Dear Diary

Am ajuns la concluzia finala ca ii apartin si nu voi divorta de el. Il iubesc prea mult sa-mi pot imagina viata fara el. Si stiu ca are bube, ca sufletul ii e plin de cicatrici din trecut si ca ele au lasat urme adanci si schimbari dramatice in personalitatea lui si in perspectiva lui de viata. Dar e al meu, imi apartine cu trup si suflet, nu-si doreste pe alta si nu-si imagineaza viata altfel. Ce altfel de declaratie de dragoste sa-mi mai pot dori? In felul lui criptic, tacit si pueril ma iubeste mai mult decat puteam spera vreodata de la altii. Principala dovada: contractul, semnat cu ochii inchisi si un zambet larg pe buze. Si intr-un final casnicia nu e usoara, nimeni nu a afirmat asta. E un statut, un mod de viata, o filosofie, iar mentinerea ei se duce prin dorinta mutuala de a ramane impreuna. Mai avem de schimbat, de imbunatatit, insa dorinta exista si asta e tot ce conteaza de fapt.

Cat despre job… Nu am inca concluzii momentan. Astept inceputul lunii octombrie in care patronul si-a anuntat prezenta in biroul din Timisoara. Am inteles ca vrea sa-i dea afara pe unii, sa-i promoveze pe altii, sa taie in carne vie si sa spanzure, sa faca ordine. Daca sunt vizata in orice fel, mi-ar face un favor. Daca nu, sper macar intr-o schimbare in mai bine, desi vorba din popor zice ca schimbarea domniilor e bucuria prostilor. Insa speranta moare ultima.

Iar de va fi sa fie rau, imi voi evalua foarte bine viitorul. Cred ca in mare parte decizia mea profesionala depinde in mod direct de un singur factor: sarcina. Iar sarcina se lasa asteptata. Ironie: saptamana asta am aflat cu placere ca o alta fosta colega de scoala a nascut, iar alta e insarcinata vizibil. Avem aceasi varsta. Unele au copii de 3-4 anisori. Altele se bucura de sarcina. Eu... cred ca trebuie sa merg la un control gineco.

Reflectiile Lui asupra Ei.

- De ce schimbarea asta de atitudine in tine, David? Imi pari ca un copil pedepsit ce isi cere iertarea mamei. Dar stim amandoi ca daca te voi ierta vei fi la fel ca inainte: un copil rau ce stie deja ca odata iertat, poate sparge o noua ferestra in vecini.
- Nu te inteleg. M-am gandit sa-ti fac niste oua pentru ca ma gandesc ca ti-e foame.
- Oua ochiuri? Ma stii de 3 ani, ma cunosti atat de putin? Nu mananc oua ochiuri. Nu-mi plac ouale ochiuri. De cate ori m-ai vazut mancand oua ochiuri?
- ... la naiba! Iti fac altele?
- Nu. Nu vreau sa mananc. Nu vreau sa mai faci nimic.
- ...
- De ce schimbarea asta de atitudine fata de mine?
- Nu stiu... Eram mai odinit azi, de ce?
- Ti-e frica (,) ca te voi insela sau ti-e frica (,) ca am facut-o deja?
- Nici nu m-am gandit la asta!
- Ar trebui sa o faci.
- ...
- David, ce vrei de la mine?
- Sa fi sotia mea iubitoare, asa cum te stiam si... si... sa fi..
- Opreste-te acolo. Nu se va mai intampla asta.
- De ce?
- Pentru ca ai creat un dezechilibru imens in mine. Pentru ca nu mai gasesc motive sa fiu sotia ta iubitoare.
- De ce?
- Te rog nu ma jigni facand pe prostul, stii raspunsul la intrebarea asta. Ti l-am povestit in mii de cuvinte, in mii de moduri de mii de ori.
- Bun, si acum ce? Ce facem? Incotro ne indreptam?
- In singura directie ramasa.
- Iham. OK.
S-a intors pe o parte si-a adormit dupa 5 minute.

I don't care

Lord of war, film. 

Monolog in film: 'Despite the other women, I have always made love to Eva as if she was the only one.'

Eu: - Vezi David, si ala care o inseala pe Eva facea dragoste cu ea de parca era singura femeie.

David: - Pai eu nu te insel, deci fac dragoste cu tine ca si cand as avea altele. (zambind triumfator)

Eu: ...adica de la rar la foarte rar.

David: Pai... mda.

Eu: De ce?

David: Nu stiu.

Eu: Nu ma mai iubesti?

David: Ba da.

Eu: Nu ma mai consideri atragatoare?

David: Ba da.

Eu: Si atunci... de ce ?

David: Pur si simplu nu mai am chef. Nu mai simt nevoia.

Eu: Si ce-ar trebui sa fac eu? Sa rabd? Sa-mi gasesc pe altcineva?

David: ...

Eu: Bun, sa zicem ca raman cu tine pentru ca te iubesc si imi gasesc pe langa pe altul strict pentru sex, ce parere ai avea despre asta? Tu ai fi ok cu asta?!

David: I don't care.

Eu: ...

strategii la lucru...

Planul meu de bataie pe timp mediu (urmatorii 5 ani – age 32): raman pregnant in 2013 cumva; in 2014 fac plodul. Undeva pe la inceputul anului ma bag in concediu prenatal pe baza de prea mult stres ca numai cei care lucreaza zilnic cu imbecili cretinoizi pot cunoaste ce e stresul real! Ma anunt pentru maternitate de 2 ani. Astfel castig 2,5 ani de stat acasa pe banii statului – suma frumusica – in care ma pot ocupa in primul rand de copil, in al doilea rand de mine: ore particulare de germana, fitness, beauty and such. Avand doi parinti mirifici, voi putea lasa copilul la ei pentru escapadele mele scurte in oras, deci e perfect calculat totul.

Prevad ca dupa primul an de maternitate voi stapani limba germana la nivel fluent si in caz ca gasesc ceva munci academice de sters prafuri de pe mobila si dadacit babalaci, voi putea aplica prin DE & AT fara prea multe batai de cap – un fel de prospectare pentru urmatorii ani, in caz ca ma satur de coordonat taranii de pe camioane si din birou.

Bun, iar daca dupa terminarea celui de-al doilea an de maternitate va trebui sa ma intorc la serviciul meu splendid, fara prea multe alternative, voi mai avea o garantie de 6 luni de zile in care toti ‘haterii’ de aici pot sa ma pupe… la portofel, sa zicem – in ideea in care legea maternitatii impune firmelor sa-si mai pastreze proaspetele mame inca juma’ de an in cadrul firmei.

Acestea fiind spuse, urmatorii 3 ani sunt bifati. Dar ce mama naibii fac cu urmatorii doi ani? 

Nu am chef azi, nu am chef azi...

