I have no one to talk to. This is it - the moment of a not so convenient truth... My soul is doomed of having to be strained from this world and enstranged from any human who'd understand. Even the ones i thought of as friends, even the ones i sleep with, the ones that raised me... even those people have no clue what so ever regarding my true identity. All they see is the seeable, all they hear is my voice, no one understands my inner needs or shape and form.
I am alone here. Constantly called by people, constantly asked questions, never the right ones. Constantly told what to do, constantly informed about the good way i should professionally or personally be, never approached with a useful advice.
I'm all alone here. I guess I've somehow sometime ago chosen to be.
She never has time to see me, she calls me to tell me about her new love, she never has time for me. I get it - too busy with her job, her household plans, her new interest.
He never has the ability to see the real me, he never has time for me, he calls for me only when his needs determine him to, he never communicates with me. I get it - he doesn't love me and never will, he's to fucked up to know how to feel or feel for me.
They usually call me in the week-end when they know I should be free of responsibilities. They need me to be their daughter, to see my face, hear my voice, help out with chores. Can't remember the last time they asked me how I am. I get it - they think I'm fine, I'd tell them otherwise if I wouldn't be, right? Wrong...
I'm so alone. And so tired of being alone. Wish I could laugh again. Just one more time. Just for once more...
duminică, 30 septembrie 2012
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Indefinibil
Sambata seara. In pat, cu laptopul in poala si un pahar de Cotnari langa mine, cu tigara in gura si o depresie iesita de la naftalina. Acum cativa ani ieseam sambetele sa agat barbati, sa povestesc cu fetele, sa dansez cu toata lumea, sa beau, sa rad, sa uit de mine descoperindu-mi noi laturi ascunse. Acum sunt doar depresiva in pat cu un laptop in poala.
Am o intrebare continua in cap, o intrebare ce nu-mi da pace de vreo doua saptamani. "Now what?" - unul general si precis in acelasi timp: ce fac acum, dupa ce da-urile au fost semnate pe contract si luna de miere s-a terminat si ce fac acum ca sa imi schimb viata radical inspre bine? Ce naiba ar trebui sa fac acum ca sa zambesc din nou?
Da, oameni buni, hai s-o recunoastem negru pe alb, in scris pentru posteritate - la nu mai mult de o luna dupa nunta pe mine m-au luat sudorile fricii si disperarea animalului inchis intr-o cusca infinit mai mica decat libertatea. What have I done? And why the fuck did I do it in the first place? M-am maritat din inertie, din prostie sau/si dintr-o speranta naiva de copil tembel ca poate-doar poate lucrurile intre noi se vor imbunatati, crezand ca odata ce va semna acel contract va realiza importanta lui si implicit a mea in viata lui. Insa nu. Nici gand de asa poveste.
Ce s-a intamplat de fapt e neoficial, nepostat pe facebook si nespus nici prietenilor. Inceputul relatiei a fost stangaci, apoi s-a dezvoltat pana la un nivel acceptabil, in curand insa acceptabil devenise insuficient pentru a ma declara satisfacuta. M-am despartit de el pentru 5 zile anul trecut in iarna doar pentru a ne reimpaca la initiativa mea - motivul fiind ura mea fata de singuratate sub un context prea complicat pentru a-l expune acum. Dupa impacare totul a fost perfect iar perfectiunea durase 2 luni pana cand au inceput discutiile lui despre mutatul impreuna care au dus la discutiile mele despre casnicie. De la ipoteze la concretizare a fost la mijloc ultimatumul meu - acela in care l-am indemnat sa se maturizeze pentru a nu ma pierde in urmatoarele luni. Pus in fata faptului implinit a reactionat contrar oricarui Leu - s-a supus Taurului si m-a cerut de nevasta. Am zis da complesita de perfectiunea momentului hollywoodian, dar nu stiam ce va urma. Asa a inceput schimbarea lui, inceata, dar sigura spre un alt om, un individ pe care eu nu-l mai recunosc si sincer, mi-e greu sa-l plac majoritatea timpului. Obisnuiam sa tin la el, cred ca a fost chiar un moment real in care l-am iubit. Azi, insa, pot insira la comanda lista defectelor lui, mi-e greu sa-i gasesc 3 calitati. Ceva in mintea lui a avut un declic suficient de puternic pentru a-i schimba comportamentul fata de mine. Sot si sotie. Ce gluma! Mai degraba colegi de apartament. Contractul e simplu - apartamentul lui si masina lui, de care eu ma folosesc. Eu vin in casa cu responsabilitatile: gatitul, curatenia, calcatul si ocazional (un alt cuvant pentru "al dracu' de rar") sexul. Insa cum spuneam - totul e inca nepostat pe facebook. Pentru poze, suntem cuplul perfect care imparte totul, chiar si nenorocita LUI de masina.
Intre timp mie au inceput sa-mi umble ochii dupa altii. Mai degraba altul. Mai degraba din disperarea lantului de care sunt legata. Altul acela reprezinta conceptul meu de libertate de acum si, dupa jumatate de pahar de vin savurat, acel concept se prezinta din ce in ce mai apetisant. Maine ma voi trezi si-mi voi da 2 palme, voi reveni la realitate si probabil ma va ingretosa gandul de acum. Insa in exact acest moment tot ce am in minte sunt ochii lui. Iar sotul meu?... Plecat in delegatie pentru 6 zile (un alt cuvant pentru "posibil adulter la orizont" insa cui ii pasa? Ideea ca ar putea sa ma insele ma lasa rece, in mare parte pentru ca am stiut intotdeauna ca nu am fost si nu voi fi niciodata genul lui de femeie, in mica parte pentru ca imi doresc s-o faca sa am un motiv sa evadez din cusca de aur pe care tocmai eu am ales-o).
Nu imi mai inteleg viata, sunt total confuza in privinta ultimelor alegeri pe care le-am facut si ma simt de parca altcineva ar fi luat deciziile in locul meu. Treaba asta se intampla de cativa ani incoace. Undeva dupa episodul Katze parca tot filmul in care joc s-a desfasurat dupa alt scenariu decat cel repetat in minte si de vreo 2 ani incoace improvizez replici, gesturi si roluri. Plecatul in Germania, despartirea lui Katze de mine, P&G cu experientele lui, schimbarea brusca de cariera asupra careia nu am avut nici un cuvant de spus, schimbarea absurda a relatiilor mele, relatia cu ai mei... Unde m-am pierdut prin lume oare, si de ce nu ma mai pot gasi? Ma privesc zilnic in oglinda nu pentru a ma admira, ci pentru a incerca sa inteleg cine e femeia ce se uita inapoi spre mine, cu acea fata familiara si cu privirea straina. Caut in mine, caut ce a mai ramas din mine si nu gasesc decat franturi de amintiri a esentelor mele. Nu mai imi stiu parfumul, nu mai tin minte cum radeam odata si ce ma amuza asa de tare. Am uitat ce inseamna sa mai iubesc cu forta intregului univers uitand de mine, oferindu-mi intreaga suflare drept jertfa pentru celalat si Doamne, oare voi putea sa mai fac dragoste vreodata caci am uitat de mult conceptul. Ma simt... pierduta si fara de radacini, plutind in voia unei sorti careia nu-i (mai) sunt draga.
