intalnite pe aceasta scoarta terestra pana acum.

Murise de cancer. Pulmonar. Ironia face ca azi sa fumez cate un pachet pe zi, in comemorarea sarcasmului sortii, in semn de sfidare catre divinitate. Asa incepusem, la fel ca el voi termina, probabil.

Si in fiecare zi de 19 septembrie ma uit pe geam, spre est, incercand sa-i gasesc cu privirea crucea. In fiecare seara ma pornesc de-o plimbare in vizita. Impartim o tigara si niste gothic autentic pe care stiu for a fact ca daca ar mai fi trait, l-ar fi detestat. Dar vreau sa cred ca emotiile melodice ale toamnei din ce in ce mai reci si gri ajung inspre el. Si le primeste in dar, caci e singurul dar de aniversare pe care i-l mai pot oferi.

Azi trec pe la tine, tata. La multi ani! Cati ai fi avut? 73. Frumoasa varsta... Frumoasa viata. Iti multumesc inca odata ca exist. Si pune o vorba buna Batranului si pentru cei dragi, suntem inca certati, pe tine poate te asculta!

Provocarea esentiala de a redeveni complet uman …

… este aceea de a fii capabil de a te ridica deasupra multimii fara urma de rusine si de a afirma: “Da, sunt confuz. Si da, ma simt singur. Si da, am atat de multa nevoie de dragoste!!!”… este aceea de a-ti admite tie in primul rand ca aceasta este conditia umana si pe deasupra, sa te mandresti ca faci parte din aceasta specie incredibila… este de a realiza profund si a-ti admite acel important “Am nevoie de Tine!” colectand in acea a doua persoana constiinta colectiva a celor care te inconjoara in fiecare zi.
Viata noastra se bazeaza pe impartasiri – o forma simplificata a psihoterapiei practice ce are loc la nivelul fiecarui individ. Constituim o intreaga retea de suflete, fiecare purtandu-si propria cruce, propriile probleme, propriile bucurii si experiente. De ce nu ai profita din plin de acest lucru? Cand reusesti sa-ti aduni taria necesara sa iesi din cochilie si sa privesti un om in ochi, sa-i cauti sufletul si sa-i gasesti punctul de echilibru vei realiza cat de simplu e sa construiesti o relatie, de orice tip. Pentru ca stii ca intr-un final, alternativa nu-ti va oferi niciodata nimic mai mult decat singuratate si disperare. Si aceste relatii tind sa prinda aripi frumoase datorita faptului ca ele se nasc din dorinta ta de a fugi de tine, concentrandu-te deplin pe celalalt.
Majoritatea din noi e paralizata de frica de a risca, si deci de a suferi. Preferam sa alegem nimicul, lipsa de orice, in locul durerii. Ne e frica sa mai lasam pe cineva sa ne inspecteze sufletul si visele. Ne consideram niste monstrii tocmai pentru ca suntem constienti de capacitatea noastra aberanta de a darui sentimental si afectiv totul. Alegem deci izolarea si singuratatea, o forma activa a mortii.

Luna Neagra

O noapte fara luna. Ma uitam timid pe geam, cautand acea lumina stralucitoare de la capatul cerului, mare si iluzorie a ideii ca poate - doar poate - daca vei intinde mana, ridicandu-te pe varfuri vei putea atinge Edenul.

Dar nu... astazi nici speranta Tarii Minunilor nu exista. Astazi Alice doarme in tine, iepurasul grabit leneveste, iar ceainicarul s-a decis sa bea cafea acompaniand gustul unui trabuc savurat in tihna. Esti singur pe lume azi. Intr-o noapte fara de lumina si de sperante. Singur si tacut.

Privesti neantul negru si analogia intunericului precum scrumul inmuiat in apa de ploaie de langa o tigara moarta pe asfalt te sfasie ridicandu-ti parul de pe brate. Scrum. Moarte. Nicaieri. Unde-i? De-ar fi! Caci ce forma si fond poti atribui taramului de nicaieri? Vidului? Inexistentei? Neantului? Nimicniciei? Sau formei bizare de spleen ce se naste acum in tine?

O, Luna Neagra, asa-i ca maine vei fi? Ia-ti hainele luminate pe tine si hai, lasa-ma sa zbor pe varfuri spre taramul din tine!

Alta zi, alta pierdere

Un alt prieten pierdut. Am reusit performanta acida de a imi determina ego-ul sa iasa la suprafata, pierzand 3 oameni dragi in 6 luni. Performanta de a nu ma mai eclipsa de temeri si de a nu ma mai teme de eclipsele vietii.

Am reusit intr-un final succesul de a fi eu, asa cum sunt si de a striga intregii lumi acest fapt divers. Eu sunt! Si intr-adevar sunt o femeie aflata la sfarsitul unui sfert de veac de viata si doamne, mi-a trebuit acest timp incredibil de pretios si lung pentru a ajunge sa imi urmaresc principiile pana la pragul de a-mi dispera semenii si de a-i determina sa ma dea la o parte din viata lor.