N-am chef de nimic. Si totusi, la lucru.
Lucrul...? funny story, this one. Actualul meu sef este fostul meu coleg de pe vremea 2010-2011. stiam de pe atunci ca e cam necizelat, insa parea de treaba.
Acum 4 luni, aplicand la tzahpe joburi, am primit un telefon de la el. Ma dorea in echipa noii firme de transporturi, a supralicitat salariul dorit de mine, totul pe contract. dupa 20 de zile de preaviz la firma anterioara am venit aici. 3 luni mai tarziu eu inca nu am contract. Povesti cu balauri, a venit ITM-ul in control, alte povesti cu balauri, s-a facut un contract cu data inceperii activitatii, dar nimeni nu l-a inregistrat la ITM, am aflat de abia dupa alte doua saptamani acest aspect... Am luptat eroic, insa balaurii castiga in Romania. Probabil ultima vistorie a fost cea a lui Praslea. De atunci, insa vremurile s-au schimbat, imparatii au devenit politicieni, iar eroii legati la maini impotriva regimului sau legilor corupte. Azi ma pot lauda cu un salariu decent si cu 3 luni lucrate la negru, iar relatia cu sefu' lasa de dorit.

Nu am chef azi sau vreodata. Nu mai am chef de lachei, de corupti, de 'bine-ajunsi' aroganti, de 'shefutzi' si docenti nascuti peste noapte.

Imi doresc din suflet sa fiu data afara pentru ca sunt prea slaba sa pot renunta la salariu, la post, la activitatea zilnica (luni-duminica) pe care daca nu as mai avea-o... nu as prea sti ce sa fac cu viata mea. Ironic ca ajungem astfel. Toata copilaria si adolescenta ne pregatim pentru momentul in care crestem mari si devenim responsabili, ceea ce in traducere libera inseamna ca devenim sclavii capitalimului, lucrand pentru altii, imbogatindu-i pe altii, iar tot ce primim in schimb este o infima farama baneasca care poarta cu ea pecetea 'visului american', nici macar peceatea visului nostru. Problematic este ca nu stim ce vrem. Daca ne-am trezi maine fara casa scumpa, masina mare si labradorul din curte, ce-am vrea?

Fragment in jurnal

E greu sa tii un jurnal biografic cand esti prea ocupat cu viata. Scriu rar aici, si poate ca bine fac. E demoralizant sa iti citesti articolele depresive si sinucigase. Sfatul doctorului nu a dat roade, e clar: acest jurnal nu ma face sa ma simt mai bine sau sa canalizez energiile negative intr-o frantura cibernetica. In schimb, le inregistreaza ca episoade negre ale vietii. As fi vrut sa scriu macar odata 'Azi sunt fericita' sau 'Mi-e bine in perioada asta'. Dar nu.

Asa ca voi face din inertie ce faceam si pana acum. Voi asterne randuri-randuri pentru posterioritate. Cine stie, poate candva voi inventa o formula a fericirii eterne si lumea va intelege de ce am facut-o.

Sa le luam pe rand:
Am distimie. De vreo 2-3-4... ani. Nici nu stiu cand s-a instaurat conditia asta in psihicul meu. Cert e ca fie aleg medicamentatie si ma legumizez incet si sigur, fie imi dau doua palme in speranta ca ma voi trezi, fie imi trag un glont in cap & get it over with.

Lucrez de vreo 3 luni la o alta firma in acelasi domeniu, pe bani mai multi si standarde infime, stresul cat casa si cu oameni incuiati si lipsiti de profesionalism, fara dorinta de a invata de la altii. Sfaturile mele sunt futile, deci invat sa imi tin gura.

Sunt in ultimul stadiu al casniciei in care cuplul decide asupra a doua aspecte:
1) face un copil in speranta ca-i va lega macar inca o perioada de niste ani, ca ceva bun sa fi iesit din relatia lor.
2) sunt mai intelepti si divorteaza.
Noi doi suntem in puctul in care jonglam cu norocul si sortii: ne scoatem ochii ca orbii, apoi facem sex neprotejat de impacare, iar a doua zi o luam de la capat. Am discutat varianta divortului, am discutat varianta ultimei sanse, am instaurat o lista de reguli sfinte dupa care sa ne tinem (un fel de biblie a casniciei).

Voila. Scris negru pe alb si pus si pecetea pe randurile astea. Nu, nu ma simt mai bine.

Indragosteste-te de o proasta!

Ieși la întâlniri cu o fată care nu citește.  Caut-o într-un cotlon cât mai ascuns al unei bodegi de duzină. Găsește-o înconjurată de fum, mirosind a alcool și luminată de diversele culori ale globului de discotecă. Oriunde o găsești, găsește-o zâmbind. Asigură-te că persistă atunci când oamenii care vorbesc cu ea se uită în altă parte. Deschide discuția cu ea, folosindu-te de trivialități nonsentimentale. Folosește replici de agățat. Scoate-o afară când noaptea este în toi. Ignoră atingerea oboselii. Sărut-o în ploaie sub lumina slabă a unui bec stradal, pentru că ai văzut asta într-un film. Fă o remarcă la lipsa de semnificație a acestui lucru. Du-o în apartamentul tău. Termină seara făcând dragoste. Fă dragoste cu ea!

Lasă “contractul” pe care l-ai scris nerăbdător să evolueze încet și neconfortabil într-o relație. Găsește puncte comune și interese pe care le împărtășiți, cum ar fi sushi sau muzica folk. Construiește un bastion indestructibil pe fundația asta! Apoi, fă-l un bastion sacru. Retrage-te sub umbrela sa protectoare ori de câte ori aerul devine apăsător sau serile prea lungi. Vorbește cu ea despre “nimic”. Gândește puțin. Lasă lunile să treacă neobservate. Roag-o să se mute la tine. Las-o să redecoreze. Intră în certuri despre lucruri minuscule, cum ar fi faptul că perdeaua de la duș trebuie să rămână naibii trasă ca să nu mucegăiască. Lasă un an să treacă neobservat.

Îți dai seama că ar trebui, cel mai probabil, să te însori, pentru că altfel vei fi pierdut o grămadă de timp aiurea. Du-o la cină, la un restaurant situat la etajul 45 al unui zgârie nori, un restaurant care depășește cu mult mijloacele tale financiare. Asigură-te că ai și o priveliște bună a orașului. Mielușește, cere-I chelnerului să îi aducă un pahar de șampanie cu un inel în el. Când îl observă, cere-o cu tot entuziasmul de care dispui și cu toată sinceritatea pe care o storci din tine. Nu te îngrijora prea tare, dacă vei simți că inima ta tocmai a trecut printr-un panou de sticlă. Totodata, nu fi îngrijorat nici dacă nu simți nimic. Dacă sunt aplauze, lasă-le să fie. Dacă plânge, zâmbește ca și cum nu ai fi fost niciodată mai fericit. Dacă nu plânge, tu zâmbește la fel de tare.