Am o intrebare continua in cap, o intrebare ce nu-mi da pace de vreo doua saptamani. "Now what?" - unul general si precis in acelasi timp: ce fac acum, dupa ce da-urile au fost semnate pe contract si luna de miere s-a terminat si ce fac acum ca sa imi schimb viata radical inspre bine? Ce naiba ar trebui sa fac acum ca sa zambesc din nou?
Da, oameni buni, hai s-o recunoastem negru pe alb, in scris pentru posteritate - la nu mai mult de o luna dupa nunta pe mine m-au luat sudorile fricii si disperarea animalului inchis intr-o cusca infinit mai mica decat libertatea. What have I done? And why the fuck did I do it in the first place? M-am maritat din inertie, din prostie sau/si dintr-o speranta naiva de copil tembel ca poate-doar poate lucrurile intre noi se vor imbunatati, crezand ca odata ce va semna acel contract va realiza importanta lui si implicit a mea in viata lui. Insa nu. Nici gand de asa poveste.
Ce s-a intamplat de fapt e neoficial, nepostat pe facebook si nespus nici prietenilor. Inceputul relatiei a fost stangaci, apoi s-a dezvoltat pana la un nivel acceptabil, in curand insa acceptabil devenise insuficient pentru a ma declara satisfacuta. M-am despartit de el pentru 5 zile anul trecut in iarna doar pentru a ne reimpaca la initiativa mea - motivul fiind ura mea fata de singuratate sub un context prea complicat pentru a-l expune acum. Dupa impacare totul a fost perfect iar perfectiunea durase 2 luni pana cand au inceput discutiile lui despre mutatul impreuna care au dus la discutiile mele despre casnicie. De la ipoteze la concretizare a fost la mijloc ultimatumul meu - acela in care l-am indemnat sa se maturizeze pentru a nu ma pierde in urmatoarele luni. Pus in fata faptului implinit a reactionat contrar oricarui Leu - s-a supus Taurului si m-a cerut de nevasta. Am zis da complesita de perfectiunea momentului hollywoodian, dar nu stiam ce va urma. Asa a inceput schimbarea lui, inceata, dar sigura spre un alt om, un individ pe care eu nu-l mai recunosc si sincer, mi-e greu sa-l plac majoritatea timpului. Obisnuiam sa tin la el, cred ca a fost chiar un moment real in care l-am iubit. Azi, insa, pot insira la comanda lista defectelor lui, mi-e greu sa-i gasesc 3 calitati. Ceva in mintea lui a avut un declic suficient de puternic pentru a-i schimba comportamentul fata de mine. Sot si sotie. Ce gluma! Mai degraba colegi de apartament. Contractul e simplu - apartamentul lui si masina lui, de care eu ma folosesc. Eu vin in casa cu responsabilitatile: gatitul, curatenia, calcatul si ocazional (un alt cuvant pentru "al dracu' de rar") sexul. Insa cum spuneam - totul e inca nepostat pe facebook. Pentru poze, suntem cuplul perfect care imparte totul, chiar si nenorocita LUI de masina.
Intre timp mie au inceput sa-mi umble ochii dupa altii. Mai degraba altul. Mai degraba din disperarea lantului de care sunt legata. Altul acela reprezinta conceptul meu de libertate de acum si, dupa jumatate de pahar de vin savurat, acel concept se prezinta din ce in ce mai apetisant. Maine ma voi trezi si-mi voi da 2 palme, voi reveni la realitate si probabil ma va ingretosa gandul de acum. Insa in exact acest moment tot ce am in minte sunt ochii lui. Iar sotul meu?... Plecat in delegatie pentru 6 zile (un alt cuvant pentru "posibil adulter la orizont" insa cui ii pasa? Ideea ca ar putea sa ma insele ma lasa rece, in mare parte pentru ca am stiut intotdeauna ca nu am fost si nu voi fi niciodata genul lui de femeie, in mica parte pentru ca imi doresc s-o faca sa am un motiv sa evadez din cusca de aur pe care tocmai eu am ales-o).
Nu imi mai inteleg viata, sunt total confuza in privinta ultimelor alegeri pe care le-am facut si ma simt de parca altcineva ar fi luat deciziile in locul meu. Treaba asta se intampla de cativa ani incoace. Undeva dupa episodul Katze parca tot filmul in care joc s-a desfasurat dupa alt scenariu decat cel repetat in minte si de vreo 2 ani incoace improvizez replici, gesturi si roluri. Plecatul in Germania, despartirea lui Katze de mine, P&G cu experientele lui, schimbarea brusca de cariera asupra careia nu am avut nici un cuvant de spus, schimbarea absurda a relatiilor mele, relatia cu ai mei... Unde m-am pierdut prin lume oare, si de ce nu ma mai pot gasi? Ma privesc zilnic in oglinda nu pentru a ma admira, ci pentru a incerca sa inteleg cine e femeia ce se uita inapoi spre mine, cu acea fata familiara si cu privirea straina. Caut in mine, caut ce a mai ramas din mine si nu gasesc decat franturi de amintiri a esentelor mele. Nu mai imi stiu parfumul, nu mai tin minte cum radeam odata si ce ma amuza asa de tare. Am uitat ce inseamna sa mai iubesc cu forta intregului univers uitand de mine, oferindu-mi intreaga suflare drept jertfa pentru celalat si Doamne, oare voi putea sa mai fac dragoste vreodata caci am uitat de mult conceptul. Ma simt... pierduta si fara de radacini, plutind in voia unei sorti careia nu-i (mai) sunt draga.
sâmbătă, 15 septembrie 2012
So this happened...
Bought the dress for the after-party, of course, got to live my long lost dream which i never actually had of being a snow-white princess and I wanted to get drunk as fuck, but unfortunatelly, the groom beat me to the core, not to mention I was to busy dancing all night and looking pretty...
What else happened? Hm... well... This!!!
Best damn off-work and only off-work I've ever had for a long while and i guess it goes for both of us. One thing is sure though - our first vacation together dressed-up as Ms. Honeymoon was gourgeous! Until......
THIS!!! shit happened:
My advice to you: Fly, don't drive! And if you do, watch out for morons who don't know how to!!!
joi, 2 august 2012
Quod erat demonstrandum!
E atat de ciudat cum te schimbi, cum subconstientul iti seteaza dispozitia intr-o zi sau alta, cum anumite elemente exterioare te influenteaza atat de adanc in interior incat reversi din tine reactii la care si constientul tau ramane paf!
Naiba stie ce am... hormonii, ciclul biologic, ciclul menstrual, ciclicitatea unor lucruri in general, monotonia, stresul, frica........ toate-toate azi s-au vorbit, s-au sfatuit si-au facut o demonstratie pasnica la mine in creier, sub intitularea fatidica "ce-ar fi fost daca Destinul...".
Si-au inceput astfel:
Ce-ar fi fost daca Destinul te-ar fi adus in fata unor alte decizii in viata?
Ce-ar fi fost daca nu te-ar fi dat ai tai la o scoala de cartier?
Ce-ar fi fost daca pana la aceasta varsta ti-ai fi dat bacalaureatul la Lenau si ai fi plecat la facultate in Germania?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales sa stai acasa acum 16 ani, in loc sa te duci in vizita la varul tau?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales alta specializare la facultate sau liceu?