O pierdere. De semeni, doar. De indivizi ai aceleasi specii, asemeni mie, indivizi ce poseda doar un cap pe umeri, doar doua maini si doua picioare prelungind trunchiul. Doar semeni. Dar similari, se pare ca nu.

Un castig, deci. Caci la ce folos sa iti inconjori sufletul cu potentiale ancore ce-ti ameninta fiinta in orice moment prin simpla potenta de a ti-o trage in jos, spre a o ineca pentru vecie? Duca-se deci, cu totii. O vesnicie in singuratate e mai dulce decat o clipa petrecuta in compania a 1000 de suflete haine si fade, superficiale si neinitiate in arta de a trai etic.

Si dragii mei raposati, un singur gand catre voi: Atunci cand apuneti din propria-mi viata si rasariti pe poteca altor vieti noi, rog o retrospectiva asupra capitolelor incheiate din cand in cand, caci ele pot oferi lectii de viata cand te astepti mai putin!

Nova Heart

Just like a supernova. Flying in other universes, but never on your own… Bursting into rainbow-colored flames only once, just before your sunset, just to die in fading sparkles. Your glitter shivers. A smile in sadness and the agitated wrap of your nova heart in oblivion for all time. How many souls have seen you up there, between stars and galaxies before you died?

Candle burn

Like a candle burning. You place your fingertips just above the luminescent butterfly of it’s shinning gaze and you feel your skin pulsating. Burn. Deep, mourned out flesh eating burns, with blisters full of acid. Pain. Fire. Sweet pain inflames your conscience screaming at you: You’re alive! Embrace your life! And hurt through this bitter burn, baby! Come on, you can do it! Just one more second! Taste that smell of your corpse. Realize your nature. Your instinct. Fight it! You’re just like your candle… burning.

Apus foto

Vara asta...

... am trait. Bune si rele, albastre si roz, ce mai! Curcubeeeee... Si nu stiu cum a trecut vremea. Parca ieri era mai. Si peste 3 zile - "septembre", toamna lina, toamna vie... plina de galben si rosu si portocaliu. Si eu nici acum nu stiu unde ma indrept, de unde am venit... Si care naiba e drumul meu, pana la urma?

Voi da cu banul. Pe cai, Destin!

Lo...?

Despair is usually blue in the morning, have you noticed?

It crumbles down the hills of your shoulders through your tiny vain hairs and reaches your nails.

And you try to get it off, shaking your fingers nervously, as if you’d play Beethoven’s Conzerto on the piano.

But time is running from you and you soon realise dispair can wait, because you have more important things to do: like going to work.

Monotony draws up on you after the first coffee break. It grabbs you onto your work chair, holds your irises tightly smashed upon your computer screen and it screams. It screams so hard you’d wish to hear the sweet song of a baby crying.

At last, it’s evening. And you’re home, in your bed, with your thoughts. And do you really care about living? Or dying? At all?

You sleep for a couple of hours, then you wake up. A new blue morning to embrace!

You suddenly think about something you haven’t thought about in a long while. Something that makes you smile for a fraction of a second, then boils down onto your deepest gut raising some sort of pain grim. A vague mixture of feelings.

A word, yes, it’s a word. What was it again? Something with “L”... La-Le-Likeness?

No, that’s not it... La-Le.. Lo... Lo!-something... LO...

Nevermind, clock’s ticking and you have more important things to do!

Univers Fericire

Lumea mea e mica. E limitata de putinul timpului si spatiului intotdeauna redus si schimbator. Dar e a mea. Si acolo... in acel univers infim a pasit el. Si da, trebuie sa recunosc, nu inotam foarte confortabil printre astre si nori, printre stele si flori, insa... lumea mea cea mica e a noastra. Si dintr-o data spatiul infim si timpul putin se dilata, se contracta si marindu-si felinarul, deschid o vaga luminita ce razbeste mai clar ca niciodata undeva, acolo, la capatul acestui tunel, mic si el, dar al nostru!

Valentine

Not a red rose or a satin heart.

I give you an onion.
It is a moon wrapped in brown paper.
It promises light
like the careful undressing of love.

Here.
It will blind you with tears
like a lover.
It will make your reflection
a wobbling photo of grief.

I am trying to be truthful.

Not a cute card or kissogram.

I give you an onion.
Its fierce kiss will stay on your lips,
possessive and faithful
as we are,
for as long as we are.

Take it.
Its platinum loops shrink to a wedding ring,
if you like.
Lethal.
Its scent will cling to your fingers,
cling to your knife.

 Valentine -- Carol Ann Duffy

Eu si tu

Eu si Tu

de Ionut Adrian Petrovan

Acelasi tu
Stai langa mine
Asculta-mi bine
Vocea, eu
Vorbesc cu tine
Tu, langa mine
M-asculti mereu.
As vrea ca eu
Pe langa tine
Sa fiu mereu.
In sufletul
Ce de cristal
Se-ascunde eul
Tau spectral
Dar tu cu mine
Eu langa tine
Tu langa mine
Stam
Si un ocean
De infinite
Ni se ascunde
In clipite
Ne doream
Sa fim oriunde
Dar totdeauna
Eu langa tine
Tu langa mine
Pe drum pornit
Spre infinit
Al nostru suflet
Nedespartit.
Cu amandoi,cu fiecare
In departare
Noi contemplam
O nastere,poate o moarte
Asteptam.