Lasă anii să treacă, nebăgați în seama. Fă-ți o carieră, ia-ți un job. Cumpără o casă. Fă și doi copii. Încearcă să îi crești cât mai bine. Eșuează frecvent. Cazi într-o indiferență plictisită. Cazi într-o tristețe indiferentă. Ai o criză a vârstei mijlocii. Pune-ți întrebări asupra nerealizărilor tale. Simte-te uneori mulțumit, dar de cele mai multe ori gol pe dinăuntru. Simte-te, în timpul plimbărilor, ca și cum nu te-ai mai întoarce din drum sau ca și cum ai putea să te lași purtat de vânt. Contractează o boală terminală. Mori, dar doar după ce observi că fata care nu citește nu ți-a făcut niciodată inima să tresară cu vreo pasiune semnificativă, că nimeni nu va scrie o poveste despre viața voastră, că și ea va muri, cu un mic regret că nimic nu s-a ales de capacitatea ei de a iubi.

Fă toate astea, dracului, pentru că nimic nu e mai tâmpit pe lume decât o fată care citește. Fă-o, îți spun, pentru că o viață în purgatoriu este mai bună decât o viață în iad. Fă-o, pentru că o fată care citește este în posesia unui vocabular care poate descrie nemulțumirea amorfă a unei vieți neîmplinite – un vocabular care  explică frumusețea lumii și o face o necesitate accesibilă, în loc de o minunăție extraterestră. O fată care citește pune stăpânire pe un vocabular care distinge între frumoasa și urâta retorică a cuiva care nu o poate iubi, și disperarea nearticulată a cuiva care o iubește prea mult. Un vocabular, la naiba, care face din gândirea mea sofisticată, un truc ieftin.

Fă-o, pentru că o fata care citește înțelege sintaxa. Literatura a învățat-o că momentele de tandrețe vin la intervale sporadice și previzibile. O fată care citește stie că viața nu este un drum drept; ea știe, și pe bună dreptate cere, ca fericirea să vină în tandem cu dezamăgirea. O fată care și-a citit sintaxa simte pauzele neregulate – legate de minciuni. O fată care citește percepe diferența între un moment părintesc de furie și obiceiurile cuiva al cărui cinism amar va merge mai departe de orice simț al dreptății sau mai departe de orice scop, mai departe decât momentul în care ea și-a pus lucrurile într-o valiză și a spus un “ADIO” îndoielnic și a decis că eu sunt o elipsă și nu un ciclu.

Fii cu o fată care nu citește, pentru că fata care citește cunoaște importanța intrigii. Ea poate să traseze granițele prologului și să ascută crestele climaxului. Le simte în ea. Dar, deasupra altor lucruri, o fată care citește cunoaște semnificația unui sfârșit. Ea este conștientă de sfârșit. A spus adio miilor de eroi, cu doar o grimasă de tristețe. Așa că nu spera la mai mult!

Nu fi cu o fată care citește, pentru că sunt povestitoare. O să fii cu Joyce, cu Nabokov, cu Woolf. Tu, cea din bibliotecă, cea de pe platforma de la metrou, cea din colțul cafenelei, cea din fața ferestrei. Tu, cea care îmi faci viața atât de a dracului. Tu, fata care citești, mă faci să vreau să fiu tot ce nu sunt. Dar sunt slab și te voi dezamăgi, pentru că tu ai visat la cineva care e mai bun decât sunt eu. Nu vei accepta viața despre care ți-am vorbit la începutul piesei. Tu vei accepta doar pasiunea, perfecțiunea și o viată demnă de povestit. Nimic mai puțin. Deci, la naiba cu tine, fată care citești. Urcă-te în următorul tren și ia-l și pe Hemingway cu tine. Sau, poate, stai și salvează-mi viața!

Text scris de Charles Warnke. Tradus integral de Florin Ravdan.

Anniversary

2 years. 2 god damn years & still going like a motherfucker! I wish I could say this proud and happy. I'm not. I'm writing in disgust & torment with an utter disappointment. 2 years of my life wasted.
It's karmic, really. Today is Fools Day. A day for jokes and what a joke this relationship turned out to be!
I didn't expect for him to put me first when we were dating. I didn't expect for him to put me first when we were together, or engaged or even now, as a married couple. I do expect him though, to put me first, not on Christmas (which sucked because he worked it) or Easter (which sucked because he worked it) or my B-day (which sucked because he worked it) or his B-day (which sucked because he worked it) or any other god damn day of the year - besides one: today. Every year, on the 1st of April. Guess what happened last year? that's right, he worked it, but promised me (once again, another promise he doesn't keep) that this year it would be different.

We had every thing planned. It's Catholic Easter on Sunday, so on Monday, today - as it is the First day after Easter, it's legally & officially an off-work day. We discussed I had a surprise planned for him 2 weeks ago. He promised we'd have all day to ourselves.

So guess what the first thing waking me up today was? his work phone, ringing, his work-related discussions. When I ask why, the same answer replies over and over again - it's important! Yes, of course it is. It always is important. Then he takes a shower, comes to bed, we cuddle and we start kissing. 15 min of prelude later he comes inside me before I even get to heat up. Then all of a sudden, he needs to pay the bank, take a haircut, visit his colleagues from work and offer some Easter eggs. Fine. I take your promise (knowing you won't keep it) that we'll continue our little sex escapade some hours later today and I leave you to your business. Home alone, again, like mostly always...

I watch some TV, I fall asleep. I wake up 5 hours later and he's still not home. What happened? Got called in a meeting, just riiiight after leaving home. Big project, big boss was there, his other catholic colleague was there as well, etc. All I can hear are excuses. So what does he do to make things up? Nothing. I'm over-reacting. Very likely. I know I am. I have the right to do so, nevertheless - this has been happening for 2 years now. We try to get out, drink a beer, play some darts (hell of a "romantic" date, huh?) and it doesn't work. He just makes me madder and madder until I burst. I want to go home. So we go home. We don't talk. I have a mental break down and start crying hysterically. He shuts up while smoking a cigarette. In the end, he opens his mouth with a raise tone of voice and asks me sarcastically what the fuck my problem is, so I shout back at him to shut the fuck up and not dare to speak another word to me or look me in the eye today. And that I hate him like I never hated anyone in my life.

The End.