Ce-ar fi fost daca nu chiulai in acea zi de la ora de sport pentru a socializa pe forumul acela?
Ce-ar fi fost daca multe ar fi fost schimbate... Multe ar fi fost. Toate, insa, duc spre acelasi argument pe care comitetul dorea a-l ridica spre discutie: "Tu, fata, acum ai fi fost cu altu'!"
:)
Draga comitet,
Sub aceasta premisa, tin sa va anunt ca sub pietrele de capatai ale pavajului propriei vieti se ascund capitole emotionale de mari intrebari filosofice, fara ca acestea sa mai poata fi schimbate vreodata. Pavamentul cimentat in trecut al destinului meu, asa cum a fost, asa cum ramane ascunde si-asa multe regrete. De ce sa mai adaug retetei depresiei mocnite intrebari la raspunsuri ce nu exista si nu vor mai exista vreodata?
Numesc trecutul sub intrebarea voastra eterna si numai pentru a-mi demonstra argumentul, astfel:
Radu Vaduva, ramane regretatul Pigmalion ce nu a stiut si nu va stii niciodata cat de natural si artistic putea sa modeleze in plastilina sufletului meu.
Quod erat demonstrandum!
Naiba stie ce am... hormonii, ciclul biologic, ciclul menstrual, ciclicitatea unor lucruri in general, monotonia, stresul, frica........ toate-toate azi s-au vorbit, s-au sfatuit si-au facut o demonstratie pasnica la mine in creier, sub intitularea fatidica "ce-ar fi fost daca Destinul...".
Si-au inceput astfel:
Ce-ar fi fost daca Destinul te-ar fi adus in fata unor alte decizii in viata?
Ce-ar fi fost daca nu te-ar fi dat ai tai la o scoala de cartier?
Ce-ar fi fost daca pana la aceasta varsta ti-ai fi dat bacalaureatul la Lenau si ai fi plecat la facultate in Germania?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales sa stai acasa acum 16 ani, in loc sa te duci in vizita la varul tau?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales alta specializare la facultate sau liceu?
Ce-ar fi fost daca nu chiulai in acea zi de la ora de sport pentru a socializa pe forumul acela?
Ce-ar fi fost daca multe ar fi fost schimbate... Multe ar fi fost. Toate, insa, duc spre acelasi argument pe care comitetul dorea a-l ridica spre discutie: "Tu, fata, acum ai fi fost cu altu'!"
:)
Draga comitet,
Sub aceasta premisa, tin sa va anunt ca sub pietrele de capatai ale pavajului propriei vieti se ascund capitole emotionale de mari intrebari filosofice, fara ca acestea sa mai poata fi schimbate vreodata. Pavamentul cimentat in trecut al destinului meu, asa cum a fost, asa cum ramane ascunde si-asa multe regrete. De ce sa mai adaug retetei depresiei mocnite intrebari la raspunsuri ce nu exista si nu vor mai exista vreodata?
Numesc trecutul sub intrebarea voastra eterna si numai pentru a-mi demonstra argumentul, astfel:
Radu Vaduva, ramane regretatul Pigmalion ce nu a stiut si nu va stii niciodata cat de natural si artistic putea sa modeleze in plastilina sufletului meu.
Ciprian Faur, potentialul relatiei ca cele pe care le vezi pe
ecranele americane, daca esti genul de om care apreciaza siropismele iubirii.
Ciprian Popa, pentru misterul, pasiunea si naturaletea cu
care poti empatiza pana la absolut cu un alt suflet, pentru partea din mine
care crede in suflete – pereche.
Florian Simovici, pentru partea din mine care apreciaza
cultura si inteligenta pragmatica.
Cazimir Saftu, pentru partea din mine care adora sa fie
adorata.
Lorry...? Mihai...? Peste toti si toate, dilatata in timp si spatiu, prezenta Lui distanta, aproape inteligibila, aproape intangibila si totusi acolo, intotdeauna in suflet. Alter-ego-ul meu... sub o mie de fete si diverse denumiri. Misterul. Maturitatea. Umarul de sprijin invizibil lumii ce mi se apropia doar mie. Sufletul lui pentru sufletul meu, contopirea mentala naturala, inteligenta ce imi insufla Ideea si imi stimula mintea, el - mentorul meu spiritual, transcendenta mea, evolutia mea ca individ si spirit.
Si, intr-un final, Ea... Relatia perfecta, de-ar fi lipsit un singur, regretabil "defect" ce trebuia sa existe in mod paradoxal pentru ca noi sa existam acum, in prezent.
Lorry...? Mihai...? Peste toti si toate, dilatata in timp si spatiu, prezenta Lui distanta, aproape inteligibila, aproape intangibila si totusi acolo, intotdeauna in suflet. Alter-ego-ul meu... sub o mie de fete si diverse denumiri. Misterul. Maturitatea. Umarul de sprijin invizibil lumii ce mi se apropia doar mie. Sufletul lui pentru sufletul meu, contopirea mentala naturala, inteligenta ce imi insufla Ideea si imi stimula mintea, el - mentorul meu spiritual, transcendenta mea, evolutia mea ca individ si spirit.
Si, intr-un final, Ea... Relatia perfecta, de-ar fi lipsit un singur, regretabil "defect" ce trebuia sa existe in mod paradoxal pentru ca noi sa existam acum, in prezent.
Quod erat demonstrandum!
miercuri, 1 august 2012
Nevermind.
Scriu de la lucru. Drept e ca e trecut de 15.00 si unii oameni la aceasta cifra magica rup usa... Eu insa mi-am terminat 90% din treaba si astept finalizarile unor comenzi. Deci am timpi morti, chiar daca detin vreo 20 de camioane in palma cu responsabilitati, rezolvari si discutii interminabile cu soferii "pereni".
Ce mai am de raportat pentru posteritate ? Doar ca in 6 august ma duc la proba finala a rochiei albe si-apoi o pot lua acasa. Oare ce-oi face ulterior cu ea? Nu stiu... cred ca o voi lasa sa putrezeasca pe un umeras asa cum moare o poza intr-o rama. Sau o voi distruge la o sedinta foto cum fac toate pitipoancele mai nou... o fi moda vremii, cine stie? Sau... am s-o vand. Sau am s-o dau. Nevermind.
Am cumparat florile. Am discutat ultimele detalii la restaurant. Am pus punctul. Bauturile si costumul sunt responsabilitatea lui. La fel si gasirea unui medic de familie care sa ne puna o parafa pe adeverinta necesara cununiei civile.
Peste exact o luna imi voi purta rochia, pantofiorii, voalul si buchetul... Si va trebui sa pozez a femeie fericita si mandra. Usor de facut in orice zi in care El nu imi refuza atingerile, nu ma ignora si mimeaza cel putin ca valorez ceva, cat de putin in viata lui. Dar, din pacate, acele zile sunt rare.
De 2 saptamani simt toata angoasa anului asta, adunata valuri in gat si stomac. O simt cum vrea sa reverse din mine si sa dea glas existentei ei printr-un simplu, dar pronuntat NU: te vreau, casatorie, noi, atitudinii tale, relatiei noastre, viitorului meu pe moarte, constientizarii ca aici se opreste tineretea mea. La toate acestea - NU.