PS: sa vada lumea cat de narcisista sunt si cat ma pot lauda: eu am contribuit la partea "cu amandoi, cu fiecare" =))

Sex and the city - varianta romaneasca!

Azi am iesit cu fetele la barfa! Nene, when you have "fete" like mine, you feel like in the movies everyday! Mi-a lipsit o escapada intr-un loc in care pot fi eu, cu oameni cu care pot fi eu, cu discutii in care pot fi eu, cu amintiri care imi vor aminti intotdeauna de cine sunt. Who am I again? :) hehe...

(ATENTIE, URMEAZA PAMFLET!)

Aaaaaaaaaaanywho... problema noastra existentiala e ca nu avem a 4-a duduie in gashca pentru a ne putea defini domle si noi, odata si-odata, dupa cele 4 mimoze din serialul ala americanesc cu sexu si-orasu si cu multi-multi-muuuulti pantofi si posheturi de stil! Serios acuma! Cine-o sa fie Keri sau Sementa sau Sharlot sau Piranda daca noi suntem numa 3? Deci ma folosesc de acest blog si acest pamflet pentru a afisa in mod oficial anuntul pentru seria "Sexu si Orasu' - varianta romaneasca": FETE SIECHSI, CU FITZE SI AERE, CAUTAM PRIETENA DE SEX SI ORAS. LASATI MESAJU SI POZA VOASTRA MAI JOS, LA SECTIUNEA "COMENTURI". PS: NU ACCEPTAM "BAETZI"!

Olanda?!

Azi m-am trezit cu rude din Olanda in casa. Olanda?!!! Serios, am si uitat ca am rude in Olanda. Genul ala de rude pe care nu le vezi 5-10 ani, cu care nu pastrezi legatura? Da, rudele acelea din Olanda.

Stiu ca am vreo trei verisoare, cea mai mare de varsta mea. Stiu ca cea mare se casatoreste, dar ca niciuna din ele nu vorbeste limba romana (ce ironic, de ce oare?), mai stiu ceva din trasaturile faciale ale lui unchiu-meu... si cam atat nou am aflat azi despre acest fapt divers de a avea rude din Olanda care te viziteaza "frecvent".

Alta mi-era problema, de fapt. Stim cu totii ca olandeza seamana destul de mult cu germana. Si matusa-mea de origine olandeza vorbeste, sincer, muuuuuuult mai bine germana decat romana. Si eu stiu limba germana. Si am fost in Germania. Si mi-a placut acolo. Si m-am intors in vizita prin Romania, doar ca sa raman ulterior aici, cu forta. Si mi-e inca dor de nenorocita aia de tara de vorbitori de limba de caine! Si cam asta a fost chiar firul logicii mele care se destrabala la mine prin cap dupa ce incepusem sa-mi pun intrebari existentiale in genul "bre, de ce ma simt atat de melancolica?" 5 minute de gandire "aaaaa, da! Ze Jerman Naishion!"

Ba, cat de stupid e omul. Acum 5 luni imi plangeam de mila ca n-am prieten, n-am prieteni, n-am masina, n-am casa, n-am job, n-am bani, n-am Germania. Ma rugam sa tai de pe lista lipsurilor macar o problema. Acum iar ma plang, pentru ca desi am taiat (DOAR!) o problema de pe lista (da, da, stim cu totii ca m-am angajat pe timp de criza si sunt atat de mandra de mine ca i rule!), mai am inca o groaza de parcurs pentru taiere. Noi astia din specia umana n-o sa fim niciodata multumiti, nu-i asa? Oare cum or fi extraterestrii la caracter? Any bachelor around? Pick me! Pick me!

Strigoi

Muta mi-e gura.
Si bratele-mi grele.
Paralizat intreg corpul.
Si ochii-mi sunt stinsi.

Mumie, dar vie.

Moarta, dar... nu.
Un muschi inca misca si bate anemic.
Bate periodic la poarta oricui:

Oricui de l-ar vrea si de l-ar voi.
Oricui care-ar stii ce sa faca cu el
sau de-ar mai putea sa-nvie ceva
din lesul-gramada ramas nimanui.

Mumie, dar vie.

Moarta, dar... nu.
Un muschi inca misca si bate anemic.
Bate periodic, dar nu pentru tine.

Auzul tau tanar nu poate sa simta
zgomotul had al unui batran
lipsit de nadejde, lipsit de vointa.
Muzica ta... nu rade plangand.

Si de mi-ai vrea carnea ce bate anemic,
si de-ai 'nvia ceva din intreg,
la ce folos oare, gramada de oase?
Mortii cu vii nu merg de fel...

29.07.2010