Universal Truths

1) Triangular sandwiches taste better than square ones.
2) At the end of every party there is always a girl crying.3) One of the most awkward things that can happen in a pub is when your pint-to-toilet cycle gets synchronised with a complete stranger.
4) You’ve never quite sure whether it’s ok to eat green crisps.5) Everyone who grew up in the 80′s has entered the digits 55378008 into a calculator.
6) Reading when you’re drunk is horrible.7) Sharpening a pencil with a knife makes you feel really manly.
8)You’re never quite sure whether it’s against the law or not to have a fire in your back garden.10) Nobody ever dares make cup-a-soup in a bowl.
11) You never know where to look when eating a banana.12) Its impossible to describe the smell of a wet cat.
13) Prodding a fire with a stick makes you feel manly.14) Rummaging in an overgrown garden will always turn up a bouncy ball.
15) You always feel a bit scared when stroking horses.16) Everyone always remembers the day a dog ran into your school.
17) The most embarrassing thing you can do as schoolchild is to call your teacher mum or dad.18) The smaller the monkey the more it looks like it would kill you at the
first given opportunity.
19) Some days you see lots of people on crutches.20) Every bloke has at some stage while taking a pee flushed half way through and then raced against the flush.
21) Old women with mobile phones look wrong!22) Its impossible to look cool whilst picking up a Frisbee.
23) Driving through a tunnel makes you feel excited.24) You never ever run out of salt.
25) Old ladies can eat more than you think.26) You can’t respect a man who carries a dog.
27) There’s no panic like the panic you momentarily feel when you’ve got your hand or head stuck in something.28) No one knows the origins of their metal coat hangers.
29) Despite constant warning, you have never met anybody who has had their arm broken by a swan.30) The most painful household incident is wearing socks and stepping on an upturned plug.
31) People who don’t drive slam car doors too hard32) You’ve turned into your dad the day you put aside a thin piece of wood
specifically to stir paint with.
33) Everyone had an uncle who tried to steal their nose.34) Bricks are horrible to carry.
35) In every plate of chips there is a bad chip.

Arcana IX

Sta singura la masa. Sta singura in camera. In fata ei, un geam. Langa ea, vinul fierbinte si aromat. E innorat afara… Asteapta. Semnul intarzie sa apara si desi sperantele ei sunt marete, stie adanc in fiinta ei ca un miracol i-ar fi necesar ca semnul sa schimbe vremea ei innorata. Va plati vinul. Se va ridica stingand ultima tigara din pachetul pe jumatate plin (sau gol?) si va pleca. Unde? Unde apartine. Oriunde, dar nu in bratele lui… Umbra lui sobra pare ca s-a claustrat de mult acolo, refuzand culoarea, asteptand sa se stearga in neantul amintirilor a ce putea sa fie, a ce nu a fost. A ce nu e… inca?

Poate ca… mai exista credinta inocenta in minuni, undeva in sufletul copilului adancit, in zambetul amar ce-i infrumuseteaza aura in linii groase si sure. Privire fugara asternuta pe telefon. Nu. Nu suna. Nu suna…

Stie ca zambetele nu se vand. Sarutarile nu se dau pentru caritatea sufletelor. Iar sentimentele nu se schimba ca o valuta, pe un orgasm trecator; si actul imperecherii umane nu echivaleaza cu masturbarea onanica ajutata de niste organe sexuale. Stie asta. Si el stie asta. Au invatat amandoi, singuri, ca iubirea pretuieste sorocul durerii. Dar el inca sufera. El inca iubeste. O alta. Nu pe ea.

Inca o tigara stinsa. Inca o gura de vin. Inca o privire fugara risipita pe acel obiect. Functioneaza? Da. Simpla verificare de rutina. E disperata. Stie. Se simte atat de vinovata. E femeie, la naiba! O femeie ce asteapta un semn, in loc sa fuga! In orice directie – stanga, dreapta, spre el, spre casa, departe de el, departe de suferinta, spre el… Nu, nu spre el! nu… Va astepta. Si azi. Ca si ieri… Ca si maine.

Inca o tigara aprinsa. Inca o gura de vin. Dulce ameteala amara! Cartea nou cumparata asteapta pe masa, langa ea, sa fie citita. Nu? Macar rasfoita? Nu. Fonduri materiale desuete. Esente spirituale se zbenguie la aceasta masa! Veniti cu totii, va rog, aruncati un ochi pe aceasta taraba, probati o frustrare? O alta? Cumparati sentimente! Sau plecati mai departe!...

De nu s-ar mai uita!!! De ce acum? Le simte privirile… Cand sa fi rasarit cele trei siluete la masa de langa ea? De cand o cerceteaza atat de abuziv? De ce pretind ca poarta conversatii mai interesante decat deliciul inspectiei adresat ei? Nu mai conteaza!... se va intoarce spre universul ei stingher, balacindu-se in bazinul durerii surde a unei lacrimi ce sta sa cada din ochiul drept.
Se insereaza afara. Atat de repde… atat de incet… Regrete si iluzii apun si ele odata cu soarele invizibil al unei zile pribegi de iarna. Duca-se… Ma duc si eu.

Ultima tigara. Ultima gura de vin. Ma duc si eu in noapte... rece.

o alta zi de kkt.

Mi s-a sugerat sa fac un exercitiu practic impus tuturor pesimistilor deprimati ca mine (da, daca nu v-ati prins pana acum, sufar de depresie, adnotat si clasificat stiintific si psihologic de doctori) - sa notez pe un caiet motivele pentru care sunt fericita. Le-am explicat tuturor ca NU SUNT FERICITA. Aparent, ma insel... cica as fi, dar nu sunt constienta de acest aspect pentru ca le las pe celalalte sa-mi innegreasca viata. Da, dom'le.. cum zice tanti psiholog...

SUNT FERICITA (ce cuvant abstract si fals!) pentru ca:
1. am un acoperis deasupra capului
2. conexiune la internet
3. ce manca atunci cand mi-aduc aminte
4. niste parinti care inca ma mai suporta si iubesc.
5. skyrim inca instalat pe PC si merge exceptional
6. un pachet de tigari oricand la indemana
7. doar 10 cosmaruri anul asta si nu mai multe
8. apa, caci este de negasit in anumite regiuni
9. ca sunt roman dom'le, da! da, da, da!
10. ca pot auzi muzica de taiat venele ce canta momentan...