Am mentionat cuvantul despartire acum 2 seri. Am plans isteric, in hohote. Si a inceput banal, atat de banal incat detaliile sunt de prisos. Dar ele detin fundamentul oricarei certi din care el a iesit la fel de natural intorcandu-se pe-o parte in pat, cu spatele la mine si adormind fara remuscarile de a ma lasa cu discutia in brate, nefinalizata. Am mentionat cuvantul interzis, s-a mobilizat si m-a impacat rapid, iar a doua zi a fost un inger, pana seara cand iarasi si-a dat iarasi in petec. L-a tinut totul mai putin de 24 de ore. O criza existentiala din partea mea in care ma sfasii intr-o mie de bucati si ma sparg in cioburi ca de abia sa ma pot lipi singura la loc, are un efect atat de mic asupra lui... 24h...
Sunt in pragul unei depresii fundamentale. Dar... promisiunea e promisiune, chiar si de n-o afci nimanui altuia decat tie. Mi-am promis sa-i acord toate sansele adunate in urmatorul an. Si apoi... mai vedem. Poate o vand. Poate o dau. Poate o las sa putrezeasca... Nevermind.
Ce mai am de raportat pentru posteritate ? Doar ca in 6 august ma duc la proba finala a rochiei albe si-apoi o pot lua acasa. Oare ce-oi face ulterior cu ea? Nu stiu... cred ca o voi lasa sa putrezeasca pe un umeras asa cum moare o poza intr-o rama. Sau o voi distruge la o sedinta foto cum fac toate pitipoancele mai nou... o fi moda vremii, cine stie? Sau... am s-o vand. Sau am s-o dau. Nevermind.
Am cumparat florile. Am discutat ultimele detalii la restaurant. Am pus punctul. Bauturile si costumul sunt responsabilitatea lui. La fel si gasirea unui medic de familie care sa ne puna o parafa pe adeverinta necesara cununiei civile.
Peste exact o luna imi voi purta rochia, pantofiorii, voalul si buchetul... Si va trebui sa pozez a femeie fericita si mandra. Usor de facut in orice zi in care El nu imi refuza atingerile, nu ma ignora si mimeaza cel putin ca valorez ceva, cat de putin in viata lui. Dar, din pacate, acele zile sunt rare.
De 2 saptamani simt toata angoasa anului asta, adunata valuri in gat si stomac. O simt cum vrea sa reverse din mine si sa dea glas existentei ei printr-un simplu, dar pronuntat NU: te vreau, casatorie, noi, atitudinii tale, relatiei noastre, viitorului meu pe moarte, constientizarii ca aici se opreste tineretea mea. La toate acestea - NU.
Am mentionat cuvantul despartire acum 2 seri. Am plans isteric, in hohote. Si a inceput banal, atat de banal incat detaliile sunt de prisos. Dar ele detin fundamentul oricarei certi din care el a iesit la fel de natural intorcandu-se pe-o parte in pat, cu spatele la mine si adormind fara remuscarile de a ma lasa cu discutia in brate, nefinalizata. Am mentionat cuvantul interzis, s-a mobilizat si m-a impacat rapid, iar a doua zi a fost un inger, pana seara cand iarasi si-a dat iarasi in petec. L-a tinut totul mai putin de 24 de ore. O criza existentiala din partea mea in care ma sfasii intr-o mie de bucati si ma sparg in cioburi ca de abia sa ma pot lipi singura la loc, are un efect atat de mic asupra lui... 24h...
Sunt in pragul unei depresii fundamentale. Dar... promisiunea e promisiune, chiar si de n-o afci nimanui altuia decat tie. Mi-am promis sa-i acord toate sansele adunate in urmatorul an. Si apoi... mai vedem. Poate o vand. Poate o dau. Poate o las sa putrezeasca... Nevermind.
luni, 16 iulie 2012
Visul
Am avut un vis ciudat...
Eram doar noi doua, intr-o incapere situata departe de lume, in crepusculul suspendat al trecutului, acolo unde dorinta si actiunea se rasfata reciproc, dilatandu-se una-ntr-alta fara de cusur. Eram si atat. Si ne ajungea. Priveam in ochii celeilalte asa cum privesti fix, gol de trup si de identitate, in insusi haul unei prapastii din care aievea te priveste inapoi Gaya, in toata splendoarea ei - fara de pacat sau context. Priveam absolutul sufletului insusi, asa cum il cunosti doar cand renunti la tine fara de regret, doar pentru a te cufunda in altul, si odata imbaiat in acel suflet, respiri.
Si ne sarutam cum iti saruti ultima suflare, constient de coasa ce se-nfige in carne, taind adanc din propria-ti viata... Ne sarutam cu pofta, cu dor, cu dorinta si regrete, ne spuneam iarta-ma si te iert prin miscarea asidua a buzelor ce cautau adanc, mult mai adanc de infiriparea vreunui banal cuvant.
Si departe de ele, cuvintele, se naste sanctitatea sentimentului, conceputa din doua nuclee ce poarta aceasi pecete - damnarea unei forme genetice ce nu tine cont de fond. Dar ce sacra contopirea soarelui si a lunii, intr-o explozie de astrii pe bolta divina a Raiului mut, indepartat de lume in crepusculul suspendat al trecutului!
Un vis abstract. Un vis...
duminică, 8 iulie 2012
Fuuuuuuuu....
Lucrez de o luna la Baro ca "trucking planner" - asa cum afirma colega mea pe Facebook, insa eu prefer sa stipulez lucrurile pe nume: dipecer, romaneste si brutal - un mic intermediar intre clienti (case de expedietie in marea lor majoritate) si soferii batuti de soarta care nu prea cunosc o limba straina.
Ce nu am: beneficii, salariu demn de ce am luat in mana odata (dar cine mai putea face nazuri cand era in somaj de 2 luni? da, m-am vandut ieftin), laptop de serviciu, benzina decontata, masina de serviciu, al 13-lea salariu, o fisa a postului, un contract pe perioada nedeterminata... Nu am cam tot ce am avut la alte firme.
Ce am: un salariu mizer, un job destul de aproape de casa si un program flexibil (cica) care insa, in maretia flexibilitatii sale se intinde si pe week-end. Am in schimb dorinta si placerea de a lucra acolo. Nu stiu de ce... Mi se pare un job ok. Asa ca voi ramane sa vad ce pot face, ce pot schimba in bine, ce-mi vor oferi ei...
Mai am 2 luni pana la nunta. Azi noapte plangeam pe infundate la gandul asta - mi-e frica de nunta asta ca de dracu ghem. Nu imi pot imagina ce inseamna sa raman langa el tot restul vietii mele. Ma sperie gandul de a apartine unui barbat pentru tot restul vietii pentru ca e EL barbatul acela - un om ce spune Nu romantismului, nebuniei si amuzamentului in cuplu... Si fara sa vreau il compar cu relatiile din trecut si nu pot sa cred ca am poposit la el. De ce? Habar nu am. Probabil pentru ca a fost contextul de asa natura, probabil pentru ca il iubesc, probabil pentru ca acum sa mai dau timpul inapoi nu pot. De as fi putut as fi ales sa nu fac nunta si sa nu fi decurs toate discutiile despre viitorul nostru asa cum au decurs. S-a schimbat de cand a avut discutia cu ai mei si simt ceea ce simte - ca a intrat in afacerea asta fara voia lui, corijat de altii si ca face totul impotriva vointei lui. Si s-a schimbat. A devenit mai rece fata de mine, mai indiferent fata de planificarea nuntii, mai sictirit de viata. Ne evitam pe cat posibil, chiar si atunci cand suntem in aceasi casa: el la pc, eu la laptop, eu la bucatarie, el la baie... Nu mai discutam nici putinul pe care il discutam inainte: despre viata, politica, societate, cultura... noi.