Maica-mea ma- intrebat intr-o zi cand se saturase sa ma vada in halul asta "care e problema ta, de fapt?!" m-am uitat la ea traznita pentru ca defapt... nici eu nu stiam ca sa-i rspund. nu stiu care e problema mea. stiu doar ca am una. psihologii au numit-o depresie acuta, plm... si s-au grabit s-o clasifice si pe asta ca pe o conditie, pe lista lor. adevarul e ca nici ei nu sunt departe. ceea ce simt eu e o forma de depresie. acuta, cronica... nu stiu. eu as numi-o alergie la capitalimul nesimtit si tupeist din tot ce reprezinta mai nou nenorocita asta de omenire ce-si mananca propriul rahat.

simt un fel de "opriti pamantul! vreau sa cobor!" simt un fel de "ceea ce au simtit madalina manole si kurt cobain inainte sa isi ia viata". simt un fel de apatie de a trai si de a mai da fata cu alte fete. am obosit sa mai deschid gura pt a vorbi pentru ca stiu ca eu una latru ca un caine la luna. am obosit sa ma mai scarbesc, chiar. iar incapacitatea de a mai fi scarbit, desi necesitatea exista - duce la depresie, probabil. ulterior, la suicid, daca doar m-ar lasa astia care-mi sunt apropiati in viata sa o fac... dar deh... mustrarile constiintei. eu plec definitiv si irevocabil, altii traiesc cu lipsa mea... nu pot sa ofer ceva ce mie nu mi-ar conveni.in rest, o astept. o astept cu o nerabdare de copil ce urmeaza sa viziteze parcul de distractii. imi astept sfarsitul asa cum altii asteapta un nou inceput. ma trezesc in fiecare zi pentru ca trebuie, nu pentru ca vreau. in week-end-uri dorm pana la minim 12.00... la lucru mi se spune ca am "o atitudine neprofesionala" (lol, serios? wow, chiar nu mi-as fi dat seama daca nu erati voi, astia care ati mancat atata cacat sa ajungeti sus si sa-mi fiti exemple demne de urmat!), acasa sotul meu mai degraba absent fizic si plecat in delegatii mai tot timpul... la cealalta casa parintii care ma intreaba daca mananc si dorm suficient... caci hei, daca manci si dormi suficient esti perfect fericit... iar prietenii, ei bine, ei lucreaza mai mult decat mine, nu au timp de discutii filosofice de genul oul si gaina...

dar hei... e chiar OK! am skyrim pe pc, internet la botul calului si multa muzica de taiat venele pe hard. ce mai poti dori altceva...?

ma bag sa ascult gandul matei in continuare... poate ceva alternosfera... si multa vodka. ma imbat azi.

Alone.

I have no one to talk to. This is it - the moment of a not so convenient truth... My soul is doomed of having to be strained from this world and enstranged from any human who'd understand. Even the ones i thought of as friends, even the ones i sleep with, the ones that raised me... even those people have no clue what so ever regarding my true identity. All they see is the seeable, all they hear is my voice, no one understands my inner needs or shape and form.

I am alone here. Constantly called by people, constantly asked questions, never the right ones. Constantly told what to do, constantly informed about the good way i should professionally or personally be, never approached with a useful advice.

I'm all alone here. I guess I've somehow sometime ago chosen to be.

She never has time to see me, she calls me to tell me about her new love, she never has time for me. I get it - too busy with her job, her household plans, her new interest.

He never has the ability to see the real me, he never has time for me, he calls for me only when his needs determine him to, he never communicates with me. I get it - he doesn't love me and never will, he's to fucked up to know how to feel or feel for me.

They usually call me in the week-end when they know I should be free of responsibilities. They need me to be their daughter, to see my face, hear my voice, help out with chores. Can't remember the last time they asked me how I am. I get it - they think I'm fine, I'd tell them otherwise if I wouldn't be, right? Wrong...

I'm so alone. And so tired of being alone. Wish I could laugh again. Just one more time. Just for once more...

Indefinibil

Sambata seara. In pat, cu laptopul in poala si un pahar de Cotnari langa mine, cu tigara in gura si o depresie iesita de la naftalina. Acum cativa ani ieseam sambetele sa agat barbati, sa povestesc cu fetele, sa dansez cu toata lumea, sa beau, sa rad, sa uit de mine descoperindu-mi noi laturi ascunse. Acum sunt doar depresiva in pat cu un laptop in poala.

Am o intrebare continua in cap, o intrebare ce nu-mi da pace de vreo doua saptamani. "Now what?" - unul general si precis in acelasi timp: ce fac acum, dupa ce da-urile au fost semnate pe contract si luna de miere s-a terminat si ce fac acum ca sa imi schimb viata radical inspre bine? Ce naiba ar trebui sa fac acum ca sa zambesc din nou?

Da, oameni buni, hai s-o recunoastem negru pe alb, in scris pentru posteritate - la nu mai mult de o luna dupa  nunta pe mine m-au luat sudorile fricii si disperarea animalului inchis intr-o cusca infinit mai mica decat libertatea. What have I done? And why the fuck did I do it in the first place? M-am maritat din inertie, din prostie sau/si dintr-o speranta naiva de copil tembel ca poate-doar poate lucrurile intre noi se vor imbunatati, crezand ca odata ce va semna acel contract va realiza importanta lui si implicit a mea in viata lui. Insa nu. Nici gand de asa poveste.

Ce s-a intamplat de fapt e neoficial, nepostat pe facebook si nespus nici prietenilor. Inceputul relatiei a fost stangaci, apoi s-a dezvoltat pana la un nivel acceptabil, in curand insa acceptabil devenise insuficient pentru a ma declara satisfacuta. M-am despartit de el pentru 5 zile anul trecut in iarna doar pentru a ne reimpaca la initiativa mea - motivul fiind ura mea fata de singuratate sub un context prea complicat pentru a-l expune acum. Dupa impacare totul a fost perfect iar perfectiunea durase 2 luni pana cand au inceput discutiile lui despre mutatul impreuna care au dus la discutiile mele despre casnicie. De la ipoteze la concretizare a fost la mijloc ultimatumul meu - acela in care l-am indemnat sa se maturizeze pentru a nu ma pierde in urmatoarele luni. Pus in fata faptului implinit a reactionat contrar oricarui Leu - s-a supus Taurului si m-a cerut de nevasta. Am zis da complesita de perfectiunea momentului hollywoodian, dar nu stiam ce va urma. Asa a inceput schimbarea lui, inceata, dar sigura spre un alt om, un individ pe care eu nu-l mai recunosc si sincer, mi-e greu sa-l plac majoritatea timpului. Obisnuiam sa tin la el, cred ca a fost chiar un moment real in care l-am iubit. Azi, insa, pot insira la comanda lista defectelor lui, mi-e greu sa-i gasesc 3 calitati. Ceva in mintea lui a avut un declic suficient de puternic pentru a-i schimba comportamentul fata de mine. Sot si sotie. Ce gluma! Mai degraba colegi de apartament. Contractul e simplu - apartamentul lui si masina lui, de care eu ma folosesc. Eu vin in casa cu responsabilitatile: gatitul, curatenia, calcatul si ocazional (un alt cuvant pentru "al dracu' de rar") sexul. Insa cum spuneam - totul e inca nepostat pe facebook. Pentru poze, suntem cuplul perfect care imparte totul, chiar si nenorocita LUI de masina.