Fapt real: amandoi suntem prea lasi sa discutam despre asta. O simtitm, o stim, dar refuzam sa o constientizam - amandoi suntem prea lasi sa anulam nunta. Si daca am anula-o ce facem apoi? Ne despartim? Traim in continuare impreuna? Ma mut la ai mei? Se muta el la maica-sa? Ce facem apoi? Mi-as fi dorit sa mor in somn azi noapte... Era o iesire eleganta din situatia asta de rahat. El nu ar fi trebuit sa dea explicatii, eu as fi incetat intr-un final sa-mi mai pese de ele si m-as fi odihnic psihic intr-un final, dupa 26 de ani de a face pe plac tuturor, mai putin mie.
In rest... Nimic. Doar o nunta si un job. Ocazional preparerea unei cine, curatenia unui apartament, spalarea unor vase si haine. De ce mai trebuie sa aiba parte in viata o femeie sa fie fericita? De sex? De dragoste? De romantism si nebunia unui gand inopinat pus in practica? Get a grip, Mina! Slap yourself!
Ce nu am: beneficii, salariu demn de ce am luat in mana odata (dar cine mai putea face nazuri cand era in somaj de 2 luni? da, m-am vandut ieftin), laptop de serviciu, benzina decontata, masina de serviciu, al 13-lea salariu, o fisa a postului, un contract pe perioada nedeterminata... Nu am cam tot ce am avut la alte firme.
Ce am: un salariu mizer, un job destul de aproape de casa si un program flexibil (cica) care insa, in maretia flexibilitatii sale se intinde si pe week-end. Am in schimb dorinta si placerea de a lucra acolo. Nu stiu de ce... Mi se pare un job ok. Asa ca voi ramane sa vad ce pot face, ce pot schimba in bine, ce-mi vor oferi ei...
Mai am 2 luni pana la nunta. Azi noapte plangeam pe infundate la gandul asta - mi-e frica de nunta asta ca de dracu ghem. Nu imi pot imagina ce inseamna sa raman langa el tot restul vietii mele. Ma sperie gandul de a apartine unui barbat pentru tot restul vietii pentru ca e EL barbatul acela - un om ce spune Nu romantismului, nebuniei si amuzamentului in cuplu... Si fara sa vreau il compar cu relatiile din trecut si nu pot sa cred ca am poposit la el. De ce? Habar nu am. Probabil pentru ca a fost contextul de asa natura, probabil pentru ca il iubesc, probabil pentru ca acum sa mai dau timpul inapoi nu pot. De as fi putut as fi ales sa nu fac nunta si sa nu fi decurs toate discutiile despre viitorul nostru asa cum au decurs. S-a schimbat de cand a avut discutia cu ai mei si simt ceea ce simte - ca a intrat in afacerea asta fara voia lui, corijat de altii si ca face totul impotriva vointei lui. Si s-a schimbat. A devenit mai rece fata de mine, mai indiferent fata de planificarea nuntii, mai sictirit de viata. Ne evitam pe cat posibil, chiar si atunci cand suntem in aceasi casa: el la pc, eu la laptop, eu la bucatarie, el la baie... Nu mai discutam nici putinul pe care il discutam inainte: despre viata, politica, societate, cultura... noi.
Fapt real: amandoi suntem prea lasi sa discutam despre asta. O simtitm, o stim, dar refuzam sa o constientizam - amandoi suntem prea lasi sa anulam nunta. Si daca am anula-o ce facem apoi? Ne despartim? Traim in continuare impreuna? Ma mut la ai mei? Se muta el la maica-sa? Ce facem apoi? Mi-as fi dorit sa mor in somn azi noapte... Era o iesire eleganta din situatia asta de rahat. El nu ar fi trebuit sa dea explicatii, eu as fi incetat intr-un final sa-mi mai pese de ele si m-as fi odihnic psihic intr-un final, dupa 26 de ani de a face pe plac tuturor, mai putin mie.
In rest... Nimic. Doar o nunta si un job. Ocazional preparerea unei cine, curatenia unui apartament, spalarea unor vase si haine. De ce mai trebuie sa aiba parte in viata o femeie sa fie fericita? De sex? De dragoste? De romantism si nebunia unui gand inopinat pus in practica? Get a grip, Mina! Slap yourself!
vineri, 29 iunie 2012
I want to go back to a time when...
a.. Decisions were made by going “eeny-meeny-miney-mo.”
b.. Mistakes were corrected by simply exclaiming, “do over!”
c.. “Race issue” meant arguing about who ran the fastest.
d.. Money issues were handled by whoever was the banker in “Monopoly.”
e.. Catching the fireflies could happily occupy an entire evening.
f.. It wasn’t odd to have two or three “best friends.”
g.. Being old referred to anyone over 20.
h.. The net on a tennis court was the perfect height to play volleyball
and rules didn’t matter.
i.. The worst thing you could catch from the opposite sex was cooties.
j.. It was magic when dad would “remove” his thumb.
k.. It was unbelievable that dodgeball wasn’t an Olympic event
l.. Having a weapon in school meant being caught with a slingshot.
m.. Nobody was prettier than Mom.
n.. Scrapes and bruises were kissed and made better.
o.. It was a big deal to finally be tall enough to ride the “big people”
rides at the amusement park.
p.. Getting a foot of snow was a dream come true.
q.. Abilities were discovered because of a “double-dog-dare.”
r.. Saturday morning cartoons weren’t 30-minute ads for action figures.
s.. No shopping trip was complete unless a new toy was brought home.
t.. “Oly-oly-oxen-free” made perfect sense.
u.. Spinning around, getting dizzy and falling down was cause for giggles.
v.. The worst embarrassment was being picked last for a team.
w.. War was a card game.
x.. Water balloons were the ultimate weapon.
y.. Baseball cards in the spokes transformed any bike into a motorcycle.
z.. Taking drugs meant orange-flavored chewable aspirin.
aa.. Ice cream was considered a basic food group.
ab.. Older siblings were the worst tormentors, but also the fiercest
protectors.
luni, 11 iunie 2012
Changes
Saptamana trecuta am fost la un interviu. Era o marti, era soare afara si nu speram la multe. In aceasi saptamana, vineri, ma sunasera sa-mi spuna ca ma vor. In Olanda. La training. Si sambata e busul. M-au luat ca din oala. Eu? Cum, cand, unde, de ce?! Dupa multe negocieri, m-au trimis marti cu avionul.