Intre timp mie au inceput sa-mi umble ochii dupa altii. Mai degraba altul. Mai degraba din disperarea lantului de care sunt legata. Altul acela reprezinta conceptul meu de libertate de acum si, dupa jumatate de pahar de vin savurat, acel concept se prezinta din ce in ce mai apetisant. Maine ma voi trezi si-mi voi da 2 palme, voi reveni la realitate si probabil ma va ingretosa gandul de acum. Insa in exact acest moment tot ce am in minte sunt ochii lui. Iar sotul meu?... Plecat in delegatie pentru 6 zile (un alt cuvant pentru "posibil adulter la orizont" insa cui ii pasa? Ideea ca ar putea sa ma insele ma lasa rece, in mare parte pentru ca am stiut intotdeauna ca nu am fost si nu voi fi niciodata genul lui de femeie, in mica parte pentru ca imi doresc s-o faca sa am un motiv sa evadez din cusca de aur pe care tocmai eu am ales-o).

Nu imi mai inteleg viata, sunt total confuza in privinta ultimelor alegeri pe care le-am facut si ma simt de parca altcineva ar fi luat deciziile in locul meu. Treaba asta se intampla de cativa ani incoace. Undeva dupa episodul Katze parca tot filmul in care joc s-a desfasurat dupa alt scenariu decat cel repetat in minte si de vreo 2 ani incoace improvizez replici, gesturi si roluri. Plecatul in Germania, despartirea lui Katze de mine, P&G cu experientele lui, schimbarea brusca de cariera asupra careia nu am avut nici un cuvant de spus, schimbarea absurda a relatiilor mele, relatia cu ai mei... Unde m-am pierdut prin lume oare, si de ce nu ma mai pot gasi? Ma privesc zilnic in oglinda nu pentru a ma admira, ci pentru a incerca sa inteleg cine e femeia ce se uita inapoi spre mine, cu acea fata familiara si cu privirea straina. Caut in mine, caut ce a mai ramas din mine si nu gasesc decat franturi de amintiri a esentelor mele. Nu mai imi stiu parfumul, nu mai tin minte cum radeam odata si ce ma amuza asa de tare. Am uitat ce inseamna sa mai iubesc cu forta intregului univers uitand de mine, oferindu-mi intreaga suflare drept jertfa pentru celalat si Doamne, oare voi putea sa mai fac dragoste vreodata caci am uitat de mult conceptul. Ma simt... pierduta si fara de radacini, plutind in voia unei sorti careia nu-i (mai) sunt draga.

So this happened...

So this happened - we bought ourselves some rings which we swore to wear until we grow old together or get divorced. Hopefully, the first option will prevale. We signed some contract that officially stipulates we'll have to share before and after we want to split up and we went to a priest that finally said it's ok to fuck and have babies without going to Hell anymore. Yey!
Bought the dress for the after-party, of course, got to live my long lost dream which i never actually had of being a snow-white princess and I wanted to get drunk as fuck, but unfortunatelly, the groom beat me to the core, not to mention I was to busy dancing all night and looking pretty...

What else happened? Hm... well... This!!!

Best damn off-work and only off-work I've ever had for a long while and i guess it goes for both of us. One thing is sure though - our first vacation together dressed-up as Ms. Honeymoon was gourgeous! Until......

THIS!!! shit happened:

Words are precarious - who ever believes in happy endings after seeing this should really plan their honeymoon carefully.
My advice to you: Fly, don't drive! And if you do, watch out for morons who don't know how to!!!

Quod erat demonstrandum!

E atat de ciudat cum te schimbi, cum subconstientul iti seteaza dispozitia intr-o zi sau alta, cum anumite elemente exterioare te influenteaza atat de adanc in interior incat reversi din tine reactii la care si constientul tau ramane paf!

Naiba stie ce am... hormonii, ciclul biologic, ciclul menstrual, ciclicitatea unor lucruri in general, monotonia, stresul, frica........ toate-toate azi s-au vorbit, s-au sfatuit si-au facut o demonstratie pasnica la mine in creier, sub intitularea fatidica "ce-ar fi fost daca Destinul...".
Si-au inceput astfel:
Ce-ar fi fost daca Destinul te-ar fi adus in fata unor alte decizii in viata?
Ce-ar fi fost daca nu te-ar fi dat ai tai la o scoala de cartier?
Ce-ar fi fost daca pana la aceasta varsta ti-ai fi dat bacalaureatul la Lenau si ai fi plecat la facultate in Germania?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales sa stai acasa acum 16 ani, in loc sa te duci in vizita la varul tau?
Ce-ar fi fost daca ai fi ales alta specializare la facultate sau liceu?
Ce-ar fi fost daca nu chiulai in acea zi de la ora de sport pentru a socializa pe forumul acela?

Ce-ar fi fost daca multe ar fi fost schimbate... Multe ar fi fost. Toate, insa, duc spre acelasi argument pe care comitetul dorea a-l ridica spre discutie: "Tu, fata, acum ai fi fost cu altu'!"
:)

Draga comitet,

Sub aceasta premisa, tin sa va anunt ca sub pietrele de capatai ale pavajului propriei vieti se ascund capitole emotionale de mari intrebari filosofice, fara ca acestea sa mai poata fi schimbate vreodata. Pavamentul cimentat in trecut al destinului meu, asa cum a fost, asa cum ramane ascunde si-asa multe regrete. De ce sa mai adaug retetei depresiei mocnite intrebari la raspunsuri ce nu exista si nu vor mai exista vreodata?
Numesc trecutul sub intrebarea voastra eterna si numai pentru a-mi demonstra argumentul, astfel:

Radu Vaduva, ramane regretatul Pigmalion ce nu a stiut si nu va stii niciodata cat de natural si artistic putea sa modeleze in plastilina sufletului meu.

Ciprian Faur, potentialul relatiei ca cele pe care le vezi pe ecranele americane, daca esti genul de om care apreciaza siropismele iubirii.

Ciprian Popa, pentru misterul, pasiunea si naturaletea cu care poti empatiza pana la absolut cu un alt suflet, pentru partea din mine care crede in suflete – pereche.

Florian Simovici, pentru partea din mine care apreciaza cultura si inteligenta pragmatica.

Cazimir Saftu, pentru partea din mine care adora sa fie adorata. 

Lorry...? Mihai...? Peste toti si toate, dilatata in timp si spatiu, prezenta Lui distanta, aproape inteligibila, aproape intangibila si totusi acolo, intotdeauna in suflet. Alter-ego-ul meu... sub o mie de fete si diverse denumiri. Misterul. Maturitatea. Umarul de sprijin invizibil lumii ce mi se apropia doar mie. Sufletul lui pentru sufletul meu, contopirea mentala naturala, inteligenta ce imi insufla Ideea si imi stimula mintea, el - mentorul meu spiritual, transcendenta mea, evolutia mea ca individ si spirit.

Si, intr-un final, Ea... Relatia perfecta, de-ar fi lipsit un singur, regretabil "defect" ce trebuia sa existe in mod paradoxal pentru ca noi sa existam acum, in prezent.

Quod erat demonstrandum!

Nevermind.