Sunt in Olanda. De 6 zile. Fac transporturi. Dispecerat. Am intalnit baietii de pe tiruri, mi-am intalnit colegii olandezi, am intalnit colegi romani. Habar nu am ce caut aici si de ce eu caut aici... Dar sunt aici. Si desi salariul negociat e o bataie de joc, e o oportunitate buna de a invata si... nu in ultimul rand, de a-mi sprijini financiar familia. David nu o duce prea bine la firma. Si se pare ca facem cu schimbul... Am avut 2 luni de somaj in care m-a intretinut, acum e randul meu pentru ca vreau din tot sufletul sa renunte la jobul lui - e sclav pe plantatie, lucreaza pe suturi in fund si nu si-a mai primit salariul de jumate de an. E momentul sa plece. Si vom reusi, intotdeauna reusim impreuna. Si de data asta va fi la fel. Nu avem alte alternative decat cele ale succesului! Suntem impreuna si asta conteaza. Restul sunt detalii. Fleacuri. Sper din suflet ca imi voi face un renume aici. Si cu timpul, poate, si niste bani.
Olanda. E frumoasa. Si neprietenoasa! Vremea e dezastru. E iunie si au o vreme de martie-aprilie. Vant si multa ploaie. Soarele iti zambeste doar cateva ore pe zi, apoi pleaca si lasa loc umezelii care, daca nu esti atent, iti intra in oase. Daca nu racesc acum am un oraganism de invidiat! Olandezii sunt ciudati. Genul de oameni care fluiera si canta pe strada, genul de oameni care nu stiu sa conduca, genul de oameni cu capul in nori. Intotdeauna. E o calitate nationala! Limba lor - dezastru. Norocul tau daca stii ceva germana - te vei descurca cu cititul, pronuntia insa, alta mancare de peste. Hotelul e ok. Camera e ok, chit ca nu are terasa si e cam intunecata. Supravietuiesc, totusi. Jobul, superb! Are toate calitatile care imi plac: stresul in limitele normale, multe convorbiri la telefon, sistemul de operare destul de ok, implicarea necesara sa poti sa il performezi cu brio. E ca un virus la care fie esti imun, fie il contractezi cu placere. Mi-e frica de a doua varianta pentru ca simt ca apartin de ea. E genul de job pe care l-am avut la P&G... Genul de job pe care il faci din placere fara sa te mai uiti la bani. De asta mi-e frica...
Mi-e frica sa nu ma insel, mi-e frica sa ma insel. Mi-e frica constant pentru ca indiferent cum va fi, simt ca pierd ceva. Si acel ceva e Mahle. Un job la care aveam 90% sanse sa intru si pentru care nu am apucat nici macar interviul pentru ca am fost luata pe sus cu japca. Oamenii astia nu si-au pus problema ca nu voi veni la ei. M-au vrut si m-au luat cu forta si i-am lasat. Si am renuntat la Mahle si implicit la Meli pentru ca am fost prea slaba sa spun "nu". Dar nu am vrut sa spun nu fiindu-mi frica de acel "what if". Si pentru un what if am renuntat la un alt what if. Si indiferent ce-as fi ales as fi renuntat la unul din ele. Dar am gandit-o logic: mai bine cu o pasare in mana decat niciuna alegand optiunea celei de pe gard pe care ar fi fost 10 % sanse sa n-o prind...
In 2 saptamani ma intorc acasa. I'll deal with that when i get to it.
Untill then, long live beer and sangria. Exact in aceasta ordine. Sunt muci. Noapte buna!
Sunt in Olanda. De 6 zile. Fac transporturi. Dispecerat. Am intalnit baietii de pe tiruri, mi-am intalnit colegii olandezi, am intalnit colegi romani. Habar nu am ce caut aici si de ce eu caut aici... Dar sunt aici. Si desi salariul negociat e o bataie de joc, e o oportunitate buna de a invata si... nu in ultimul rand, de a-mi sprijini financiar familia. David nu o duce prea bine la firma. Si se pare ca facem cu schimbul... Am avut 2 luni de somaj in care m-a intretinut, acum e randul meu pentru ca vreau din tot sufletul sa renunte la jobul lui - e sclav pe plantatie, lucreaza pe suturi in fund si nu si-a mai primit salariul de jumate de an. E momentul sa plece. Si vom reusi, intotdeauna reusim impreuna. Si de data asta va fi la fel. Nu avem alte alternative decat cele ale succesului! Suntem impreuna si asta conteaza. Restul sunt detalii. Fleacuri. Sper din suflet ca imi voi face un renume aici. Si cu timpul, poate, si niste bani.
Olanda. E frumoasa. Si neprietenoasa! Vremea e dezastru. E iunie si au o vreme de martie-aprilie. Vant si multa ploaie. Soarele iti zambeste doar cateva ore pe zi, apoi pleaca si lasa loc umezelii care, daca nu esti atent, iti intra in oase. Daca nu racesc acum am un oraganism de invidiat! Olandezii sunt ciudati. Genul de oameni care fluiera si canta pe strada, genul de oameni care nu stiu sa conduca, genul de oameni cu capul in nori. Intotdeauna. E o calitate nationala! Limba lor - dezastru. Norocul tau daca stii ceva germana - te vei descurca cu cititul, pronuntia insa, alta mancare de peste. Hotelul e ok. Camera e ok, chit ca nu are terasa si e cam intunecata. Supravietuiesc, totusi. Jobul, superb! Are toate calitatile care imi plac: stresul in limitele normale, multe convorbiri la telefon, sistemul de operare destul de ok, implicarea necesara sa poti sa il performezi cu brio. E ca un virus la care fie esti imun, fie il contractezi cu placere. Mi-e frica de a doua varianta pentru ca simt ca apartin de ea. E genul de job pe care l-am avut la P&G... Genul de job pe care il faci din placere fara sa te mai uiti la bani. De asta mi-e frica...
Mi-e frica sa nu ma insel, mi-e frica sa ma insel. Mi-e frica constant pentru ca indiferent cum va fi, simt ca pierd ceva. Si acel ceva e Mahle. Un job la care aveam 90% sanse sa intru si pentru care nu am apucat nici macar interviul pentru ca am fost luata pe sus cu japca. Oamenii astia nu si-au pus problema ca nu voi veni la ei. M-au vrut si m-au luat cu forta si i-am lasat. Si am renuntat la Mahle si implicit la Meli pentru ca am fost prea slaba sa spun "nu". Dar nu am vrut sa spun nu fiindu-mi frica de acel "what if". Si pentru un what if am renuntat la un alt what if. Si indiferent ce-as fi ales as fi renuntat la unul din ele. Dar am gandit-o logic: mai bine cu o pasare in mana decat niciuna alegand optiunea celei de pe gard pe care ar fi fost 10 % sanse sa n-o prind...
In 2 saptamani ma intorc acasa. I'll deal with that when i get to it.
Untill then, long live beer and sangria. Exact in aceasta ordine. Sunt muci. Noapte buna!
joi, 31 mai 2012
Schritt fuer schritt
And step by step. Si pas cu pas. Iau fiecare zi cum vine. Realizez ca frica mea de casatorie nu e din cauza lui sau a noastra, ci datorita instabilitatii financiare pe care o resimt fiecare secunda si moment al zilei (si mai putin in orele de ragaz in care dorm si-mi pierd cunostinta) atat in mine, cat si in el. Suntem in criza. O prietena imi spunea azi ca aceasta criza a trecut de mult... Mi-a venit usor sa fiu sarcastica si sa ma gandesc ca ei ii este intr-adevar usor sa considere ca raul a trecut pentru toti, ea avand un servici stabil. Drama individului de a avea datorii la banci sau parinti cu probleme de sanatate pare mai usor de acceptat atunci cand constientizezi ca ai niste finante lunare de care te poti folosi sa o mai minimizezi. Mie insa mi-e mai greu sa ma adaptez problemelor mele tocmai pentru nu am acest privilegiu. Sunt somera. Si nici macar - somerii primesc vreo 600 RON lunar. Eu nu pot aplica nici macar pentru un ajutor de somaj pentru ca am fost concediata dupa cele 2 luni de proba. Si nici macar salariul cuvenit pentru acele 2 luni nu l-am primit... Dar astea sunt detalii nenecesare.
Frica mea de casatorie se reduce la situatia prezenta de doua luni incoace in care eu mi-am pierdut jobul, iar el constientiza pe zi ce trecea ca jobul sau l-a pierdut pe el (in traducere neliterara - a lucra pe gratis sau suturi in fund, asa cum o face si acum, in timp ce scriu, facand consiliere la telefon, la ora 23:35 noaptea).
Dar ne adaptam... Pas cu pas.
Frica mea de casatorie se reduce la situatia prezenta de doua luni incoace in care eu mi-am pierdut jobul, iar el constientiza pe zi ce trecea ca jobul sau l-a pierdut pe el (in traducere neliterara - a lucra pe gratis sau suturi in fund, asa cum o face si acum, in timp ce scriu, facand consiliere la telefon, la ora 23:35 noaptea).
Dar ne adaptam... Pas cu pas.
vineri, 25 mai 2012
Cold feet
Ramane in memorie o replica aparte care mi-a fost spusa la o cafea de o prietena intr-una din zilele in care puneam multe semne de intrebare dupa cuvantul iubire: "Asa esti tu - regina dramei. Daca nu exista drame in viata ta vei avea grija sa le creezi singura." Foarte posibil sa aiba dreptate, intr-un mod general. Asta este insa un caz particular, unul ce-mi va schimba o mare parte a vietii, poate pe toata.
Mai sunt 3 luni pana la ziua cea mare. Invitatii, rochie, foto, video, muzica, sala, preot... Si toate astea in 2 luni de telefoane, intalniri si stres. Si toate astea pentru ce? Casatoria. Ah, da. Casatoria...
E oare nefiresc si ipocrit sa afirm acum ca ma c*c pe mine de frica?! MA C*C PE MINE DE FRICA.
Nu e un joc. Si nici un rol in vreo piesa de teatru pe care trebuie sa-l joc. Nu e nici genul de contract din care te poti retrage cu un preaviz de 20 de zile. E real. E serios. E critic, intr-o masura. E un gest de maturizare si de asumare a propriei responsabilitati fata de cel pe care l-ai ales. Si uite-ma acum, ipocrita care a afirmat toata viata ei crezand pe buna dreptate ca e responsabila fata de altii de varsta ei... Uite-ma acum terifiata de certitudinea acelei zile de la care nu pot concepe sa ma dau inapoi, dar de care mi-e in egala masura frica.
Nu ma casatoresc pentru ca am visat obsesiv de mica sa ma vad in rochie bufanta alba si nici pentru ca il iubesc. Ma casatoresc pentru ca trebuie. Si asta ma scoate din minti. Constientizarea ca o faci ca pe o obligatie si ca toate visele frumoase despre fluturasi si curcubee au disparut dupa prima saptamana, din momentul in care partea "administrativa" s-a impus in peisaj - da, popa, sala, biserica, rahaturile... Constientizarea ca o faci din obligatie si datorita unei schimbari... chimice la nivel psihic - omul pe care l-ai ales devine dusmanul cu care trebuie sa dormi in pat, fostul om pe care l-ai iubit pentru calitatile si il urasti pentru toate defectele care ACUM, ca niciodata ies in fata scenei in stoluri. De ce?! De ce in perioada ante-marriage se intampla chestile astea? Si daca eu le simt... logic este sa ma intreb: EL nu le simte? Spune ca nu. Nu-l cred.
Mai sunt 3 luni pana la ziua cea mare. Invitatii, rochie, foto, video, muzica, sala, preot... Si toate astea in 2 luni de telefoane, intalniri si stres. Si toate astea pentru ce? Casatoria. Ah, da. Casatoria...
E oare nefiresc si ipocrit sa afirm acum ca ma c*c pe mine de frica?! MA C*C PE MINE DE FRICA.
Nu e un joc. Si nici un rol in vreo piesa de teatru pe care trebuie sa-l joc. Nu e nici genul de contract din care te poti retrage cu un preaviz de 20 de zile. E real. E serios. E critic, intr-o masura. E un gest de maturizare si de asumare a propriei responsabilitati fata de cel pe care l-ai ales. Si uite-ma acum, ipocrita care a afirmat toata viata ei crezand pe buna dreptate ca e responsabila fata de altii de varsta ei... Uite-ma acum terifiata de certitudinea acelei zile de la care nu pot concepe sa ma dau inapoi, dar de care mi-e in egala masura frica.
Nu ma casatoresc pentru ca am visat obsesiv de mica sa ma vad in rochie bufanta alba si nici pentru ca il iubesc. Ma casatoresc pentru ca trebuie. Si asta ma scoate din minti. Constientizarea ca o faci ca pe o obligatie si ca toate visele frumoase despre fluturasi si curcubee au disparut dupa prima saptamana, din momentul in care partea "administrativa" s-a impus in peisaj - da, popa, sala, biserica, rahaturile... Constientizarea ca o faci din obligatie si datorita unei schimbari... chimice la nivel psihic - omul pe care l-ai ales devine dusmanul cu care trebuie sa dormi in pat, fostul om pe care l-ai iubit pentru calitatile si il urasti pentru toate defectele care ACUM, ca niciodata ies in fata scenei in stoluri. De ce?! De ce in perioada ante-marriage se intampla chestile astea? Si daca eu le simt... logic este sa ma intreb: EL nu le simte? Spune ca nu. Nu-l cred.
luni, 21 mai 2012
My first real near "miss"
Jeez, when you think you've never been more ready to drive there it goes: the proof you might just be right - so far. Proofs like jerks and idiots trying to get YOU off all people in a freaking accident because - ooopsey, the totally forgot to look the other way as well. And you avoid the accidents.
The first incident, then the second... and you drive on, and on, and on... until one day when you have not only yourself in that car anymore, not 1 person more, nor 2... but 3 people depending on your skills... your beginner skills. And as you freakin' turn the car, and grab on steady to the steering wheel you realize it just couldn't have been you saving their asses and... yours... You cannot possibly be so cold blooded and calm whilst operating a mechanism you barely scratch the basis of with your mere woman intelligence.
What happened yesterday? I have no idea... All i know is my family is safe.
The first incident, then the second... and you drive on, and on, and on... until one day when you have not only yourself in that car anymore, not 1 person more, nor 2... but 3 people depending on your skills... your beginner skills. And as you freakin' turn the car, and grab on steady to the steering wheel you realize it just couldn't have been you saving their asses and... yours... You cannot possibly be so cold blooded and calm whilst operating a mechanism you barely scratch the basis of with your mere woman intelligence.
What happened yesterday? I have no idea... All i know is my family is safe.
miercuri, 18 aprilie 2012
Coolest things.
Coolest Easter eggs
Coolest place to escape
Coolest dog outfit
Coolest public urban invention
Coolest proposal
Coolest watch
Trip to Cucuta - Scene IV
Scene begins with sounds of nature in all it’s beauty: birds
singing, trees clacking, so on, so
forth.