Scriu de la lucru. Drept e ca e trecut de 15.00 si unii oameni la aceasta cifra magica rup usa... Eu insa mi-am terminat 90% din treaba si astept finalizarile unor comenzi. Deci am timpi morti, chiar daca detin vreo 20 de camioane in palma cu responsabilitati, rezolvari si discutii interminabile cu soferii "pereni".

Ce mai am de raportat pentru posteritate ? Doar ca in 6 august ma duc la proba finala a rochiei albe si-apoi o pot lua acasa. Oare ce-oi face ulterior cu ea? Nu stiu... cred ca o voi lasa sa putrezeasca pe un umeras asa cum moare o poza intr-o rama. Sau o voi distruge la o sedinta foto cum fac toate pitipoancele mai nou... o fi moda vremii, cine stie? Sau... am s-o vand. Sau am s-o dau. Nevermind.

Am cumparat florile. Am discutat ultimele detalii la restaurant. Am pus punctul. Bauturile si costumul sunt responsabilitatea lui. La fel si gasirea unui medic de familie care sa ne puna o parafa pe adeverinta necesara cununiei civile.

Peste exact o luna imi voi purta rochia, pantofiorii, voalul si buchetul... Si va trebui sa pozez a femeie fericita si mandra. Usor de facut in orice zi in care El nu imi refuza atingerile, nu ma ignora si mimeaza cel putin ca valorez ceva, cat de putin in viata lui. Dar, din pacate, acele zile sunt rare.

De 2 saptamani simt toata angoasa anului asta, adunata valuri in gat si stomac. O simt cum vrea sa reverse din mine si sa dea glas existentei ei printr-un simplu, dar pronuntat NU: te vreau, casatorie, noi, atitudinii tale, relatiei noastre, viitorului meu pe moarte, constientizarii ca aici se opreste tineretea mea. La toate acestea - NU.

Am mentionat cuvantul despartire acum 2 seri. Am plans isteric, in hohote. Si a inceput banal, atat de banal incat detaliile sunt de prisos. Dar ele detin fundamentul oricarei certi din care el a iesit la fel de natural intorcandu-se pe-o parte in pat, cu spatele la mine si adormind fara remuscarile de a ma lasa cu discutia in brate, nefinalizata. Am mentionat cuvantul interzis, s-a mobilizat si m-a impacat rapid, iar a doua zi a fost un inger, pana seara cand iarasi si-a dat iarasi in petec. L-a tinut totul mai putin de 24 de ore. O criza existentiala din partea mea in care ma sfasii intr-o mie de bucati si ma sparg in cioburi ca de abia sa ma pot lipi singura la loc, are un efect atat de mic asupra lui... 24h...

Sunt in pragul unei depresii fundamentale. Dar... promisiunea e promisiune, chiar si de n-o afci nimanui altuia decat tie. Mi-am promis sa-i acord toate sansele adunate in urmatorul an. Si apoi... mai vedem. Poate o vand. Poate o dau. Poate o las sa putrezeasca... Nevermind.

Visul

Am avut un vis ciudat...

Eram doar noi doua, intr-o incapere situata departe de lume, in crepusculul suspendat al trecutului, acolo unde dorinta si actiunea se rasfata reciproc, dilatandu-se una-ntr-alta fara de cusur. Eram si atat. Si ne ajungea. Priveam in ochii celeilalte asa cum privesti fix, gol de trup si de identitate, in insusi haul unei prapastii din care aievea te priveste inapoi Gaya, in toata splendoarea ei - fara de pacat sau context. Priveam absolutul sufletului insusi, asa cum il cunosti doar cand renunti la tine fara de regret, doar pentru a te cufunda in altul, si odata imbaiat in acel suflet, respiri. 

Si ne sarutam cum iti saruti ultima suflare, constient de coasa ce se-nfige in carne, taind adanc din propria-ti viata... Ne sarutam cu pofta, cu dor, cu dorinta si regrete, ne spuneam iarta-ma si te iert prin miscarea asidua a buzelor ce cautau adanc, mult mai adanc de infiriparea vreunui banal cuvant. 

Si departe de ele, cuvintele, se naste sanctitatea sentimentului, conceputa din doua nuclee ce poarta aceasi pecete - damnarea unei forme genetice ce nu tine cont de fond. Dar ce sacra contopirea soarelui si a lunii, intr-o explozie de astrii pe bolta divina a Raiului mut, indepartat de lume in crepusculul suspendat al trecutului!

Un vis abstract. Un vis...

Fuuuuuuuu....

Lucrez de o luna la Baro ca "trucking planner" - asa cum afirma colega mea pe Facebook, insa eu prefer sa stipulez lucrurile pe nume: dipecer, romaneste si brutal - un mic intermediar intre clienti (case de expedietie in marea lor majoritate) si soferii batuti de soarta care nu prea cunosc o limba straina.

Ce nu am: beneficii, salariu demn de ce am luat in mana odata (dar cine mai putea face nazuri cand era in somaj de 2 luni? da, m-am vandut ieftin), laptop de serviciu, benzina decontata, masina de serviciu, al 13-lea salariu, o fisa a postului, un contract pe perioada nedeterminata... Nu am cam tot ce am avut la alte firme.

Ce am: un salariu mizer, un job destul de aproape de casa si un program flexibil (cica) care insa, in maretia flexibilitatii sale se intinde si pe week-end. Am in schimb dorinta si placerea de a lucra acolo. Nu stiu de ce... Mi se pare un job ok. Asa ca voi ramane sa vad ce pot face, ce pot schimba in bine, ce-mi vor oferi ei...

Mai am 2 luni pana la nunta. Azi noapte plangeam pe infundate la gandul asta - mi-e frica de nunta asta ca de dracu ghem. Nu imi pot imagina ce inseamna sa raman langa el tot restul vietii mele. Ma sperie gandul de a apartine unui barbat pentru tot restul vietii pentru ca e EL barbatul acela - un om ce spune Nu romantismului, nebuniei si amuzamentului in cuplu... Si fara sa vreau il compar cu relatiile din trecut si nu pot sa cred ca am poposit la el. De ce? Habar nu am. Probabil pentru ca a fost contextul de asa natura, probabil pentru ca il iubesc, probabil pentru ca acum sa mai dau timpul inapoi nu pot. De as fi putut as fi ales sa nu fac nunta si sa nu fi decurs toate discutiile despre viitorul nostru asa cum au decurs. S-a schimbat de cand a avut discutia cu ai mei si simt ceea ce simte - ca a intrat in afacerea asta fara voia lui, corijat de altii si ca face totul impotriva vointei lui. Si s-a schimbat. A devenit mai rece fata de mine, mai indiferent fata de planificarea nuntii, mai sictirit de viata. Ne evitam pe cat posibil, chiar si atunci cand suntem in aceasi casa: el la pc, eu la laptop, eu la bucatarie, el la baie... Nu mai discutam nici putinul pe care il discutam inainte: despre viata, politica, societate, cultura... noi.
Fapt real: amandoi suntem prea lasi sa discutam despre asta. O simtitm, o stim, dar refuzam sa o constientizam - amandoi suntem prea lasi sa anulam nunta. Si daca am anula-o ce facem apoi? Ne despartim? Traim in continuare impreuna? Ma mut la ai mei? Se muta el la maica-sa? Ce facem apoi? Mi-as fi dorit sa mor in somn azi noapte... Era o iesire eleganta din situatia asta de rahat. El nu ar fi trebuit sa dea explicatii, eu as fi incetat intr-un final sa-mi mai pese de ele si m-as fi odihnic psihic intr-un final, dupa 26 de ani de a face pe plac tuturor, mai putin mie.

In rest... Nimic. Doar o nunta si un job. Ocazional preparerea unei cine, curatenia unui apartament, spalarea unor vase si haine. De ce mai trebuie sa aiba parte in viata o femeie sa fie fericita? De sex? De dragoste? De romantism si nebunia unui gand inopinat pus in practica? Get a grip, Mina! Slap yourself!

I want to go back to a time when...

a.. Decisions were made by going “eeny-meeny-miney-mo.”
b.. Mistakes were corrected by simply exclaiming, “do over!”
c.. “Race issue” meant arguing about who ran the fastest.
d.. Money issues were handled by whoever was the banker in “Monopoly.”
e.. Catching the fireflies could happily occupy an entire evening.
f.. It wasn’t odd to have two or three “best friends.”
g.. Being old referred to anyone over 20.
h.. The net on a tennis court was the perfect height to play volleyball
and rules didn’t matter.
i.. The worst thing you could catch from the opposite sex was cooties.
j.. It was magic when dad would “remove” his thumb.
k.. It was unbelievable that dodgeball wasn’t an Olympic event
l.. Having a weapon in school meant being caught with a slingshot.
m.. Nobody was prettier than Mom.
n.. Scrapes and bruises were kissed and made better.
o.. It was a big deal to finally be tall enough to ride the “big people”
rides at the amusement park.
p.. Getting a foot of snow was a dream come true.
q.. Abilities were discovered because of a “double-dog-dare.”
r.. Saturday morning cartoons weren’t 30-minute ads for action figures.
s.. No shopping trip was complete unless a new toy was brought home.
t.. “Oly-oly-oxen-free” made perfect sense.
u.. Spinning around, getting dizzy and falling down was cause for giggles.
v.. The worst embarrassment was being picked last for a team.
w.. War was a card game.
x.. Water balloons were the ultimate weapon.
y.. Baseball cards in the spokes transformed any bike into a motorcycle.
z.. Taking drugs meant orange-flavored chewable aspirin.
aa.. Ice cream was considered a basic food group.
ab.. Older siblings were the worst tormentors, but also the fiercest
protectors.

Changes

Saptamana trecuta am fost la un interviu. Era o marti, era soare afara si nu speram la multe. In aceasi saptamana, vineri, ma sunasera sa-mi spuna ca ma vor. In Olanda. La training. Si sambata e busul. M-au luat ca din oala. Eu? Cum, cand, unde, de ce?! Dupa multe negocieri, m-au trimis marti cu avionul.

Sunt in Olanda. De 6 zile. Fac transporturi. Dispecerat. Am intalnit baietii de pe tiruri, mi-am intalnit colegii olandezi, am intalnit colegi romani. Habar nu am ce caut aici si de ce eu caut aici... Dar sunt aici. Si desi salariul negociat e o bataie de joc, e o oportunitate buna de a invata si... nu in ultimul rand, de a-mi sprijini financiar familia. David nu o duce prea bine la firma. Si se pare ca facem cu schimbul... Am avut 2 luni de somaj in care m-a intretinut, acum e randul meu pentru ca vreau din tot sufletul sa renunte la jobul lui - e sclav pe plantatie, lucreaza pe suturi in fund si nu si-a mai primit salariul de jumate de an. E momentul sa plece. Si vom reusi, intotdeauna reusim impreuna. Si de data asta va fi la fel. Nu avem alte alternative decat cele ale succesului! Suntem impreuna si asta conteaza. Restul sunt detalii. Fleacuri. Sper din suflet ca imi voi face un renume aici. Si cu timpul, poate, si niste bani.

Olanda. E frumoasa. Si neprietenoasa! Vremea e dezastru. E iunie si au o vreme de martie-aprilie. Vant si multa ploaie. Soarele iti zambeste doar cateva ore pe zi, apoi pleaca si lasa loc umezelii care, daca nu esti atent, iti intra in oase. Daca nu racesc acum am un oraganism de invidiat! Olandezii sunt ciudati. Genul de oameni care fluiera si canta pe strada, genul de oameni care nu stiu sa conduca, genul de oameni cu capul in nori. Intotdeauna. E o calitate nationala! Limba lor - dezastru. Norocul tau daca stii ceva germana - te vei descurca cu cititul, pronuntia insa, alta mancare de peste. Hotelul e ok. Camera e ok, chit ca nu are terasa si e cam intunecata. Supravietuiesc, totusi. Jobul, superb! Are toate calitatile care imi plac: stresul in limitele normale, multe convorbiri la telefon, sistemul de operare destul de ok, implicarea necesara sa poti sa il performezi cu brio. E ca un virus la care fie esti imun, fie il contractezi cu placere. Mi-e frica de a doua varianta pentru ca simt ca apartin de ea. E genul de job pe care l-am avut la P&G... Genul de job pe care il faci din placere fara sa te mai uiti la bani. De asta mi-e frica...

Mi-e frica sa nu ma insel, mi-e frica sa ma insel. Mi-e frica constant pentru ca indiferent cum va fi, simt ca pierd ceva. Si acel ceva e Mahle. Un job la care aveam 90% sanse sa intru si pentru care nu am apucat nici macar interviul pentru ca am fost luata pe sus cu japca. Oamenii astia nu si-au pus problema ca nu voi veni la ei. M-au vrut si m-au luat cu forta si i-am lasat. Si am renuntat la Mahle si implicit la Meli pentru ca am fost prea slaba sa spun "nu". Dar nu am vrut sa spun nu fiindu-mi frica de acel "what if". Si pentru un what if am renuntat la un alt what if. Si indiferent ce-as fi ales as fi renuntat la unul din ele. Dar am gandit-o logic: mai bine cu o pasare in mana decat niciuna alegand optiunea celei de pe gard pe care ar fi fost 10 % sanse sa n-o prind...

In 2 saptamani ma intorc acasa. I'll deal with that when i get to it.

Untill then, long live beer and sangria. Exact in aceasta ordine. Sunt muci. Noapte buna!