Wife: Ok. We’re here.
Drinka: Where… exactly are we? (questioning herself out loud
while looking dazzled at the view)
Father: Cu-cu-ta! (widely opening his arms in a "Ta-daaa" manner)
Wife: Now WHAT?!
Drinka: Look! Butteeeeer - flyyyyy! Come here butterfly! (starts
following it trying to catch it) Don’t leave me butterfly, come baaaack! (running stage-left out of the stage, comes back yelling after butterfly exiting
stage-right after the butterfly) I promise I’ll love you and take care of you! (crying voice) Don't you leave me too...
Eatel: Father, it has come to my knowledge that this trip
has turned it’s worst upon thou family, the vile crew of our cruise turning
against our good fortune and leaving us for dead to wrongfully inherit our earthly
possessions. I am lapsed indeed. Oh, Father, as the most vindicative feeling
overtakes me I must admit I greatly fancy the brute desire to emboss the
wretched animals or damned shall my blood be if I don’t! (posing as Hamlet with
a skull) To eat or not to eat… THAT is the question!
Father (snaps him over the head at this point) : Alright
then. Let’s carry on, shall we?
Wife: Where to?!!
Drinka still running after her butterflies…
Father: Eatel, please
fetch your sister and make sure her limps are well tight this time, eh? Now
where did they say The Regent Hotel was? (carefully looking at the map he takes
from his left side pocket). Ah, yes! Follow me! (pointing stage-left and
exiting through, lights dim, curtain closes).
vineri, 13 aprilie 2012
De ce fugi nu scapi
Firma deschisa in criza. Check!
Firma inchisa in criza. Check!
S-a inchis pravaliaaaa. Si-am ramas fara jooob. Si fara baaaani. Si fara vitooor. Ce bineeee... Nemaipomenit. Superb si mirific.
Now what?
Apply CV for jobs. Check!
Companies checking out my CV. Check!
Companies calling me for an interview. Cri-cri-cri...
WTF?!
Apply CV for lower level jobs. Check!
Firms checking out my CV. Check!
Companies calling me for interview. Cri-cri-cri...
WTF?!!!!!!!!!
Nu sunt buna pentru munca de jos pentru ca sunt supra-calificata;
Nu sunt buna pentru office jobs pentru ca ...?! Nu stiu. Nu mai inteleg nimic.
In concluzie: PLM, WTF, OMFG, GTG...........................
Firma inchisa in criza. Check!
S-a inchis pravaliaaaa. Si-am ramas fara jooob. Si fara baaaani. Si fara vitooor. Ce bineeee... Nemaipomenit. Superb si mirific.
Now what?
Apply CV for jobs. Check!
Companies checking out my CV. Check!
Companies calling me for an interview. Cri-cri-cri...
WTF?!
Apply CV for lower level jobs. Check!
Firms checking out my CV. Check!
Companies calling me for interview. Cri-cri-cri...
WTF?!!!!!!!!!
Nu sunt buna pentru munca de jos pentru ca sunt supra-calificata;
Nu sunt buna pentru office jobs pentru ca ...?! Nu stiu. Nu mai inteleg nimic.
In concluzie: PLM, WTF, OMFG, GTG...........................
marți, 3 aprilie 2012
Somera, fac nunta
OK. Fac nunta. In septembrie. E aprilie. Si pana atunci nu stiu ce-o sa fac. Inca lucrez. Inca. Care-i treaba? Pai... Daca la companiile mari iti trebuie stomac sa faci fata, la cele mici iti trebuie si buze mari numai bune de pupat cururi. De fapt unul mare si lat - al patronului. Oltean badaran plin de fitze de omnipotent zeu pentru ca a avut vreo cinci mii de oiro de investit intr-un rahat de companie. Si vin eu, dom'le, cu aerele mele de profesionist sa-l invat cum se face afaceri in Oltenia la muma lui acasa... Ce cretina! M-a mancat, m-am scarpinat. Am vrut sa scap de forwarderi mari si-am ajuns la forwarderi mici. Promisiuni garla. Cuvantul? Nu-l are nimeni in lumea asta!
duminică, 11 martie 2012
My preciouss
I got the ring! I have engagement ring! His mother's even!:D
Parents met today. It's on! :)
Parents met today. It's on! :)
sâmbătă, 10 martie 2012
Here comes the bride...
Well... this is it! I'm getting married. No romantic escapes for a wonderful one-knee proposal, no engagement ring, no serenades in the middle of the night, not even a fancy dinner in a restaurant. Just us, our parents, the family, the announcement, the date. 1st of September 2012, autumn, simple ceremony and a mutual "let's do this already"...
Not like in the movies and come to think about it - i knew this for a while now - life in general ain't. But I frankly can't say I'm disappointed with this. It occured to me some time ago that the whole point of living is taking what's being offered to you without complaining, regreting or denying yourself just that.
My last relationship thought me that on top of anything else. I guess I've learned my lesson and I didn't screw this one up. The past I've lived, this present I'm experiencing, the unknown future... In times like these you almost feel the order of your whole chaotic paths you've battered since you took your very first breath. No. It's not like the movies. No one tells you what happens to the prince and princess after their wedding, just that they lived happily ever after. No one knows if they had babies, if they fought a dozen times a day, or if they just divorced and got to the ever after part with other people... It's all about fighting for what you need, realizing what you want, communicating and cherishing every single moment. It's about finding your balance in yourself and the strenght in your partner. It's about realizing what you have next to you and the will to never lose it. It's all about love.
vineri, 17 februarie 2012
Valentine Serpentine
A venit si s-a dus. Primul an in care coincidental - aveam relatie in 14 februarie si in care nu ma asteptam sa fie ceva romantic. Nu mai sunt EU in anii adolescentini in care tot ce zboara se mananca iar orice inimioara prinde culori vivide de 14 februarie doar pentru ca e 14 februarie. Cat despre David... Ar trebui sa-l cunosti sa intelegi ca exista pe pamant si oameni sictiriti de sarbatori americane cu traditie crestina, dar de datina pagana in realitate. Ce bine ca nu e american, ce bine ca e ateu si ce bine ca prefera paganismul in locul crestinismului! :) Fas! Scurt pe doi - partenerul meu care rasteste NU romantismului din prea multa practicalitate si pragmatism mi-a daruit ditamai ursul din plushhh. Iar eu... mh... sunt o idioata. Uitasem complet pana in 13 februarie, m-am gandit apoi pe ultima suta de metrii ca ar fi bine sa fac un cadou fiind anuntata din timp ca mi se pregateste o surpriza si bineinteles ca si de aceasta data am fost un anti-talent complet in harul gasirii celui mai bun cadou.
Un sfat bun: cel mai bun cadou e cel imaterial si simbolic. Da-le naibii de inimioare, un pix, niste post-it's cu mesaje dragute lipite peste tot si toate, ghidandu-l dimineata spre cafeaua fierbinte sunt nemaipomenite!
Un sfat bun: cel mai bun cadou e cel imaterial si simbolic. Da-le naibii de inimioare, un pix, niste post-it's cu mesaje dragute lipite peste tot si toate, ghidandu-l dimineata spre cafeaua fierbinte sunt nemaipomenite!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)